Cabinetul Nastase i-a adus pe nomenclaturisti tot mai aproape de visul locativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru obsedanta idee de a vinde vilele de protocol chiriasilor, cabinetul Nastase a lucrat inca din primele zile ale mandatului. In pas alergator, Ordonanta de Urgenta nr. 40 - privind protectia

Pentru obsedanta idee de a vinde vilele de protocol chiriasilor, cabinetul Nastase a lucrat inca din primele zile ale mandatului. In pas alergator, Ordonanta de Urgenta nr. 40 - privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte - a fost modificata si transformata in Legea nr. 241/2001. Imediat, angajatii Regiei Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat au trecut la intocmirea altor fise de calcul pentru plata chiriilor. Noul act normativ prevede ca "suprafetele locuibile cuprind numai dormitoarele si camerele de zi", holurile locuibile de zeci de metri patrati fiind trecute in categoria "dependinte". Smecheria legislativa a avut ca principal scop scoaterea imobilelor de protocol de sub interdictia vanzarii (impusa de Legea nr. 114 - cea a Locuintei) si din categoria locuintelor de protocol. Asa s-a ajuns ca un imobil care figura pe listele RAAPPS-ului in 1999 cu o suprafata totala de 306,44 metri patrati si cu cea locuibila de 144,56 metri patrati sa aiba in 2001 o suprafata locuibila de numai 81,76 metri patrati, iar cea a dependintelor sa fie de 224,58 metri patrati. Cazul este cel al chiriasei Victoria Halaicu si nu este unul singular. Chiriasului Dan Voiculescu suprafata locativa i-a fost micsorata de la 139,64 metri patrati la numai 78,39 metri patrati, "dependintele" crescand astfel de la 68,66 metri patrati la 130 metri patrati. Ilie Ceausescu mai locuieste astazi in doar 66,68 metri patrati, dependintele fiind de doua ori mai mari decat suprafata locativa. N-au fost uitati nici chiriasii scarii blocului K2, care, in schimbul unor asa-zise modernizari aduse la apartamente, au incheiat deja protocoale cu RAAPPS in vederea cumpararii lor. Pentru a da clientelei politice cat mai multe case, cabinetul Nastase a mai emis o Ordonanta de Urgenta pentru preluarea de catre RAAPPS a imobilelor administrate de LOCATO. Cu toate ca, la sfarsitul lunii mai, ministrul Octav Cozmanca declara ca nici un imobil preluat de la LOCATO nu se va vinde, printr-o alta Hotarare de Guvern se da liber la schimbarea destinatiei si, implicit, vanzarea lor. Mai mult, prin actul normativ aprobat saptamana trecuta de cabinetul Nastase se infiinteaza in cadrul RAAPPS-ului un DAFI pentru fosta si actuala nomenclatura. Astfel, s-au creat structurile necesare RAAPPS-ului pentru vanzarea caselor de protocol si a celor de lux preluate de la LOCATO.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite