Bogdan Mănoiu: Avizul Comisiei de la Veneţia ar putea fi inclus în raportul MCV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Mănoiu
Bogdan Mănoiu

Consilierul prezidenţial Bogdan Mănoiu a declarat, aseară, în cadrul unei emisiuni TV că avizul pe care-l vor da experţii Comisiei de la Veneţia ar putea fi inclus în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pe Justiţie, de la sfârşitul acestui an.

„Comisia de la Veneţia are de emis opinii cu privire la două solicitări. Le va trata la pachet şi va emite o singură opinie, un singur aviz. Solicitarea din partea secretarului general al Consiliului Europei se referă la compatibilitatea actelor guvernului şi Parlamentului României, din perioada începutului de iulie, cu normele constituţionale şi legislaţia europeană“, a afirmat Mănoiu în cadrul unei emisiuni TV, precizând că există posibilitatea ca avizul Comisiei să fie inclus în raportul MCV.  "Da, cred că da. Bineînţeles că da. Autoritatea Comisiei de la Veneţia este recunoscută. Şi ca atare, orice opinie de acest gen este privită cu maximă seriozitate. Este firesc să fie luată în considerare".

Mănoiu a mai precizat că cea de-a doua solicitare este cea făcută de către Victor Ponta şi vizează cele două ordonanţe de urgenţă adoptate în perioada 3 - 6 iulie, privind prerogativele Curţii Constituţionale şi organizarea referendumului.

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia se află într-o vizită de două zile la Bucureşti, scopul vizitei fiind elaborarea unei opinii cu privire la situaţia constituţională din România şi OUG care amendează Legea CC şi Legea referendumului.

Citeşte şi: Ponta către membrii Comisiei de la Veneţia: Statul de drept nu a fost în pericol în ultimele luni

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite