În acest an, vom marca 32 de ani de la momentul Decembrie 1989 şi 30 de ani de la votarea şi adoptarea Constituţiei României, în toamna anului 1991. Nu trec şi data, aşa ca să îşi mai pună capul la contribuţie armata de trepăduşi de prin Parlament, Guvern şi alte instituţii. Am fost şocat să văd că la 25 aprilie 2021, când aniversam 16 ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la UE, nicio instiuţie de stat nu a amintit acest fapt. Asta în timp ce, de prin 2020 încoace, tot auzim de „al doilea Plan Marshall”, de valul de bani europeni. Un entuziasm ridicol, de parcă răspândacii acestui entuziasm consumaseră rachiu prost, îngălbenit cu foi de ceapă, care li se vânduse pe post de cel mai fin coniac franţuzesc, ca să amintesc o scenă din romanul lui Jaroslav Hasek, „Peripeţiile bravului soldat Svejk în războiul mondial”. Nu l-am ales întâmplător, pentru că în curând se va împlini un secol de la moartea acestui mare scriitor ceh. Nu contează cât de curând, dacă peste un an sau peste doi, poate căutaţi şi mă contraziceţi în secţiunea de comentarii.

Nu am mai scris pe blog de ceva timp, fiindcă nici nu am avut ce scrie. Am ajuns la concluzia că dacă spui despre un anumit partid că geme de incompetenţă şi habarnism, te acuză comentatorii în secţiunea cu pricina că „ţii cu ăilalţi”. Practic, nu le-am pus la suflet, pentru că tot ce am scris până acum, pe blog, arată că toate partidele ultimelor trei decenii au fost analizate la fel. Niciunul nu a scăpat netaxat dacă a greşit, nici nu am ezitat să fac o apreciere, dacă realizarea cu pricina a meritat.

Din păcate, am scris, imediat după 6 decembrie 2020 că perioada 2021-2024 nu va fi decât o ternă şi plictisitoare luptă pentru ciolanul politic pentru „eventul” din 2024. Pentru prima oară, într-un an, vom avea tot ce se poate echivala cu noţiunea de alegeri. Poate şi alegerile în scările de bloc se vor face tot atunci.

Atât l-am auzit pe Rareş Bogdan numind „al doilea plan Marshall” iniţiativa UE de a ajuta statele membre să depăşească această criză provocată de pandemia de Covid 19, că mi-a venit pe loc să-l întreb direct, cum i-am întrebat pe mulţi, în direct, stricându-le petrecerea, adică recolta de voturi la care visau când se trezeau vorbind în public, de parcă se găseau în bucătăria proprie: „mă, băieţi, voi măcar aţi auzit vreodată de Planul Marshall?”. Nu voi pierde timpul aici ca să vă spun ce înseamnă Planul Marshall, ştiţi cu toţii şi puteţi oricând să căutaţi pe Internet. Numai băieţii de la butoanele guvernării nu prea ştiu.

Când am auzit de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, am zis, aşa în dialect oltenesc: „muicăăă, ce-i duse mintea şi pe ăştia... te pomeneşti că le veni mintea la cap” şi economia României se va redresa, exact ca bateria Daciei, lui „ăl bătrân”, luată în casă iarna şi pusă pe redresor.

Am zis să-i las în pace, să lucreze oamenii liniştiţi să nu zică unii comentatori că am simpatii faţă de ăilalţi. Am zis să îi las să îl facă public, să-şi dea cu părerea şi Opoziţia şi Coana Europa, numele pe care l-am dat eu odată Comisiei Europene, aşa cum SUA sunt „Unchiul Sam” şi Rusia e „Maica Rusia”.

Era cât pe ce s-o nimeresc cu eşecul Brexit-ului (sunt mulţumit că am scris pe acest blog că a fost un capriciu al Marii Britanii), dar oricum, Brexit-ul s-a întâmplat mult mai târziu decât visau Nigel Farage sau Boris Johnson.

Vă mărturisesc că nu am fost convins nicio clipă că vor face băieţii ăia cu telefoane mişto cu lanternă de prin Guvern vreo mare bravură cu PNRR-ul. Ştiam că se vor face de râsu Micului Paris, iar şefii de la Bruxelles or să-l numească generic „varză”, nu ştiu dacă de Bruxelles sau nu.

Nu voi descrie PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) fiindcă deja este făcut şi puteţi vedea singuri ce conţine. Deja, de la Bruxelles, au început să vină „tăieturile cu roşu”. Evident, Opoziţia mai are puţin şi intră în climax, deşi ştiu cei din Opoziţie că nici ei nu făceau mare lucru. Să nu uităm că aparatul de lucru din ministere e acelaşi cam de mult timp. Sunt mulţi care i-au prins pe toţi miniştrii de după 1989 care au călcat prin biroul principal din acele ministere.

În primul rând, autorii PNRR au reuşit performanţa celor ieşiţi de la „Chefi la Cuţite” când le spun „chefii”, „măi oameni buni, nu aţi înţeles proba...”. PNRR-ul ăsta, bată-l norocul să-l bată, nu era altceva decât un plan prin care să redresezi ce fusese afectat de pandemie. Nu cum au făcut ai noştri care s-au lăudat cu ce studii au făcut ei prin Vest (mulţi intră în sevraj când li se cere să confirme cu „patalamaua” sau „ţîdula”, ce au scris în autobiografie). Pur şi simplu, ai noştri s-au apucat să ceară bani să astupe gropi şi găuri mari de dinainte de pandemie: sisteme de irigaţii, sisteme energetice, infrastructură industrială. Multe din astea erau pe butuci încă de prin anii 90, funcţionând pe avarii cu bani de la Guvern, daţi pe „combinageală” de toate tipurile, nu doar politică. Oare credeau băieţii ăstia cu freza bătută de vânt şi cu eternul rucsac în spate de zici că se duc în drumeţie montană sau la coasă nu la Guvern că nu se prinde Frau Ursula? Că merge vrăjeala dâmboviţeană la cei care au cunoscut adevăratul plan Marshall? Noi nu l-am cunoscut, deşi am fost întrebaţi măcar formal dacă vrem să aderăm,  că am căzut dincolo de Cortina de Fier, iar oportunistul Gheorghe Tătărescu, liberal din vechea gardă, fost premier între1933 şi 1937, devenit Ministru de Externe comunist a scris un discurs de refuz de ziceai că se născuse cu Marx în mână şi nu cu „psaltirea brătienistă”. Nu a fost numai vina lui, deja Vestul ne lăsase „dincolo” fără prea mari regrete.

Prin 1964 aşa, sovieticul Emil Borisovici Valev avusese ideea unui plan prin care România să fie un stat agrar, conectat economic la URSS, alături de Bulgaria. Noroc că guvernanţii de atunci au avut atâta minte să spună „niet” şi să privească de peste sârma ghimpată a Cortinei de Fier, spre Apus. Nu vreau să sară comentatorii pe mine cum că regret epoca lui Dej, dar de prin 1964 până prin 1978 aşa, România începuse tehnologizarea şi industrializarea cu sprijin occidental. Agricultura, cooperatizată inclusiv cu mitraliera şi cu vărsare de sânge, nu trebuie să uităm asta, începuse să producă. Faptul că în anii 80,  românii sufereau din cauza neostalinismului ceauşist nu înseamnă că tot ce a început în 1964 a fost inutil. Înseamnă că regimul nu a avut constanţă, nu a ştiut să ţină linia iniţială.  Să ţinem minte totuşi, că am ştiut să spunem „nu”, Planului Valev. A fost o revanşă istorică asupra faptului că în 1947 am refuzat planul Marshall.

Mecanismul european de rezilienţă este un element clar pozitiv. Este bine că l-am acceptat, dar este jalnic că nu am ştiut să îl transpunem în realitate. Două lucruri „mi-au pus capac”. Faptul că aşteptăm vreun al doilea Stephen Hawking să ne ofere consultanţă de dezvoltare devreme ce pregătirea unui singur om are prevăzută suma de 133.000 euro. Chiar şi coafura doamnei von der Leyen s-a zburlit şi ochelarii i s-au aburit, de vreme ce s-a spus că această solicitare este „cam excesivă”. Mă întreb eu, nu era mai bine ca banii aceştia să fie direcţionaţi spre cercetători din institute şi universităţi din România care fac deja cercetări şi au pregătirea făcută? Oare va publica Guvernul lista cu autorii PNRR? Aş întreba şi eu: este acolo numele măcar al unui cercetător român de top în economie sau găsim numele a măcar cinci absolvenţi de top de la ASE? Se pare că tot nişte firme private au scris PNRR, firme alese, evident, netransparent, că doar transparenţa nu este „pentru căţei!”.

Nu mai vorbim de supraevaluarea de şase ori a costului de montaj a ERTMS la bordul unor locomotive.

În plus, iar l-am auzit pe Rareş Bogdan cum lăuda el faptul că omul de afaceri Gabriel Comănescu este „motorul” economiei româneşti. Eram în şcoală când auzeam de „cârmaciu şi de savanta lui”, aşa că „vrăjeala ” lui Rareş poate ţine prin cluburile de fiţe din Cluj sau Bucureşti, la cei care spun că dacă răsfoiesc două pagini, adorm buştean. Am zis să văd şi eu ce mai e prin economia românească. În „Top 20” al companiilor din România, singura care are acţionariat majoritar românesc este Romgaz, pe locul 17! Cea mai eficientă afacere din România are acţionar francez - Automobile Dacia, iar reţeaua de hypermarket-uri Kaufland cu acţionariat majoritar German ocupă locul 6. Adică, românii, au rămas ca înainte de 1989: visează la o Dacie în rate şi să se înghesuie având coşul plin la hypermarket. Asta a fost dorinţa de libertate în 1989, asta avem şi acum! Nu avem în primele 10 companii nicio companie industrială românească, avem numai afaceri cu petrol şi una cu ţigări. Evident, pe vemuri, era bătaie să pui benzină în rezervor şi să fumezi un Kent „original” din care să se ridice fumul albastru în sus drept ca „lumânarea”, că aşa spuneau „specialiştii” că „arde Kentul original”...

Între timp, Ministrul Economiei, Claudiu Năsui vrea să scape de activele româneşti de la fostul combinat internaţional de la Krivoi Rog (Ucraina), în loc să aştepte posibile beneficii când poate se va reporni sau se va vinde cu un preţ bun. Nu mai vorbesc de târcoalele date CEC Bank şi Portului Constanţa.

Să spui că un afacerist precum Comănescu, pe care PNRR l-a „cadorisit” cu 600 milioane euro, fără licitaţie este „motorul economiei”, să spui cum spunea Premierul Cîţu că acest Comănescu este un „erou”, sincer, cred că băieţii ăştia aveau în coperţile cărţii de economie prin liceu, vreo publicaţie sportivă ceva şi au luat notă de trecere copiind probabil după vreun premiant, care în cel mai fericit caz o fi ajuns profesor titular prin mediul rural din prima încercare.

O fi el cetăţean român, Gabriel Comănescu, liderul şi fondatorul GSP (Grup Servicii Petroliere) dar oricând acest antreprenor îşi poate vinde afacerea, că asta e proprietatea privată, cât timp îţi reglezi afacerile cu statul, dispui de ea cum vrei. Aşadar, noi românii ne băgăm la jug să dăm înapoi şi banii din împrumuturi de la UE, că nu toţi provin din granturi, iar domnul Comănescu poate să vândă afacerea oricând şi oricui ar vrea să destabilizeze România. În 2017, RiseProject scria că Gabriel Comănescu a păgubit deja bugetul statului cu 30 milioane euro.

Planul Marshall, aşa în treacăt, că nu mă pot abţine, nu dădea bani efectiv ca împrumut, promova alt sistem de ajutor economic. Practic, statele care au acceptat Planul Marshall îşi refăceau, să spunem, industria auto, solicitând echipamente, specialişti din Statele Unite, finanţare în dolari. Cheltuielile erau rambursate în franci francezi, mărci germane. Diferenţa dintre suma în franci francezi sau mărci germane era suportată din fondurile alocate în cadrul Planului Marshall. Aşadar, invenţia „magică” a Planului Marshall a fost „conversia valutară”, fiindcă marca vest-germană era cea mai slabă valută vest-europeană. Şi totuşi, în 1970-1971, Republica Federală Germană era pe locul I la dezvoltare în Europa. Practic, prin Planul Marshall, suportai totul din  banii tăi, când cumpărai în dolari americani, diferenţa dintre valute fiind acoperită din cadrul fondurilor „Marshall”. În mod clar, trebuia să fii un politician responsabil şi să fii atent ce cumperi şi unde investeşti.

Cu siguranţă, Fabrica de Apă Grea de la Drobeta Turnu Severin (aici este interesul PNL, prin Virgil Popescu, Ministrul Economiei care este din Drobeta Turnu Severin), Institutul de Studii de la Râmnicu-Vâlcea (legat evident de Oltchim) puteau fi dezvoltate şi înainte de pandemie, nu era neapărată nevoie să le dai gratis la pachet unui antreprenor ale cărui afaceri au un iz de combinaţii internaţionale la nivel înalt şi cu implicarea superputerilor lumii. Nu  este clar nici acum ce garanţii oferise antreprenorul Gabriel Comănescu atunci când a luat acel megacredit de la BCR , în anul 2005 (125 milioane dolari- reprezentând 85 % din suma de care avea nevoie), când a început afacerile în stil mare, fiindcă a avut „de acasă” numai 15 % din suma totală cu care a cumpărat şase platfome de foraj marin de la Petrom, atunci de curând privatizată

GSP este un mare jucător în zona petrolului, cu antreprenor român, dar oare nu va avea soarta Petrom sau Rompetrol? Adică, nu cumva se va schimba acţionariatul, domnul Gabriel Comănescu îşi va savura liniştit un cocktail prin vreo locaţie exclusivistă şi noi românii vom trage să achităm nota de plată? Poate va scrie o carte şi se va abona„live” la vreo emisiune să îi înveţe pe români cum să reuşească în afaceri.

