Bogaţii şi „săracii” Guvernului Ciucă. Cum arată averile miniştrilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miniştrii Cabinetului Ciucă într-o şedinţă de Guvern FOTO gov.ro
Miniştrii Cabinetului Ciucă într-o şedinţă de Guvern FOTO gov.ro

Ultimele declaraţii de avere ale membrilor Cabinetului Ciucă arată că sunt miniştri care au economii generoase, uneori de milioane de lei, numeroase maşini şi case, dar şi demnitari cu o avuţie modestă.

Gradul bunăstării membrilor Guvernului depinde de la partid la partid şi de la ministru la ministru. În rândurile PSD poate fi văzută această diversitate clar. Vicepremierul Sorin Grindeanu are doar o casă de locuit (judeţul Timiş), un teren intravilan şi nu deţine vreun autoturism. Anul trecut a vândut un apartament pe care a luat 82.500 de euro. În conturi are economii de aproximativ 110.000 de euro şi a acordat un împrumut de 545.000 de lei, iar la bănci are un credit de 52.400 de euro, scadent în 2035. Indemnizaţiile cumulate de deputat şi ministru au fost de circa 155.000 de lei în 2021.

Fruntaşii PSD

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, deţine două maşini, iar în conturi a reuşit să strângă aproximativ 2.340.000 de lei şi 46.000 de euro. Veniturile din indemnizaţii şi activitatea didactică s-au ridicat la un total de 240.000 de lei în 2021. Vasile Dîncu are o listă mai lungă a bunurilor de lux: bijuterii de aur (18.000 de euro), tablouri (15.000 de euro), sculputuri (5.000 de euro), gravuri (5.000 de euro) şi timbre (2.000 de euro).

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, are o casă de locuit (Râşnov) şi două apartamente, unul în Bucureşti şi unul în Voluntari. Rafila a înstrăinat în 2021 un apartament şi un teren intravilan, pe care a obţinut, cumulat, 577.500 de euro. În conturi are 565.000 de euro, 534.000 de lei şi 15.000 de dolari. Rafila are părţi sociale sau acţiuni în valoare de 950.000 de lei, dar şi împrumuturi de 239.000 de lei. În ceea ce priveşte veniturile sale, acestea se ridică la 370.000 de lei, provenind din indemnizaţia de parlamentar, dar şi din activitatea medicală şi academică.

Gabriela Firea are o casă de locuit în Petrăchioaia, judeţul Ilfov, trei terenuri intravilane, dar şi o maşină. Ministrul Familiei şi Tineretului se remarcă prin bijuteriile în valoare de 130.000 de euro şi tablourile care ajung la aproximativ 110.000 de euro. Firea are economii de doar 25.000 de lei, dar a acordat împrumuturi de 30.000 de lei. Veniturile de ministru şi senator ajung la aproximativ 150.000 de lei.

Ministru fără venit

Florin Spătaru, ministrul Economiei, se remarcă prin faptul că în 2021 a avut venituri de doar 1.500 de lei, de pe urma unor terenuri agricole. Spătaru deţine două case de locuit în Galaţi, şase terenuri, din care trei intravilane, precum şi obiecte de artă în valoare de 20.000 de euro şi bijuterii de 15.000 de euro. Economiile se ridică la 308.000 de lei, iar datoriile la bănci sunt de 68.000 de lei.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, are o casă de locuit în Curteşti (Botoşani), un teren intravilan şi nu mai puţin de trei autoturisme. Mai mult, anul trecut, Budăi a înstrăinat două autoturisme. Economiile demnitarului se ridică la 45.000 de lei, în timp ce datoriile către bănci la 89.000 de lei. Pe lângă indemnizaţia de deputat şi cea de ministru, care ajung în total la 157.000 de lei, Budăi a mai încasat şi 130.000 de lei de la AEP, adică rambursarea cheltuielilor electorale din 2020.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, are o casă, un spaţiu comercial şi două terenuri intravilane. Deţine două maşini, iar în conturi are 36.000 de lei. Ca venituri, a încasat aproximativ 183.000 de lei, din activitatea de consilier al PSD, al primarului din Buzău şi din drepturi de autor.

La polul opus este ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu. Ministrul nu are case sau maşini, fiind posesorul doar al unui teren intravilan, iar în conturi are puţin peste 40.000 de lei, având datorii de 390.000 de lei la bănci. 153.000 de lei a fost valoarea veniturilor încasate anul trecut.

Popescu şi Boloş, miniştri înstăriţi

De la liberali se evidenţiază ministrul Energiei, Virgil Popescu, prin cele două case şi apartamente, la care se adaugă cinci terenuri intravilane, şapte agricole şi trei forestiere. Nu are maşină, dar are economii de aproximativ 290.000 de lei şi 83.000 de euro. Împrumuturile acordate se ridică la 1,3 milioane lei, în timp ce creditele la bănci sunt de 163.800 de euro. Veniturile totale din 2021 au fost de aproximativ 173.000 de lei. Şi Marcel Boloş (Proiecte Europene) are două apartamente şi economii de puţin peste un milion de lei, dar şi un credit de 200.000 de lei. Veniturile sale din activitatea didactică, dividende şi funcţia de director al ADR Nord-Vest au fost în total de 400.000 de lei.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, are o casă de locuit (Otopeni), un apartament (Bucureşti) şi un teren intravilan, dar şi trei maşini, din care una de epocă. Economiile sale ajung la circa 280.000 de lei şi 94.000 de euro, însă are şi datorii pe măsură, de 313.000 de lei către bănci, dar şi 32.000 de euro către o persoană fizică. Totalul veniturilor din salarii a fost de 413.000 de lei.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, are o casă, un apartament şi o singură maşină. Economiile sunt de circa 35.000 de euro, iar datoriile către bănci sunt de 126.000 de euro şi aproximativ 250.000 de lei. Veniturile sale au fost de 169.000 de lei.

Şeful MAE, Bogdan Aurescu, are două apartamente (în Bucureşti), un autoturism şi economii de 116.000 de euro, plus încă aproximativ 100.000 de lei. Totalul veniturilor sale în 2021 a fost de 287.000 de lei (indemnizaţie şi activitatea didactică).

Sebastian Burduja, ministru al Cercetării şi Digitalizării, are două apartamente (în România) şi o casă (în Statele Unite), două terenuri agricole şi două maşini. Pe lângă ceasurile şi bijuteriile estimate la 9.000 de euro, economiile ministrului sunt de circa 75.000 de dolari şi 43.000 de lei. Burduja a acordat un împrumut de 85.000 de lei, dar are şi un credit ipotecar de 476.355 de dolari în SUA. Pe lângă indemnizaţia de deputat, de 234.000 de lei, în conturi i-au mai intrat 60.000 de dolari şi 55.000 de lei din închirierea unor imobile.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, n-are casă, dar are două maşini, precum şi ceasuri estimate la 20.000 de euro şi obiecte de artă în valoare de 25.000 de lei. În conturi are în jur de 30.000 de lei. Pe de altă parte, totalul veniturilor lui Predoiu se ridică la 445.000 de lei (indemnizaţii şi serviciile din avocatură).

Nici UDMR nu se lasă

Kelemen Hunor are trei case, două fiind în Cluj-Napoca, iar una în Cristuru Secuiesc (Harghita). Liderul UDMR are cinci terenuri, trei intravilane şi două agricole, o parte în Cluj-Napoca, iar cealaltă parte în judeţul Harghita. Deţine două autototurisme şi are tablouri ale unor artişti contemporani în valoare de 6.000 de euro. A reuşit să strângă economii de aproape 400.000 de lei. Kelemen este singurul lider al Coaliţiei care are un salariu şi de la partid, de 151.000 de lei în 2021, pe lângă indemnizaţia de vicepremier de aproximativ 157.000 de lei.

Ministrul Sporturilor, Novak Eduard, are nu mai puţin de patru apartamente, trei fiind în Miercurea Ciuc, iar unul la Budapesta. În conturi are aproximativ 620.000 de lei. Ministrul a încasat din indemnizaţia de demnitar 170.000 de lei, iar peste jumătate de milion de lei (554.440 de lei) pentru performanţele de la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Novak are patru terenuri intravilane, unul forestier şi unul agricol.

Tanczos Barna (Mediu) are şase terenuri, patru agricole şi două intravilane, amândouă în localitatea natală, Sâncrăieni (judeţul Harghita), unde are şi casa. Tanczos a acordat împrumuturi de 963.000 de lei. Însă ministrul are şi datorii, adică 300.000 de lei, către o persoană fizică. Barna a încasat circa 170.000 de lei ca ministru. Economiile lui se ridică la aproximativ 470.000 de lei.

Dintre aleşii UDMR, Cseke Attila are cea mai subţire declaraţie de avere, cu o casă de locuit (jud. Bihor), un teren intravilan şi două maşini, iar în conturi doar aproximativ 130.000 de lei. În ceea ce priveşte veniturile, acestuia i-au intrat în conturi doar banii din indemnizaţia de ministru, de circa 153.000 de lei.

Venituri de 380.000 de lei şi pentru Ciucă

Premierul Ciucă a avut pe anul fiscal anterior venituri de 166.000 de lei reprezentând indemnizaţia de ministru al Apărării şi cea de prim-ministru, însă şeful Guvernului este şi pensionar. Pensia de serviciu a acestuia s-a ridicat, în 2021, la aproximativ 215.000 de lei. În ceea ce priveşte bunurile, Ciucă are o casă de locuit în localitatea Dumbrăveni (judeţul Ilfov), două terenuri intravilane (unul în Dumbrăveni, iar altul în Pieleşti, localitatea natală din Dolj). Prim-ministrul are două autoturisme. În ceea ce priveşte banii puşi la saltea, şeful Guvernului are în conturi 160.000 de lei, iar circa 120.000 de lei în fonduri de investiţii. Nicolae Ciucă are şi datorii, adică un credit de 100.000 de euro, contractat în 2020 şi cu scadenţă în 2025.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite