Boicotăm şi noi Jocurile Olimpice de Iarnă 2022 de la Beijing?

FOTO Shutterstock

Dificilă întrebare şi neplăcut de luat decizie pentru Preşedintele Iohannis care va trebui să spună dacă dă ordin generalului prim ministru al Guvernului care să transmită ministrului de externe şi celui al sportului, cum să se alinieze la una dintre cele două mari poziţii care se conturează în raport cu demersul de boicot diplomatic al Jocurilor de Iarnă Beijing 2022 care vor debuta la început de februarie.

Pe de o parte, există poziţia fermă anunţată de Administraţia Biden şi explicată pe 6 decembrie de Jan Psaki, secretara de presă a Casei Albe care a spus că în cazul în care s-ar fi admis ca la evenimentul de la Beijing să fi existat „reprezentarea politică americană, asta ar însemna că tratăm lucrurile de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, asta în ciuda încălcărilor flagrante a drepturilor omului şi atrocităţilor comise de China în regiunea Xinjiang. Pur şi simplu, nu putem face asta.. .Atleţii din Team USA se bucură de susţinerea noastră totală. Îi vom sprijini 100% în timp ce îi vom încuraja de acasă”. În consecinţă, oficialii din Australia, Canada, Japonia şi Marea Britanie au anunţat că există deja decizia politică de a susţine poziţia americană. Belgia, Lituania au anunţat la rândul lor aceeaşi măsură, iar ministrul german de Externe şi sport nu va merge nici el la Beijing. În octombrie, Parlamentul European, într-o rezoluţie fără caracter obligatoriu, s-a pronunţat în favoarea boicotului.

De partea cealaltă, Austria s-a distanţat faţă de poziţia americană şi Preşedintele Macron cere, exact aşa cum sugerează şi germanii şi luxemburghezii, să existe o poziţie europeană comună deoarece, spunea el, „trebuie să fim clari, spunem că «facem un boicot complet şi nu trimitem atleţi», fie spunem «încercăm să avem o avem o acţiune utilă la nivel internaţional»”, căci un boicot pur diplomatic ar fi „o măsură micuţă şi cu caracter simbolic”. Pe de altă parte, Jean-Michel Blanquier, ministrul Educaţiei şi Sportului, a anunţat că Franţa nu ar susţine boicotul diplomatic şi că va trimite la Beijing pe Roxana Mărăcineanu, ministrul delegat pentru problemele sportului, şi pe Sophie Cuzel, secretarul de stat responsabil cu problemele persoanelor cu handicap: „Sportul este o lume în sine care trebuie să fie apărată la maximum de interferenţele politice. Altfel, lucrurile pot evolua în orice direcţie şi astfel vom distruge ansamblul competiţiilor”. ar trebui să ne intereseze, măcar în principiu, şi continuarea mesajului ministrului francez care zicea că „trebuie să condamnăm încălcările drepturilor omului în China deoarece acestea există într-adevăr. Dar, fiindcă este vorba despre competiţii sportive, să găsim răspunsul adecvat şi adaptat...”. Iar colegul său Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, adăuga într-o conferinţă de presă împreună cu omologul său german: „Suntem în favoarea adoptării unei poziţii comune ale cărei mize le vom cântări în cadrul următoarei reuniuni a miniştrilor de externe din UE, sau în cadrul celei care va urma, dar această problemă va trebui analizată de noi ca europeni” - remarcă foarte interesantă a celui care de acum conduce reuniunile unde participă colegii săi din Statele Membre, Franţa preluând de azi preşedenţia Consiliului UE.

În principiu, cred că ar fi normal să anunţăm şi că ţara noastră are o poziţie proprie, cu argumentele necesare, nu doar urmează o direcţie impusă de unul dintre partenerii strategici, chiar dacă speranţele noastre în medalii la Jocurile olimpice de iarnă sunt reduse şi, de aici, s-ar deduce că n-are de ce să ne pese.

Nu e aşa, deoarece, la modul din ce în ce mai vizibil, problema asta de subsumează conflictului geo-strategic care opune SUA şi aliaţii săi unei Chine percepută ca un competitor de temut pe plan economic şi militar. Fiecare luare de atitudine pro sau contra, pusă în acest context, are o dimensiune politică extrem de relevantă şi poate da dimensiunea reală a valorii unei alianţe de putere reale sau, dimpotrivă, a ceea ce este obişnuinţa alianţelor tranzitorii de interese conjuncturale.

Şi chiar e dificil de luat o decizie.

Dacă rămânem doar  strict la lumea sportului şi regulile sale de funcţionare pe plan internaţional

unanim acceptate, atunci să vedem şi ce au de spus reprezentanţii săi de seamă, conducătorii marilor federaţii internaţionale de profil. În acest context, Sebastian Coe (foto), preşedintele Federaţiei Internaţionale de Atletism, a afirmat că: „Nu sunt nepăsător sau să vorbesc doar din politeţe despre drepturile omului, le iau foarte în serios... ar trebui însă să fim realişti: când participăm la evenimente sportive oriunde în lume vom da peste obstacole culturale, politice, sociale... Dacă ne gândim mai bine, boicotul este un analfabetism istoric şi o lipsă de onestitate din punct de vedere cultural. În mod sincer, un boicot politic este lipsit de sens. Într-o lume în care eu cred cu adevărat că discuţiile şi relaţiile sunt importante, mult prea rar izolaţionismul are rezultate bune.”

Mai este încă timp pentru mişcări şi decizii într-un sens sau altul, presiunile cresc după anunţul vag şi ameninţător al autorităţilor chineze care au spus că vor exista retorsiuni împotriva ţărilor care vor alege susţinerea boicotului. Organizaţiile internaţionale în frunte cu Amnesty Internaţional îşi intensifică presiunile şi cer politicienilor din întreaga lume să nu credibilizeze poziţia autorităţilor chineze şi să se opună cu fermitate participării la ceea ce numesc „Jocurile Olimpice ale Genocidului”.

Sigur că mai este timp, dar asta nu înseamnă că lucrurile vor fi mai simple pe viitor, căci decizia respectivă, trecută în portativul politic, va determina cu siguranţă şi mişcări conexe care să influenţeze alte negocieri, acum fie îngheţate, fie mult amânate faţă de calendarul promis. Printre ele, o chestiune care ar putea să ne intereseze oarecum, adică cea privind Acordul de liber schimb UE-China, foarte semnificativă dacă ne gândim că China este cel de-al doilea partener comercial ca mărime al UE.

Acesta este contextul în care aşteptăm, la acest început ciudat şi nesigur de 2022, să vedem dacă, măcar în UE, măcar pe această problemă, se va putea ajunge la o soluţie de tip poziţie comună.

Dar poate exista o poziţie comună europeană pe vreun subiect, mai ales atunci când decizia trebuie să pusă în aplicare, inevitabil aducând retorsiunile de rigoare? Cine ştie, poate că vedem minunea că se-ntâmplă. Dar, până când hotărăsc alţii ce vom face, avem şi noi vreo părere proprie? Ce ne-am dori? Să boicotăm diplomatic JO de Iarnă de la Beijing sau să trimitem reprezentare guvernamentală în fruntea delegaţiei române?