Cu siguranţă, PNRR nu este altceva decât un „plan Valev” mascat. Am asistat fără cuvinte la disputa Cristian Ghinea-Marcel Ciolacu, la şarada aia de mahala: „joci cu demisia pe masă, băiatu, dacă e respins PNRR?” Cristian Ghinea ştie că oricât de jalnic calitativ ar fi PNRR (se vorbeşte că sume mari din bani publici au poposit ca plată pe la cine ştie ce firme de consultanţă ale nu se ştie cui) , Uniunea Europeană încă respectă suveranitatea statelor şi acceptă ce i se dă, după ce solicită modificări de suprafaţă. Dar Ursula von der Leyen nu este şi nu va fi niciodată Maica Tereza. Adică şi în UE sunt bănci şi bancheri cu milioane în seif-uri care vor să-i ofere drept credit, cu dobânzi oricui îi cere cu respectarea condiţiilor minime. Totuşi, ştim că trei sferturi dintre cei care apelează la credite bancare îşi construiesc povestea pentru a înduioşa banca şi să ia creditul. Nu este treaba băncii dacă un solicitant vrea să-şi cumpere cea mai tare maşină sport când el locuieşte cu trei copii şi cu soţia într-o garsonieră, la care plăteşte chirie. Nu este treaba UE dacă acceptă PNRR şi Guvernul va întârzia cu rambursarea împrumuturilor şi va forfeca banii pe aiureli. Dacă în acest Guvern (nici în celelate nu au fost, am mai spus) ar fi măcar 3 (trei!) specialişti de top, România ar fi putut lua banii sub formă de grant din Orizontul 2014-2020 care mai sunt disponibili. Acei bani puteau fi folosiţi în acele domenii incluse forţat în PNRR pe care UE le-a respins. Aşa că ministrul Ghinea joacă la cacialma, ştiind el că până în 2024 nu va pleca din Guvern pe uşa din dos. Ştim prea bine că un guvern românesc ales prin vot, format printr-o majoritate mai mult sau mai puţin omogenă este conştient că îşi va trimite oamenii pe băncile Opoziţiei la viitoarele alegeri. Între PNL şi USR (în PNL este un conflict imens) există diferenţe majore, dispute mari, amorţite doar cu „anestezice” contrafăcute- sinecuri, alocări preferenţiale de fonduri, schimbarea legii prefecţilor că nu avea USR ce oameni să trimită în condiţiile vechii legi (fiindcă ăia mai destupaţi la minte au fost trimişi în Guvern şi Parlament).

Oare degeaba Vasile Dîncu, om care se mai uită la meciuri de fotbal (să nu zicem că are interese în cel mai îngrozitor joc, fotbalul) a detonat fumigena cu o guvernare PSD-PNL? Tradusă în limba română, expresia lui Vasile Dîncu înseamnă că dacă fostul PDL încalecă PNL iniţial (nostalgic după USL), acest PNL iniţial va crea un soi de ALDE, care alături de PSD şi UDMR va trimite în Opoziţie USR, după ce PSD va transfera câţiva parlamentari mai cuminţei de pe la AUR, fiindcă e clar că nu peste mult timp, la AUR, mămăliga va exploda.

Aşadar, USR se va autoscufunda, nu înainte de a mai pierde câţiva parlamentari pe la PNL sau PSD.

Ar fi bine să ne mai uităm pe concepţii economice precum „politica paşilor mărunţi”, „prin noi înşine”, „deschidere”, „dezgheţ” că poate vom reuşi, în ceasul al XII-lea, să facem un PNRR măcar modest, nu zic perfomant, că nu avem cu cine. Zic „măcar modest”, cu gândul ca factorii de decizie să aibă în cap redresarea ţării şi nu altceva. 

Notă:

Vreau să precizez că punctele de vedere exprimate mai sus nu au legătură cu postul didactic ocupat, activitatea didactică şi de cercetare efectuate în instituţia în care îmi desfăşor activitatea, nu au legătură cu instituţia în sine şi nici nu reprezintă punctul de vedere al acesteia.