C. Ştefănescu: După decizia în dosarul lui Ponta este imperios necesar ca Iohannis să admită public că a fost fabricat pentru a slăbi forţa PSD şi a schimba Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Codrin Ştefănescu
Codrin Ştefănescu

Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu spune că decizia instanţei supreme de achitare a fostului premier Victor Ponta îl obligă pe preşedintele Klaus Iohannis să îşi ceară scuze public pentru toate afirmaţiile pe care le-a făcut la vremea respectivă şi "este imperios necesar ca Iohannis să admită public că acest dosar a fost fabricat la comanda unui sistem securist, în ideea de a slăbi forţa PSD şi de a schimba Guvernul".

Codrin Ştefănescu susţine într-un comunicat de presă că decizia ICCJ îl obligă pe Klaus Iohannis "să îşi ceară scuze public membrilor şi simpatizanţilor PSD, dar şi milioanelor de români care au votat PSD".

"Întrucât, pe baza acestui dosar contrafăcut, a acestei făcături pusă la cale de Statul Paralel, Iohannis a cerut demisia prim-ministrului PSD de atunci, Victor Ponta, ne-a „măgulit” cu termenul de partid de penali, şi, mai grav, a acuzat în acel moment că situaţia în sine aduce prejudicii de imagine României. Iar astăzi, este imperios necesar ca Iohannis să admită public că acest dosar a fost fabricat la comanda unui sistem securist, în ideea de a slăbi forţa PSD şi de a schimba Guvernul. Şi mai mult decât atât, Iohannis trebuie să recunoască public faptul că prejudiciile imense de imagine aduse României în lume, despre care vorbea la vremea respectivă de la tribuna Cotroceniului, sunt aduse de DNA, o instituţie toxică care a devenit un adevărat pericol pentru siguranţa naţională", susţine secretarul general adjunct al PSD .

El spune că decizia de astăzi a instanţei întăreşte şi mai mult opinia colectivă că în ultimii ani premieri, preşedinţi de partide politice, miniştri, primari şi lideri politici au fost distruşi sistematic prin astfel de dosare, anchetele ajungând să schimbe din temelii faţa politică a României şi ceea ce au votat cetăţenii, iar viaţa profesională şi chiar personală a elitelor din toate domeniile de activitate au fost efectiv distruse.

"Iar Iohannis, care a susţinut constant acest sistem, trebuie să răspundă în faţa naţiunii la următoarea întrebare: cine răspunde pentru aceste abuzuri şi în ce mod o va face?", adaugă Codrin Ştefănescu.

Fostul premier Victor Ponta şi fostul senator Dan Şova au fost achitaţi, joi, de magistraţii instanţei supreme în dosarul "Turceni - Rovinari", în care au fost judecaţi pentru fapte de corupţie, în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă. Decizia instanţei nu este definitivă.

Astfel, Victor Ponta a fost achitat pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătura privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, iar Dan Şova a fost achitat pentru fals în înscrisuri sub semnătura privată, evaziune fiscală şi spălare de bani.

De asemenea, au fost achitaţi şi fostul director al Complexului Energetic Rovinari Laurenţiu Ciurel, acuzat de DNA de trei infractiuni de abuz în serviciu, şi fostul director economic al Complexului Energetic Turceni Laurenţiu Graure.

În schimb, fostul director al Complexului Energetic Turceni Dumitru Cristea a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi la plata unor daune de peste două milioane de lei.

La ultimul termen al procesului, procurorii au cerut pedepse cu închisoarea pentru Victor Ponta şi pentru Dan Şova. Ancheta în acest dosar a durat aproape patru ani, iar Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului.

În acest dosar, Victor Ponta a fost trimis în judecată în 17 septembrie 2015, alături de fostul senator Dan Şova, de Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).

Procurorii îl acuză pe Victor Ponta că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin cabinetul său de avocat, a obţinut de la Societatea Civilă de Avocaţi "Şova şi Asociaţii" 181.439,98 de lei, pentru activităţi care figurează în acte, dar care nu ar fi fost efectuate. Victor Ponta este judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, iar Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi "Şova şi Asociaţii" la data faptelor, pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani. Laurenţiu-Dan Ciurel este acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, iar Dumitru Cristea şi Laurenţiu-Octavian Graure, fost director economic al CET, de abuz în serviciu.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite