„Campionii” pensiilor speciale şi ai indemnizaţiilor. Ce veterani din politică încasează zeci de mii de lei lunar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valer Dorneanu, preşedintele CCR, fost parlamentar Foto Inquam Photos / Octav Ganea
Valer Dorneanu, preşedintele CCR, fost parlamentar Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Peste 800 de foşti parlamentari au fost lăsaţi fără pensii speciale, după eliminarea de către Parlament. Unii dintre beneficiarii acestora ocupă în continuare funcţii, tot la stat, care le dau dreptul să primească zeci de mii de lei lunar.

Eliminarea pensiilor de serviciu ale parlamentarilor reprezintă scăparea de aproape 1% din totalul pensiilor speciale care sunt în plată în România. De altfel, numărul beneficiarilor până la adoptarea legii de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari, adică miercurea trecută, era sub o mie, cu toate că actul normativ privind instituirea acestor lefuri datează din 2015. Potrivit datelor furnizate de Parlamentul României la solicitarea site-ului G4Media, în luna ianuarie erau în plată 827 de pensii speciale, 574 fiind pentru foşti deputaţi şi 253 pentru foşti senatori. Pensia medie a unui parlamentar era de 5.700 de lei, cea mai mare fiind de 14.827 de lei, adică pentru cei care au avut mai mult de trei mandate în legislativul României.  

Pe lista celor care au şi-au depus dosarul ca să încaseze acest tip de pensie au fost şi politicienii care au făcut carieră în cei 30 de ani de democraţie, iar în ultimii ani au ajuns pe funcţii călduţe, de unde oricum încasează zeci de mii de lei lunar.

Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale a României, a fost printre cei care şi-au depus dosarul pentru pensie specială, cu toate că avea venituri cu mult peste media unui român de rând. Potrivit ultimei declaraţii de avere, în 2019, Dorneanu a încasat lunar, ca pensie pentru cele două mandate de parlamentar, 6.200 de lei. Această sumă poate fi considerată simbolică, dacă ne raportăm la pensia specială de judecător CCR, dat fiind că aceasta ajunge la 37.800 de lei lunar. Iar preşedintele CCR nu are doar pensie specială pentru activitatea sa la Curte, ci şi o indemnizaţie lunară. Astfel, leafa sa pentru munca la CCR din 2019 era de 24.500 de lei pe lună. Practic, pensia specială de parlamentar nu reprezenta nicio zecime din totalul veniturile sale, dar totuşi a ales să o încaseze.

Viaţă fără griji şi pentru Enache

Statutul de beneficiar al mai multor pensii speciale e valabil şi pentru un alt coleg al lui Valter Dorneanu din cadrul CCR, adică pentru Marian Enache, judecător care a fost inclusiv în acelaşi partid cu actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, adică PSD. Înainte de a fi judecător la CCR, Marian Enache a fost parlamentar timp de trei mandate, adică 1990-1992, 1996-2000 şi 2012-2016. Pensia lunară de fost parlamentar se ridica, în 2019, la 7.700 de lei, iar aceasta reprezenta doar o mică parte din veniturile sale. Pentru că avea vârsta necesară de pensionare, Marian Enache a încasat în 2019 aproximativ 500.000 de lei pensie pentru calitatea de judecător CCR şi „diferenţe restante” privind aceasta, ceea ce înseamnă lunar încă 41.000 de lei. Iar la cele două pensii speciale a fost adăugată şi indemnizaţia de judecător CCR, adică 24.800 de lei lunar. Prin urmare, la fel ca în cazul lui Dorneanu, pensia specială de parlamentar reprezenta pentru Enache în jur de o zecime din venituri. 

Radu Stroe, vechi liberal cu venituri pe măsură

Fostul liberal şi membru ALDE Radu Stroe a fost un alt caz fericit de pensionar special cu venituri multiple de la stat. Radu Stroe a avut patru mandate de parlamentar, iar în perioada august 2012 – ianuarie 2014 a fost ministru al Internelor în Guvernul Ponta. Stroe şi-a dat demisia din demnitatea de ministru după accidentul aviatic din Munţii Apuseni, în urma căruia au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta la medicină Aurelia Ion. „Îmi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului meu tragedia”, declara Radu Stroe cu două zile înainte de a-şi da demisia de la şefia Internelor.

Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, cea din 2020, aşadar precizând veniturile din anul fiscal precedent, Radu Stroe a primit o pensie specială lunară de 9.400 de lei, în timp ce pensia pe bază de contributivitate era de 4.100 de lei lunar. Deşi pensionar cu acte în regulă, PSD şi ALDE l-au numit din 2018 pe Stroe membru în Consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi consilier al preşedintelui Curţii de Conturi a României. Pentru cele două funcţii, Stroe a încasat lunar 15.200 de lei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite