Guvernul va trece, fără doar şi poate, şi de audierile de la comisiile parlamentare, şi de plenul Parlamentului, deşi nu exclud ca d-na Cristina Guseth, oengistă de-o viaţă, propusă la Justiţie, dar fără nici un fel de pregătire în domeniu,  să aibă mici, dar nesemnificative dificultăţi. De moment, desigur. Câteva bâlbe ale candidaţilor, o seamă de invidii masculine greu de ascuns care s-ar fi manifestat mai abitir dacă dl. Andrei Baciu nu şi-ar fi retras candidatura ori nu ar fi fost retras ca propunere de titular al Ministerul Sănătăţii, două-trei glume din repertoriul revistelor Caţavencii sau Kamikaze şi gata! Se va trece la votul de învestitură care nici el nu va fi decât o simplă formalitate.

Aceasta nu neapărat fiindcă majoritatea componenţilor noului Cabinet au un cv impresionant, în vreme ce unii sunt nişte necunoscuţi (fapt ce poate să fie şi de bine, şi de rău), nu pentru că guvernul Cioloş are în componenţa sa cam 1/3 femei, cum s-a grăbit să ne înştiinţeze premierul, iar pe femei ştim bine, nu trebuie să le atingi nici măcar cu o floare. Şi nici exclusiv datorită faptului că guvernul Cioloş este „guvernul meu”, adică al d-lui Klaus Iohannis, iar liberalii şi uneperiştii au declarat cu destule zile înainte că dorinţa preşedintelui va fi necondiţionat îndeplinită, că UDMR şi-a îngăduit un uşor joc de glezne doar de dragul imaginii, iar minorităţile naţionale, altele decât cea maghiară, nu ridică mai niciodată probleme şi nici nu formulează obiecţii.

Dl. Cioloş a fost vigilent, şi-a luat măsuri de siguranţă, a făcut pe plac PSD-ului şi l-a cooptat în guvern pe reprezentantul mascat al acestuia, dl. Vasile Dâncu. Care niciodată nu s-a despărţit de partidul d-lui Iliescu de care e pe viaţă tincturat. Deşi dl. Cioloş a mimat amnezia când i-a citit cv-ul, nimeni nu poate să conteste că dl. Dâncu a fost vreo trei ani membru al guvernului condus de Adrian Năstase: La fel de clar pentru toată lumea, nu doar pentru membrii partidului,  d detaliul că dl. Dâncu e identificat drept sfătuitorul de taină al  d-lui Liviu Dragnea. Inspiratorul ideologic al preşedintelui PSD. Că doar nu degeaba a fost invitat cu puţină vreme în urmă sociologul nostru cu parfum mai degrabă de SRI decât de „Babeş-Bolyai”, deşi parte a „grupului de la Cluj” să revină la matcă. Adică în PSD.

Nu sunt profet şi nu îmi arog defel, nici măcar retroactiv, veleităţi de Mafaldă. Dar nu pot să nu reamintesc că într-un editorial publicat în urmă cu mai bine de o lună prognozam o sporire viitoare a rolului d-lui Vasile Dâncu în viaţa politică a ţării. Nu sunt nici adeptul scenariilor de felul celor tare pe gustul d-lui Ion Cristoiu, însă nu pot să nu reamintesc faptul că demisia d-lui Victor Ponta a fost anunţată mai întâi de dl. Liviu Dragnea, iar evoluţiile recente ar putea fi de natură să întărească presupunerea că fostul premier a plecat de la Palatul Victoria nu neapărat la presiunea străzii, ci ca urmare a unui deal dintre dl. Iohannis şi dl. Dragnea. Deal  vizând sacrificarea d-lui Ponta pe fondul nemulţumirilor străzii care aveau în vedere întreaga clasă politică şi nu numai pe Ponta, Oprea şi Piedone. Vreau să cred că rolul serviciilor secrete în viaţa României post-revoluţionare nu e chiar atât de mare. Că măcar nu e aşa de proeminent cum îl pretind în comentariile lor jurnaliştii Cornel Nistorescu şi Ion Cristoiu, drept pentru care prefer să nu mă gândesc că prezenţa d-lui Dâncu pe lista guvernamentală şi încă cu rangul de vice-premier ar fi mâna SRI ori a d-lui general Coldea.

Pe de altă parte, e clar că PSD a marcat, iar PNL a pierdut. Nici d-na Alina Gorghiu, nici dl. Vasile Blaga nu sunt atât de naivi, nici omeneşte, nici politic, încât să accepte ideea că ceea ce s-ar chema dreapta românească ar avea motive să jubileze doar pentru că dl. Costin Borc, odinioară secretar personal al marelui Corneliu Coposu, apoi membru în guvernul condus de ţărănistul Radu Vasile şi până marţi manager de importantă multinaţională, ar compensa aşteptările neîmplinite ale noului şi marelui PNL. Nici d-na Gorghiu, nici dl. Blaga, nici dl. Predoiu, dar nici marea masă a membrilor de partid nu pot fi liniştiţi cu asigurările formale date de dl. Dacian Cioloş la prelungita întâlnire cu şefii PSD, asigurări potrivit cărora nu intenţionează să îşi creeze propriul partid. Partidul care ar urma să îl susţină la viitoarele alegeri în cursa pentru un al doilea mandat prezidenţial pe dl. Klaus Iohannis. O formaţiune politică iluzorie despre care s-a vorbit mult în ultimele zile.

E clar că zilele, săptămânile şi lunile viitoare nu vor fi nicidecum neinteresante. Că interesant va fi nu neapărat ce va face PSD, ci ce va face PNL. Se prea poate ca unii pesedişti să dezerteze, ca fostul partid să piardă o seamă de membri, ca unii dintre parlamentarii săi să nu s supună ordinelor vizând votarea noului guvern. Lucrurile par încă şi mai complicate în tabăra liberală. Neunificată, orgolioasă, năucă, rănită, cu o conducere bicefală de mic calibru, flămândă de putere, frustrată. Şi, în plus, dezamăgită de preşedintele Iohannis. Interesant va fi de văzut în următorii ani cum se vor deconta frustrările de acum ale peneliştilor în viitorul politic al preşedintelui însuşi şi în încercarea sa de a obţine un al doilea mandat. Cu sprijinul cui.