Când poporul iar nu mai contează...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua lege a referendumului, votată de USL, spune clar:  “Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”. Adică 6 milioane de oameni reprezintă cvorumul de participare.

Mai mult, tot noua lege USL a referendumului mai anunţă pentru toate tipurile de referendum: “Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”. Adică 4,5 milioane de voturi “DA” şi “NU”.

Aşadar, pentru ca noua Constituţie să fie adoptată trebuie să voteze “DA” un minimum de 2,25 milioane de oameni, acesta fiind şi cvorumul de validare.

Până şi Guvernul României recunoaşte, în adresa înaintată Parlamentului: „Codul de bune practici în materie de referendum, adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice la cea de-a 19-a reuniune de la Veneţia, din 16 Decembrie 2006, şi de Comisia de la Veneţia, la cea de-a 70-a sesiune plenară de la Veneţia, din 16-17 martie 2007, în ceea ce priveşte condiţia de cvorum, precizează că nu se recomandă:

a. Un cvorum( prag, procentaj minimal) de participare, întrucât îi asimilează pe cei care se abţin cu partizanii votului negativ

b. Un cvorum de aprobare (acceptarea de către un procentaj minimal din numărul alegătorilor înscrişi), întrucât riscă să creeze o situaţie politică dificilă în cazul când proiectul este adoptat cu o majoritate simplă, inferioară însă cvorumului, pragului necesar.

Tot Guvernul mai spune că prin Decizia 51/2012, CCR a reţinut că “acest act” – recomandările Comisiei de la Veneţia - nu au caracter obligatoriu. Însă “recomandările sale constituie coordonate ale unui scrutin democratic, în raport cu celelalte state.”

Guvernul mai spune că respectiva Comisie de la Veneţia şi recomandările ei nu înseamnă nicio obligaţie pentru statele membre Consiliului Europei şi, de asemenea, “nu este prevăzută nicio sancţiune pentru nerespectarea recomandărilor”. Ca atare, Guvernul USL susţine legea.

Ca atare, mă întreb:

În ce ţară adoptarea unei noi Constituţii se face doar cu 2,25 milioane de voturi când pe listele electorale permanente suntem, cu toţii, cu puţin peste 18 milioane?

În ce ţară, Guvernul nu respectă nişte “coordonate ale unui scrutin democratic” doar pentru că respectiva Comisie de la Veneţia nu-l poate deloc sancţiona? Ei bine, astăzi, bravii politicieni ai României nu au putut să răspundă.

În ce ţară un popor secătuit de politruci este scos din jocul în care se decide legea fundamentală a ţării pentru următorul deceniu, doar pentru că politicul este perfect conştient de faptul că nu mai poate convinge poporul să vină la urne?

În ce ţară e încurajat absenteismul, speculat dezinteresul şi fructificată lehamitea atunci când vine vorba de prima lege a statului şi nu este deloc stimulată participarea poporului la deciziile societăţii?

În ce stat modificarea Constituţiei este ţinută la secret? Şi dacă ar veni oamenii să voteze, nu ar şti efectiv ce. În ce ţară schimbarea unei forme de regim constituţional este aflată, de ziarişti, pe surse?

Eu am un singur răspuns: în România.

Tot în România, 6.740.213 de oameni au pus o ştampilă pe “Da”- Parlament unicameral şi 7.765.573 au pus o altă ştampilă pe “Da”- maximum 300 de Parlamentari. Asta pe 22 Noiembrie 2009.

Suntem în România lunii mai a anului 2013 şi statul român are 588 de parlamentari, aproape dublu decât a decis poporul. De ce? Pentru că aşa au decis politicienii suverani, încălcând flagrant voinţa aceluiaşi popor pe care, până mai ieri, îl ridicau pe braţe şi îi speculau nemulţumirea dincolo de extreme.

Ba mai mult, un Parlament ales, în decembrie 2012, de doar 7.409.626 de oameni decide să nu ţină cont nici de votul exprimat de cei 6,7 milioane, nici de cei 7,7 milioane. În ce matematică elementară 7,4 e mai mare şi mai puternic decât 7,7? Ei bine, tot în cea din România.

De popor nu mai e nevoie, poporul nu mai e bun, poporul nu mai contează, poporul poate să stea acasă sau, eventual, poate să plece şi din ţară ca să nu deranjeze prea mult.

Aşadar, trăim în ţara în care poporul nu e suveran tot timpul. E  doar aşa, din când în când. Şi numai atunci când vor, când îl lasă de fapt politicienii care-şi organizează alegerile. De obicei, poporul e suveran în alegerile locale, în alegerile parlamentare, la europarlamentare şi la prezidenţiale, când politicienii aleargă disperaţi după el.

Când se decide soarta ţării prin legea cea mai importantă, se schimbă partitura şi dispare şi suveranitatea . Brusc, de popor nu mai e nevoie, poporul nu mai e bun, poporul nu mai contează, poporul poate să stea acasă sau, eventual, poate să plece şi din ţară ca să nu deranjeze prea mult.

Sfidarea poporului prin orice mijloace a devenit, în România, o tradiţie pentru toate partidele atunci când ele se află la guvernare.

În octombrie 2003, pe o vreme ploioasă, referendumul pentru revizuirea Constituţiei, o necesitate la acea vreme, a ţinut două zile. Pe 18 şi 19 au venit la vot 9.938.441 de oameni reprezentând  55,7 % din populaţia cu drept de vot.

8.915.022, adică 55,7%  din numărul total al celor înscrişi pe listele electorale, au votat “DA” pentru actuala Constituţie. Şi aşa, Constituţia aceasta a intrat în vigoare. Iar nota bene, la conducerea ţării era atunci un singur om: Adrian Năstase.

Acum, o Constituţie decisă de aproape 9 milioane de oameni acum 10 ani poate fi schimbată cu o altă Constituţie - pe care nimeni n-o ştie - de doar 2,25 milioane de oameni.

Şi iar ne întoarcem la aritmetică. În ce ţară 2,25 e mai mare, mai puternic şi poate înlocui ce-a decis 8,9? Tot un singur răspuns am. În România, statul în care suveranitatea au confiscat-o din nou politicienii şi poporul iar nu mai contează...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite