Campaniile electorale – senzaţii tari încă din 1990

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Chintesenţa democraţiei – Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine” (Ion Raţiu, 1990). Cum sunt campaniile electorale după 25 de ani de democraţie?  Din ce în ce mai urâte şi lipsite de viziune pentru România.

Produsele etalon ale campaniilor electorale în 25 de ani de democraţie (NE)participativă sunt: găleţile, făina, berea, icoanele, uleiul şi şepcile.

Găsiţi în articol mesaje ale campaniilor electorale sau obiceuri vechi cu oameni noi şi partide reformate în funcţie de traseu. PSD rezistă.

1990

Încă de la începutul democraţiei, Ion Iliescu a fost un agitator de mulţimi. Toate acţiunile au avut tentă de fragmentare a societăţii. A organizat şi mobilizat mulţimile atât de bine încât mesajele strigate de acestea sunau cam aşa:

  • Iliescu nu uita Aradu-i de partea ta ....Giurgiu e de partea ta.
  • Iliescu să trăiţi, preşedinte să ne fiţi.
  • Şi de-acuma înainte, Iliescu preşedinte.

FSN-ul a fost acuzat de dreapta că manipulează maşinăria electorală, influenţând împiedicarea celorlalţi candidaţi să-şi facă mesajul cunoscut.

Ziua votului din 1990 a fost numită Duminica orbuluipentru că s-a prezentat aproape toată populaţia cu drept de vot.

1992

Primul an în care a candidat Vadim Tudor. Încă de atunci îşi păstrează discursul şi mizează pe aceleaşi cuvinte cheie precum: coşmar, corupţie, jaf, minciună sau trădare de ţară. Mesajul campaniei a fost „Români la noi acasă”.

Uniunea Liberală sau Uniunea Brătianu a avut următoarele mesaje

  • Slăvim trecutul strămoşesc.
  • Ai României ziditori.
  • Liberalii, de vremuri noi făuritori.

UDMR – a făcut afişe electorale cu protretul lui Avram Iancu. Acţiune contestată de Vadim Tudor la judecătorie.

FDSN- Sus inima, sus inima români! 

Spot cu imagini cu ţărani care muncesc pe câmp şi imagini cu mănăstirile din Moldova.

1996

Încă de la începutul campaniei atenţia a fost către 2 candidaţi principali: Emil Constantinescu şi Ion Iliescu.

Emil Constantinescu făcuse aproape 39% în turul II al alegerilor din 1992. Acesta venea şi ca o alternativă/speranţă în condiţiile în care până în 1996 se închiseseră fabrici şi uzine motiv pentru care mulţi români au rămas fără serviciu. Chiar dacă a vorbit despre viziune şi proiecte, votul pentru Constantinescu a fost un vot împotriva lui Iliescu.

Tot în 1996 a apărut şi prima alianţă USD (PD + PDSR).

În campanie, Ion Iliescu a mizat pe faptele sale şi pe ce a făcut după 1989. Viitorul ţării nu a existat în discursul lui. Dacă ne uităm în mesajele lui Victor Ponta astăzi, sună cam la fel. Vorbeşte despre ce s-a întâmplat de când e prim-ministru, mai puţin de proiecte de viitor pentru ţară.

2000

PNL – Stolojan – Eu nu vin la putere, eu vin la muncă.

PRM – Vadim – Vadim preşedinte că el nu ne minte.

PDSR – Iliescu – Aproape de oameni, împreună cu el./ Şansa copiilor tăi.

Un mesaj destul de provocator pe care l-a avut Alianţa „Cheia în 2000 a fost:

“Nici cruce nu-ţi poţi face cu stânga. E păcat! Să nu zici că nu ţi-am spus!”

PNL – Nu există oameni săraci când conducătorii sunt harnici.

În turul II a intrat marea surpriză şi marea speranţă a românilor (prin mesajele dure), Vadim Tudor. Însă între turul I şi turul II a avut discursuri rasiste şi ameninţări care i-au făcut viaţa mai uşoară candidatului Ion Iliescu pentru câştigarea alegerilor.

2004

Anul în care campaniile electorale au început să fie din ce în ce mai agresive. Atacuri la persoană din ce în ce mai dure şi din ce în ce mai multe. Momentul când cuvântul “respect” a dispărut din vocabularul candidaţilor.

A fost o luptă aprigă între Năstase şi Băsescu:

Năstase

  • Votaţi pentru viitorul României.
  • Faptele mele sunt politica lui.

Băsescu

Om bun, eşti cinstit, eşti harnic, drept, credincios. Ai dreptul să trăieşti bine. Ai dreptul la un preşedinte ca tine.

Cel mai interesant moment din istoria campaniilor a fost „Dragă Stolo’ ”. Theodor Stolojan s-a retras din motive de sănătate, iar Băsescu, străpuns de situaţie, a plâns şi a pozat în erou faţă de cetăţeni arătând că îi pasă şi că îşi asumă responsabilitatea ducând lupta mai departe.

Dezbaterea dintre cei doi de la TV a fost dezamăgitoare. S-au adresat doar la persoana a II-a, singular, cu nenumărate atacuri la persoană.

2009

Un an electoral care a avut 3 actori principali: Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu.

Ce va rămâne în istorie?

1. Greşeala făcută de Mircea Geoană cu vizita la Sorin Ovidiu Vântu.

2. „Mihaela dragostea mea, am învins”, momentul când Geoană a fost preşedintele României pentru câteva ore.

3. Momentul luni dimineaţa, când Traian Băsescu a câştigat oficial alegerile declarând „I-am ciuruit, un fleac”.

Traian Băsescu – De ce le e frică, nu scapă.

Mircea Geoană – Împreună învingem.

Crin Antonescu – România bunului-simţ.

Semn că Antonescu a cochetat cu stânga dinaintea apariţiei USL-ului, a fost oferirea voturilor în turul II pentru Geoană, dar nici aşa PSD-ul nu a reuşit să câştige. O campanie care dincolo de diaspora, Traian Băsescu a reuşit să câştige prin manele (Guţă şi Salam) şi Dan Diaconescu.

2014

După 10 ani de „băsism” (deja brand naţional), mi se pare că poporul este ameţit şi fără chef. Televiziunile sunt împărţite clar între stânga şi dreapta.

Victor Ponta este în continuare mândru că este român (de parcă noi ceilalţi nu am fi) şi luptă cu îndârjire împotriva lui Băsescu.

Klaus Iohannis încearcă să promoveze o altfel de politică şi încearcă să promomveze respectul şi „buna purtare”, dar nu ştiu cât îl ajută vizibilitatea. Pentru că sunt persoane care l-ar vota, dar nu îl văd. În egală măsură îl urmăresc „ghinioanele” celor 6 case şi ANI. Cum spuneau şi cei de la Divertis „şase saşi în şase case”.

Elena Udrea este „Bună pentru România”. O fi, însă nu ştiu dacă este bună de votat.

Monica Macovei „mai bună decât ei”, dar uneori mi se pare mai falsă decât ei. O campanie frumoasă pe Facebook şi în general în mediul online, dar poate abia în 2019 Facebook-ul va fi luat în calcul ca o unealtă importantă pentru alegeri.

Niciodată nu vom fi mulţumiţi cu candidaţii şi vor mai trece nişte ani până vom avea nedumerirea de a alege pe cel mai bun în pofida a ceea ce facem acum, alegem răul cel mai mic. Dar vorba unui prieten „dacă tu vei lipsi de la vot, fii sigur că şi politicianul va lipsi de la datorie”.

Eu voi merge să votez pentru România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite