Boc a trăit "un moment magic" la Mormântul Sfânt, iar Udrea a pus acatiste la Zidul Plângerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vizita efectuată la Ierusalim a reprezentat un moment magic pentru premierul Emil Boc, în timp de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a pus acatiste la Zidul Plângerii, loc sacru al confesiunii iudaice.

O delegaţie oficială în frunte cu premierul Emil Boc se află în vizită la Ierusalim. Miercuri, prim-ministrul a mers împreună cu mai mulţi membri ai Cabinetului  la Zidul Plângerii, Mormântul Sfânt, precum şi aşezământul Patriarhiei Române din Ţara Sfântă.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, aflată în delegaţia premierului, le-a spus jurnaliştilor că a lăsat acatiste la Zidul Plângerii, ca şi în vizita sa anterioară la Ierusalim.

"Cred că pe toată lumea care ajunge acolo, prezenţa şi toată atmosfera de acolo e clar că impresionează. Am avut câteva dorinţe de pus, am pus şi acatistele în zid, aşa cum fac toţi cei care vin acolo, pentru că au o problemă sau pentru că vor să li se îndeplinească o dorinţă, şi ori de câte ori am ocazia să vin în Israel merg întotdeauna şi aici", a afirmat Elena Udrea.

Ministrul Dezvoltării i-a îndemnat pe jurnalişti să pună acatiste la Zidul Plângerii, menţionând că dorinţele formulate anterior în acest loc i s-au îndeplinit.

La rândul său, Emil Boc a spus că vizita efectuată la Mormântul Sfânt i-a permis să trăiască un "moment spiritual magic" de care te poţi bucura o singură dată în viaţă şi care nu se uită niciodată.

"Am avut un scurt moment în care, ca orice creştin, am putut să mă bucur şi să trăiesc momente unice ca şi creştin, ca şi român, vizitând locurile sfinte. E un moment pe care nu-l uiţi niciodată şi ai şansa poate o dată în viaţă să trăieşti asemenea momente. Moment spiritual extraordinar, magic, pe care orice creştin ar trebui să-l trăiască", a spus Boc.

Premierul a aprins la Mormântul Sfânt 33 de lumânări, ce semnifică vârsta la care a fost crucificat Iisus Hristos, pe care le-a cumpărat de la un magazin din Oraşul Vechi. Conform tradiţiei, după ce au fost aprinse ele au fost luate acase de către premier.

Alături de lumânări, Boc a cumpărat mai multe iconiţe şi cruciuliţe.

La Zidul Plângerii, Boc s-a recules aşezându-se pentru câteva minute pe scaun, alături de miniştrii Borbely, Ritli, Baconschi, Tabără şi Funeriu, la fel procedând în spaţiul rezervat femeilor miniştrii Elena Udrea şi Sulfina Barbu şi secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu, potrivit Mediafax.

Aflat şi el în delegaţie, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, fost ambasador la Vatican, şi-a exprimat interesul în special pentru locurile sfinte ale creştinilor, dar a adăugat că are "toată veneraţia' pentru vestigiile iudaismului antic".

Şeful Guvernului se află, miercuri şi joi, la Ierusalim, pentru şedinţa interguvernamentală româno-israeliană.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite