Bugetul Administraţiei Prezidenţiale, adoptat, în absenţa unui reprezentant al instituţiei. Câţi bani va primi Preşedinţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Reuters
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Reuters

Membrii Comisiei reunite de Buget au votat vineri seară bugetul Administraţiei Prezidenţiale pentru anul 2014, în ciuda faptului că niciun reprezentant al Preşedinţiei nu a fost prezent, aşa cum impune procedura.

„Este ora 20.00. Nici până la această oră nu a venit nimeni de la Administraţia Prezidenţială pentru a-şi susţine bugetul. Este prima dată de când sunt parlamentar, de nouă ani, când nimeni nu vine să susţină. E inadmisibil ce s-a întâmplat. Mi-e ruşine de ce au făcut cei de la Administraţia Prezidenţială. Din respect pentru instituţia Administraţiei Prezidnţiale, daţi-mi voie să supun la vot bugetul instituţiei, în forma propusă de Guvern“, a precizat preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Cosmin Nicula.

Fostul ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, membru în Comisia de Buget, l-a contrazis pe Nicula, precizând că a existat în 2010, când ordonatorii de credite nu s-au prezentat la şedinţă pentru a-şi suţine bugetele.

„Legat de susţinerea bugetelor de către ordonatorii principali de credite, această decizie a fost luată în 2010 de către comisiile de buget-finanţe, pentru bugetele din 2010. E vorba de o cutumă stabilită de comisii. În 2009 ordonatorii principali de credite nu au fost, au fost prezenţi cei de la Finanţe. Nu e în niciun act normativ obligaţia ordonatorilor principali de credite să fie aici. Sigur că e bine să fie aici, pentru că s-ar putea să fie probleme care pot fi rezolvate de către comisii“, a explicat Ialomiţianu.

Singurul reprezentant al PDL la şedinţă, Gheorghe Ialomiţianu, a votat în favoarea bugetului Administraţiei Prezidenţiale în forma venită de la guvern.

Dezbaterea bugetului Administraţiei Prezidenţiale pe 2014 fusese programată chiar în deschiderea lucrărilor Comisiilor de Buget-Finanţe de joi, începând cu ora 9.00.

Preşedintele Comisiei senatoriale de Buget-Finanţe, Cosmin Nicula, cel care a condus şedinţa, a făcut apel, pe durata întregii dezbateri de ieri, la prezenţa unui reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale care să susţină bugetul instituţiei.

Nicula a reprogramat dezbaterea bugetului Administraţiei Prezidenţiale pe 2014 iniţial pentru ora 14.00, după pauza de prânz. În condiţiile în care nici la această oră niciun reprezentant de la Administraţia Prezidenţială nu a venit la Parlament, dezbaterea a fost amânată pentru sfârşitul şedinţei.

Potrivit proiectului de buget aprobat de Executiv şi trimis în Parlament, în 2014 Administraţia Prezidenţială ar urma să primească mai mulţi bani decât anul acesta, mai exact 25,5 milioane de lei, în creştere faţă de 24,8 milioane lei, în 2013. 

 Pe aceeaşi temă:

UPDATE Dezbatere buget 2014: Claudiu Săftoiu vrea mai mulţi bani de la bugetul de stat pentru redeschiderea emisiei TVR în Republica Moldova

Să spargem misterul noii taxe pe combustibili: denumirea corectă, destinaţia exactă

Bugetul pe 2014, făcut pentru baronii locali. Cum ar putea fi acoperit din bani europeni

Crin Antonescu: „Parlamentarii vor veni să voteze Bugetul şi în seara de Revelion, dacă e nevoie“

Băsescu, despre majorarea accizei la carburanţi: Preţul combustibilului creşte cu 8%. Îl regăsim şi în laptele copiilor

Traian Băsescu: „Dacă nu vor renunţa la creşterea cu 7 eurocenţi a accizei la benzină, le trimit bugetul înapoi”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite