Călin Popescu Tăriceanu: „DNA-ul încearcă dărâmarea acestui guvern printr-o lovitură de stat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu/ Foto: Inquam Photos, George Călin
Călin Popescu Tăriceanu/ Foto: Inquam Photos, George Călin

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat duminică seara, într-o intervenţie telefonică la postul Antena 3, că atât el cât şi Liviu Dragnea au primit informaţii că se încearcă deschiderea unor dosare penale pe numele lor şi a acuzat faptul că se încearcă o „lovitură de stat”.

„Ca o instituţie a statului să se ocupe de soarta unei bălţi de pescuit de pe malul Dunării... cred că suntem suficient de maturi ca să înţelegem că nu asta se urmăreşte, ci altceva”, a declarat preşedintele Senatului.

Acesta s-a referit în continuare la scandalul iscat în jurul controlului Inspecţiei Judiciare drept o dovadă a imixtiunii în politic a DNA-ului.

„Lucrurile sunt grăbite de informaţiile legate de controlul Inspecţiei Judiciare. Asistăm la o încercare disperată de decapitare a Inspecţiei Judiciare, astfel încât aceasta să nu poată să prezinte raportul deja întârziat.

Şi eu şi Liviu Dragnea am primit informaţii că se încearcă deschiderea unor dosare penale împotriva  noastră. Scopul acestor acţiuni este dublu. În primul rând se încearcă distragerea atenţiei publice de asupra DNA-ului, iar în al doilea rând, se încearcă o lovitură de stat, se încearcă dărâmarea acestui guvern.

Întrebarea asupra căreia sunt curios este dacă cei din DNA fac acest lucru de capul lor sau sunt conduşi de cineva? Vom avea un răspuns în curând, avem judecători ce au început să vorbească împotriva abuzurilor, foşti ofiţeri ai SRI-ului care au început să spună lucrurilor pe nume. Adevărul va ieşi la iveală. Sunt curios cine conduce această acţiune.

Dacă doar DNA-ul se află în spatele acestor acţiuni, atunci acest lucru nu este normal, pentru că înseamnă că au început să facă poliţie politică. Cealaltă opţiune este ca acţiunile DNA-ului să fie conduse din afara acestui parchet, ca acţiunile DNA-ului să fie concepute într-o sufragerie.

Noi ne opunem acestui stil de a conduce o ţară, similar României comuniste a anilor 50.

În condiţiile în care există un Parlament ales de niciun an, toate aceste acţiuni vizează clar actualul guvern şi destabilizarea acestuia. Parlamentul şi guvernul reprezintă voinţa poporului.

Suntem într-o perioadă de involuţie democratică”, a afirmat în concluzie Călin Popescu Tăriceanu.

Şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a caracterizat acţiunile DNA-ului drept „un atac violent la o alta putere a statului, un atac violent la Guvern”.

Acesta din urmă a afirmat în încheiere că atât el cât şi partidul pe care-l conduce „nu vor ceda nici măcar un centimetru, în ciuda atacurilor venite din partea foştilor aliaţi şi a unor instituţii. România va deveni un stat de drept, nu de drepţi”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite