Boc: Orice discuţie cu privire la oficializarea limbii maghiare este lipsită de fundament constituţional

Boc: Orice discuţie cu privire la oficializarea limbii maghiare este lipsită de fundament constituţional

Emil Boc

Liderul democrat-liberal, Emil Boc, a declarat, că orice discuţie cu privire la oficializarea limbii maghiare nu are fundament constituţional, preciând că poziţia PDL-ului este fermă: "Constituţia României se aplică, nu se negociază".

Ştiri pe aceeaşi temă

"Potrivit articolului 13 din Constituţie, limba oficială a statului român este limba română. Totodată conform articolul 152 din Legea Fundamentală aceasta nu poate face obiectul revizuirii Constituţiei. În consecinţă orice discuţie cu privire la oficializarea limbii maghiare este lipsită de fundament constituţional. Partidul Democrat Liberal îşi reafirmă poziţia fermă potrivit căreia Constituţia României se aplică, nu se negociază", se arată într-un comunicat de presă semnat de Emil Boc.

Comunicatul transmis de preşedintele PDL vine în contextul în care Victor Ponta a declarat la o adunare de la Topliţa organizată de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş că PSD nu recunoaşte Ţinuul Secuiesc şi că nu susţine o eventuală oficializare a limbii maghiare.


La Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a fost adoptat un momorandum prin care se cere autorităţilor  luarea unor măsuri pentru a înlătura "discrimarea românilor, care sunt minoritari în aceste judeţe". "Solicităm înfiinţarea unei comisii parlamentare care să ancheteze toate abuzurile şi discriminările la care sunt supuşi românii din cele trei judeţe de către administraţia locală", se mai menţionează în document.

De asemenea, se cere nepromulgarea legii statutului minorităţilor naţionale "prin care se urmăreşte legifirarea bazei autonomiei teritoriale pe criterii etnice sub formula autonomiei culturale". La întâlnirea de la Topliţa s-a cerut Executivului şi Legislativului ca maghiară să nu devină limbă oficială în administraţia publică locală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările