O întrepătrundere de mare complexitate între atributele instituţionale şi cele personale. Într-o dinamică reala, la rândul ei complexă, uneori contradictorie prin îmbinarea unor surse externe şi a unor tendinţe personale. Rezultă inevitabil o varietate de ipostaze, între care nu puţine pot avea un impact hotărâtor asupra vieţii publice.

Experienţa ultimelor decenii, precum şi profilurile etalate de cei trei Preşedinţi ai României ,scot la iveală o gamă de cerinţe, aşteptări, care condiţionează buna derulare a mandatului. Combinarea lor optima poate amplifica influenţa în exercitarea rolului, absenţa lor induce deformări şi derapaje din cele mai costisitoare pentru funcţionarea ansamblului instituţional. Romania va plati.
Deci:

1. Imagine publică nepătată de aspecte (morale, penale) sau stări de lucruri la nivel instituţional în plan intern sau extern.

Un paradox al tranziţiei vine din faptul că diversificarea şi dinamica vieţii politice şi publice au fost marcate de o extindere epidemică a compromiterii la vârf, plasând în banal criterii morale sau juridice. O toleranţă colectivă, atât la nivel public şi de la un punct critic, în cadrul instituţional a generat un spaţiu de operare permisiv, ambiguu, marcat de surprize şi apoi, dezvăluiri scandaloase. 
Pe de altă parte, competiţia politică într-un sistem pluralist s-a transformat într-o confruntare interpersonală centrată pe invalidare, defăimare, excludere reciprocă. O competiţie dramatică menită să stimuleze performanţa a devenit sursa de blocaj, descalificare, deturnare de pe agenda reală.
Practic, nimic nu a fost ocolit, prin acest proces de contaminare distructivă, generând la ora actuală un deficit supărător la nivel de persoane cu potenţial de a fi alese, menite, propulsate în poziţii cheie ale statului. 

În acelaşi timp, într-o societate polarizată, marcată obsesiv, de motivaţii şi modalităţi ale parvenirii, îmbogăţirii rapide şi frivolităţi debordante, într-o lume aparent liberă, dobândirea de funcţii, titluri, responsabilităţi publice apare ca o încununare, adesea ca o sursa de imunitate. Convertirea în politic la diverse nivele, prin “baronizarea” aparatului de partid, instalarea de “cooperative” ca nuclee dominante la nivel partinic, se manifestă şi prin aceasta, ca unul din produsele toxice ale “noii democraţii”.

Totuşi, un prag critic pare să fi fost atins. Datorită unor insistente presiuni externe, prin reacţie întârziată la situaţii degradante, ca exigenţă opusă unor serii de eşecuri personale sau colective, par să se impună, nu doar la nivelul percepţiei curente, dar mai ales la nivelul actului de justiţie, tendinţe clare de contracarare. 

Iata de ce, autoritatea, influenţa la vârf ar putea deveni tot mai sensibil condiţionată de “dosarul personal” de cariera care să nu mai fie umbrită de elemente descalificante politic, juridic si moral. 

2. Capacitatea de anticipare, percepţie şi interpretare a contextelor macro, a stărilor critice atât pe plan intern dar şi în direcţia implicării la nivel regional şi global.

România suferă de o mediocră dependenţă de crize. Desprinderea de comunismul provincial, tranziţia sincopată, precum şi o integrare plină de inconsecvenţe în lumea occidentală s-au derulat în principal prin situaţii critice, intervale cu direcţionări contradictorii, păguboase.

Paradoxal, România nu a încetat să evolueze. Nu neapărat să progreseze.

Poziţia şi rolul instituţional al liderului prezidenţial presupune cu acuitate vocaţia tranşării în timp real (deci fără amânări) a stărilor critice în conformitate cu interesul public şi cadrul normativ existent.
O calificare superioară, dar şi o vocaţie, a sesizării şi anihilării riscului sunt de neînlocuit, nu doar ca atuuri ale unei performanţe personale, dar mai ales ca resursă instituţională indispensabilă capacităţii de mobilizare şi coordonare complexă în intervale critice.

3. Vocaţia exprimată prin asumare şi prezenţă publică de a fi un reper de prim rang, al identităţii naţionale, într-o Românie aflată la răspântie. 

Atât din punct de vedere strategic (la margine de UE şi NATO), cât şi într-un pachet de dezvoltări care domină şi vor domina intervalul 2015-2020, Romania ramane o variabila aleatoare.

Aceasta solicita in plan intern o experienţă deja probată de identitate valorică în contextul pluralismului democratic (social-democratic, liberalism, conservatorism, ş.a.) ca formule practice de exprimare politică a naţiunii române, într-un spaţiu instabil, expus la interpretări şi iniţiative controversate, chiar ostile.

Riscurile unui primitivism ideologic, precum şi conversiile etniciste, ca şi diverse forme de radicalism, pot transforma leadership-ul politic în sursă de instabilitate, confuzie, scepticism civic major.

Pe de altă parte, nu puţine capcane deriva din ecourile în viaţa curentă şi comunitară ale globalismului, ale integrării europene în cele mai intime domenii, de la piaţa muncii, la efectele consumerismului, rarefierea vieţii culturale ş.a.

Obiectiv de mare complexitate, pentru o Romanie ca natiune implicata, presupune un efort susţinut de clarificări, asumării şi exprimării identităţii naţionale face parte din misiunea prezidenţială şi presupune o abordare echilibrată dar consistentă. 

Suntem români, Cum ieşim în lume?!

4. Tentaţia populismului depăşită prin performanţă instituţională şi ţinută charismatică

Populismul reprezintă rutina de baza a tranziţiei în mediul politic şi a fost practicat fără excepţie de toti cei care au dobândit şi utilizat puterea în ultimii 24 de ani. De fapt în continuarea anilor anteriori. Ceausescu ramane un „clasic ascuns”…

Dincolo de profitabilitatea politicianistă explicită, împărtăşită indiferent de identitatea afişată, această opţiune profundă (de neclintit?) a noului politicianism în România de azi, ar putea reprezenta testul major de diferenţiere la nivel de leadership. Avem aici una din principalele sfidări ale testului electoral din noiembrie 2014. Competiţia la prezidenţiale ar fi şi o oportunitate pentru a pune în practică şi în valoare o altă atitudine faţă de electorat, alte mijloace de a convinge şi a obţine voturi.

Există o alternativă la declaraţii demagogice şi declaraţii de identificare fierbinte ,şi ipocrită, cu săraci, bogaţi, culţi, inculţi, credincioşi, păcătoşi, şmecheri, fraieri, trişti, veseli?!

Botezul la ţigani, practicat în serie de politicieni sus-puşi, dintre cei mai ambiţioşi, reprezintă cam cea mai sinceră mărturisire referitoare la nivelul valoric atins, cam redus , asumat şi practicat cu adevărat pe plaiuri mioritice. Băile de mulţime au devenit cea mai clară formă de promiscuitate publică. Combinate cu declinul sever al protestului social acestea ridică serioase semne de întrebare asupra conţinutului real, la zi, al suportului public în România.

Misiunea prezidenţială pentru anii următori nu poate ocoli aceste semne de întrebare. Care ar fi răspunsul, noua abordare?! Demnitate, integritete, „public servant’’ ?... 

5. Capacitatea de a înţelege, susţine şi proteja proiecte strategice menite să susţină modernizarea României. 

În ultimii ani dezbaterea publică şi iniţiativa politică s-au hazardat cu superficialitate şi demagogie în lansarea unor teme-cheie cum ar fi: reforma Constituţiei, regionalizarea, reforma sistemului de sănătate, a sistemului educaţional, relansarea proiectelor de infrastructură, ş.a. S-a dobândit o colecţie impresionantă de rateuri, amânări sau contrafaceri care nu numai că au consolidat capacitatea de tergiversare a administraţiei publice, dar au contribuit decisiv la creşterea confuziei, inerţiei şi desigur a costurilor.

Cine şi cum ar putea contribui decisiv la modificarea radicală a cursului funcţionalităţii mecanismelor instituţionale pe agenda macro? Este instituţia prezidenţială îndrituita şi dispune de autoritatea publică menită să asigure un restart?

Desigur, există un prag dincolo de care suportul se poate transforma în implicare excesivă şi interesată în actul de guvernare. Dificil dar nu imposibil, în marcarea limitelor şi respectarea separaţiei puterilor.

Rămâne un pariu de neocolit. 

6. Capacitatea de a gestiona agenda comunităţii informative. 

Dincolo de activitatea propriu-zisă de supraveghere, prevenţie şi clasificare ce revine serviciilor secrete, un ansamblu instituţional este responsabil în gestiunea riscurilor şi a ameninţărilor la care este expusa România ca stat şi cetăţenii acesteia. Totodată, identificarea si evaluarea principalelor surse de risc solicita o capacitate de limitare, contracarare. O strategie de apărare adusa la zi, precum şi alte instrumente de planificare complementara presupun o activitate permanentă, specializată, de mare responsabilitate. Cooperarea instituţională, integrarea tot mai complexă in structurile politico-militare euro-atlantice au condus la o extindere de conţinut, la o arie problematică in continua exprimare critica şi mai ales la transformări procedurale determinante. 

In acest ansamblu instituţional şi funcţional, rolul şefului statului, calificarea precum şi prezenţa sa activă impun exigenţe si răspunderi maxime. Alături de integritate şi patriotism, o anumita iniţiere, experienţă, recunoaştere reciprocă sunt de neînlocuit. 

Pachetul de tendinţe contradictorii la nivel regional, expunerea tot mai complexă a ţării la dezvoltări externe, precum şi unele evoluţii grave în plan intern (crima organizată, spionajul economic ş.a.) plasează domeniul într-o evoluţie deosebit de problematică. 

Toate acestea impun omogenitate, coeziune şi leadership. 

7. Dialogul social, deschidere, compasiune, preocupare pentru cei nevoiaşi

Elitismul simulat ca şi populismul cinic reprezintă două alienări jenante pentru liderii de top în istoria recenta. Într-o ţară cu o populaţie marcată masiv de sărăcie, de condiţii primitive în viaţa cotidiană, expusă la invidie şi indiferenţă, aşteptarea orgolioasă la admiraţie, entuziasm efemer şi susţinere sumara constituie una din cele mai grave lacune în perceperea şi practicarea democraţiei.
De fapt, câtă democraţie poate exista şi funcţiona în contexte structurale primitive, abandonate, expuse la evoluţii haotice?! Ce mai rămâne din gramatica regimului democratic, din dimensiunea de bază: reprezentare, alegere, recunoaştere, suport, priorităţi, consecvenţă, finalizare, ecou public, responsabilitate ş.a. Vorbe goale! 

Înălţimea funcţiei prezidentiale trebuie să confere capacitatea de acoperire a unor arii tot mai largi asupra vieţii sociale curente, înţelegere calificată a aspectelor grave care marchează viaţa oamenilor, fără discriminare şi darul personal de aplecare asupra suferinţei în desfăşurare curentă. 
Mai mult decât oriunde, credinţa crestina împărtăşită şi exprimată poate da conţinut şi manifestare unui rol major în viaţa publică. Impostura , aroganţa, fumuri de protocol, zâmbete superficiale şi vorbe de duh aruncate în goana turneelor electorale marchează un nimic poleit. 

8. Combaterea corupţiei – ţintă strategică

Intervalul actual este marcat profund de doua tendinţe contradictorii: contaminarea structurilor instituţionale la toate nivelurile prin practici, înrolare negativă şi activităţi explicite care parazitează grav funcţionarea statului român prin utilizarea ilegală a pârghiilor administrative în formarea unor interese oculte şi de loc simplu si riposta juridică fermă şi calificată în diverse puncte cheie. 
Prin ramificaţia, consecinţele şi influenţa pe ansamblu, actuala confruntare reprezintă una din cele mai importante confruntări ale realităţii româneşti. 

Iată de ce tema raportarii ferme, legale, si operationale fata factorii interni şi externi implicaţi în propagarea şi practicarea corupţiei ocupă poziţia cheie în agenda şi misiunea prezidenţială. 
Încă din selecţia candidaţilor la nivelul sustinerii în campania electorală şi mai ales în derularea următorului mandat, rolul prezidenţial în acest domeniu este major, de neevitat şi va contribui esenţial la evaluarea internă şi internaţională a performantei instituţionale a titularului. Cine va convinge ? Cine va confirma incredera acordata ?

9. Prestigiu şi influenţa în mediul internaţional 

România se afla în plin proces de revenire în lumea liberă, în modernitate. O evoluţie continuă, adesea contradictorie, nu lipsită de paranteze nocive şi costisitoare. 

Dincolo de progrese structurale, instituţionale şi la nivelul populaţiei, reprezentarea externă a ţării rămâne o problemă deschisă, marcată de sensibilităţi justificate sau de prejudecăţi nu uşor de eliminat. 

Mai mult decât atât, integrarea deplina în UE şi NATO presupune o permanentă implicare într-o agendă multiplă de extindere continentală şi globală. Consecinţele cursului stabilit la anumite nivele sunt adesea benefice şi stimulative pentru România, dar implica şi costuri, consecinţe de neignorat. 
Prestaţia diplomatică, cooperarea la alte nivele instituţionale în aceste orizonturi merită în anii care urmează eforturi şi împliniri substanţial ameliorate. În acest context dinamic şi sofisticat prestanţa Preşedintelui României, prestigiul dobândit, influenta efectivă depăşesc cu mult o simplă prezenta de zi cu zi.

Dimpotrivă, prin conţinut, charisma şi sprijin la niveluri înalte, poate constitui o sursă de neînlocuit pentru poziţionarea tării în contexte problematice sau pentru a favoriza accesul la oportunităţi de calibru pentru cooperare şi sprijin de marcă. 

Nu este loc pentru improvizaţii, inconsecvenţe, gafe sau surse de îndoială. Şi nimeni nu îl poate înlocui în momente cheie pe şeful statului să fie cu adevărat folositor ţării. 

10. Echipa Prezidenţială

Desigur, Preşedinţia este o instituţie uninominală. Dar prin complexitatea agendei, rolului şi expunerea la confruntare curenta, o echipă bine construită şi exploatată reprezintă un atu de neînlocuit. Sau nu?! Atunci cu ce ar putea fi înlocuită, fie si din când în când echipa prezidenţială?

Capacitatea de a selecta oameni potriviţi, în roluri complementare, la nivel de vârf şi nu doar cu o capacitate productivă internă, dar in egală măsură cu notorietate, relaţionare şi ecou public distinct, reprezinta o cerinta cheie. Consilierii prezidenţiali nu sunt doar funcţionari publici, sunt parte dintr-un angrenaj cu expunere internă şi externă la vârf. Deci nu e o simplă problemă de „cadre”. Testul calitativ decurge atât din performanţa curentă, din grija de a evita situaţii interne delicate, cat şi ca o sinteză a derulării în timp, a prezenţei în vocaţia de a fi un „brand” instituţional apreciat si utilizat ca reper public. Un lider prezidenţial generează şi utilizează cu acurateţe un astfel de mecanism major in structurile de putere ale statului. 

România 2015 ar căpăta un plus de claritate, coeziune şi prezentă inspirată de un astfel de reper , standard şi factor de influenţă publică.

Ar fi deci 10 teme test pentru a porni la drum, în a imagina progresiv şi a delimita profilul prezidenţial pentru noul mandat pus in joc în noiembrie 2014. 

Dincolo de competiţia politică, de ambiţii şi aranjamente de culise, cursa electorală ar merita a fi inspirata de responsabilitatea asigurării unei capacităţi individuale şi instituţionale de prim rang pentru un viitor încercat de sfidări, momente de răspântie cu efecte directe asupra interesului naţional. 
Lista numelor pomenite în presa, reuniuni politice şi în nenumărate declaraţii de intenţie depăşeşte 15 persoane, de orientări diverse, cu biografii mai mult sau mai puţin complicate, testate prin sondaje de opinie mai mult sau mai puţin concludente. 

Întrebarea este ce va conta cu adevărat, decisiv în alegerea finala. 

Va câştiga bătălia cineva pentru că ar fi potrivit funcţiei şi rolului de Preşedinte, sau pentru că n-are cine să-l bată ?

Deci, suntem capabili şi determinaţi să selectăm omul potrivit pentru noiembrie 2014? Să-l susţinem înainte şi după?

Invit la reflexie, opinii diverse şi dialog.