Am intrat în pandemie cu deficite mari şi am ieşit cu deficite şi mai mari. Am intrat în criza energetică având o industrie de profil subdimensionată şi lipsită de investiţii, ne-am mulţumit să amânăm scadenţele prin plafonări de preţuri şi compensări de costuri. Războiul ne-a prins în aceeaşi paradigmă economică în care statul se angajează să plătească tot mai multe cheltuieli şi pentru asta se împrumută tot mai mult, de la lună la lună.

După trei luni, veştile sunt cât se poate de proaste. România a ajuns să se împrumute la dobânzi de peste 8%. Inflaţia va creşte mai accentuat decât estimările iniţiale în următoarele luni şi, doar în a doua parte a anului viitor, este posibil să scadă sub 10%, după cum arată raportul privind inflaţia, dat publicităţii de BNR. Totodată, prognoza creşterii economice pentru acest an evoluează în scădere accentuată, fiind estimată de BERD la 2,5%, faţă de nivelul de 4,6% pe care se bazează bugetul din acest an. Iar deficitul comercial înregistrat în primele trei luni ale anului a ajuns la un nivel record de 7,16 miliarde de euro, cu 1,83 miliarde de euro mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Dar lucrurile nu se opresc aici. În următoarele luni, statul va trebui să achite facturile de gaze şi electricitate pentru populaţie. Tot statul va avea de plătit sumele din pachetul social trecut prin Parlament de coaliţia de guvernare şi va trebui să găsească banii promişi mediului de afaceri. De unde toate acestea?

Pe fundalul războiului din Ucraina, guvernarea PSD-PNL-UDMR merge pe pilot automat, dar pe un drum înfundat, bazat pe stingerea unor nevoi cu bani din împrumuturi, împrumuturi care sunt finanţate cu alte împrumuturi la dobânzi tot mai mari. Toate astea în condiţiile în care economia mondială este profund perturbată şi incertitudinile sunt la cotele cele mai înalte. Nu este deloc momentul pentru creşterea datoriei publice, dar asta este ceea ce România face cu obstinaţie.

Paradoxal, oportunităţile crizei pot fi extrem de favorabile României. Este momentul pentru folosirea până la ultimul euro a fondurilor europene, o şansă unică de transformare a economiei româneşti. Dezvoltarea căilor de transport, a căilor ferate şi a porturilor, a devenit vitală în noua realitate produsă de război. Pentru Ucraina şi pentru Republica Moldova, România rămâne singura poartă prin care aceste ţări pot avea acces comercial la Marea Neagră. Iar începerea exploatărilor de gaz din resursele onshore şi offshore şi investiţiile masive în sectorul de producere şi de transport al energiei pot duce la o schimbare de paradigmă în economia românească şi în plan regional.

Este momentul să gândim la scară mare, în aceste momente dificile, dar cu potenţial. Sunt momentele care pot aduce schimbări profunde, de negândit în alte circumstanţe. Germania a renunţat în câteva zile la o politică de decenii, văzând că era greşită. Bulgaria, pe care o vedem în urma noastră în numeroase domenii, anunţă intrarea în zona euro de la 1 ianuarie 2024. A fost un plan pe care vecinii noştri l-au urmărit de multă vreme şi, chiar dacă din punctul de vedere al convergenţei cu nivelul de viaţă din Uniunea Europeană au mult mai mult de recuperat decât România, Bulgarii se apropie de atingerea obiectivului propus. Planurile de aderare la euro ale României au fost abandonate de mulţi ani, atunci când ne apropiam de îndeplinirea criteriilor de adoptare a monedei unice europene. Dacă le-am fi respectat, trebuia ca România să fi fost deja în zona euro. La fel cum am fi fost în situaţia de a avea în exploatare gazele din Marea Neagră, dacă nu am fi torpilat proiectul în 2018.

Este momentul ca guvernarea de la Bucureşti, având o majoritate atât de confortabilă, să se trezească înainte de a fi prea târziu. Nu mai putem trăi din împrumuturi pentru a cârpi nevoile, cu câte un voucher de 50 de euro. E nevoie de cu totul altă politică, bazată pe dezvoltare.