Campania electorală pesedistă ― între ipocrizie şi halucinaţie

În România, pentru unii, politica (domeniu la „îndemâna“ oricui) a depăşit cu mult stadiul de necesitate convivă, de îndeletnicire analitic-duminicală, devenind o adevărată profesiune cu dinamică ereditară.

Acum politica a căpătat vervă şi dimensiuni intime, destinele ţării se pun la cale în familie, la gura sobei, în vizitele cumetriale, la iarbă verde. Dacă nu întreaga familie, măcar o parte din ea se simte împinsă spre „jertă“. E nerăbdătoare „să facă ceva pentru ţară“, să ajute pe cei mulţi şi necăjiţi… Să intre în politică, adică. Şi chiar intră: fireşte, nu pentru a parveni, ci pentru a propăşi naţiunea; nu pentru a se îmbogăţi, ci pentru a face ţara prosperă; nu pentru a-şi crea avantaje, ci pentru a ajuta semenii; nu pentru aranjamente şi sfori, ci pentru dreptate şi adevăr. Deci lucrurile ar sta altfel decât am fi tentaţi să credem noi, „prostimea“. Iată ce înseamnă ca limba să-ţi fluture tricoloră!

Această cădere sacrificială s-a răsfrânt şi asupra familiei doamnei Gabriela Creţu. Domnia sa este, din câte am înţeles, din presă, soţia d-lui Dumitru Buzatu (liderul PSD Vaslui, cel care, în februarie 2017, spunea despre sutele de mii de români care protestau împotriva modificării legislaţiei penale că sunt „răgălii adunate“) şi mama d-lui Tudor Buzatu, înscăunat ca secretar de stat, în guvernul Dăncilă.

Deh!, oameni capabili, pricepuţi, cu simţul martiriului, ce mai…!, însă, aplecând urechea la cele strigate, de curând, de d-na Gabriela Creţu, senator PSD, ai senzaţia că propria-ţi busolă dă să înnebunească ― deoarece iată cum dădea dumneaei, deunăzi, cu discursul în semenii electori (pentru binele cărora a ales calea "jertfei"), luând în cătare Parlamentul European:

„...nu e vorba dacă trimitem oameni deştepţi, că un deştept poate să pună în aplicare un program de ne taie craca de sub picioare (gesticulând dinaintea gâtului -- n.m.)..., nicio problemă... Să ne uităm la ce vor cei care merg acolo să facă şi pe cine vor să-i reprezinte. Noi, Partidul Social Democrat, că suntem social-democraţi, încercăm să-i reprezentăm pe ei (zâmbind tandru şi indicând, cu o coregrafie melancolică, prezenţa unor copii -- n.m.), ca să poată, în pace, să se plimbe, cu bicicleta, pe-aici...“

Aşadar, d-na Gabriela Creţu (pe care, de altfel, am cunoscut-o, în urmă cu mai mulţi ani, fiind prezentă în sala în care lansam cartea cuiva ― ba chiar, după lansare, mi-a dăruit o carte din producţia proprie), deşi este alcătuită dintr-un cu totul alt aluat intelectual decât cel al d-nei Viorica Dăncilă, pare a fi convinsă că în Parlamentul European trebuie trimişi neapărat ignoranţii -- proştii, mai de-a dreptul. Aceştia ar fi, cică, în viziunea sa, la mare căutare. Ei ar fi capabili, după cercetările şi măsurătorile pesediste, să rezolve definitiv problemele ţării şi ale Europei, în genere. Ei sunt viitorul..., pentru că important nu mai este (aşa cum ne-am închipuit, până să ne lumineze domnia sa neuronii) să ştii să faci ceva, ci să nu te pricepi la nimic. Să fii tabula rasa. Acesta ar fi, pare-se, ultimul răcnet în domeniu. „Să vrei“ şi „să reprezinţi“ au devenit, peste noaptea pesedistă, marile calităţi ― chiar dacă nu ştii ce şi pe cine, chiar dacă ceea ce „vrei“ are legătură numai cu politica propriilor buzunare/conturi, care, odată ticsite, au a „reprezenta“ de la sine „avântul“ cu care social-democraţia participă la suferinţa celor mulţi, fibra bonom-egalitară a acestui partid alcătuit din oameni-minune. (Poate că pe viitor vom afla câte ceva şi despre calităţile şi probitatea infractorilor aflaţi în slujba poporului…)

Una peste alta, putem fi fericiţi, atâta vreme cât d-na Gabriela Creţu ne asigură că PSD-ul are capacitatea să facă România să meargă ca pe roate, mai ales acum, când, schimbând macazul programatic, acest partid va avea ca ţintă, pe termen lung, ciclismul infantil răzleţ şi tihna pedalieră ― de altfel, a şi demonstrat-o ori de câte ori s-a trezit cocoţat în creştetul ţării.