„Blonda, chiorul şi piticul“, la curtea lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controversata piesă de teatru „Blonda, chiorul şi piticul” se joacă astăzi la Cotroceni pentru prietenii actorilor, în public fiind aşteptat însă şi şeful statului. O tensiune aproape de explozie pusese stăpânire pe întreaga brigadă artistică la „repetiţia de adaptare“ de luni de la Palatul Cotroceni.

„Bruneta Elena Udrea" scoate fum pe nări în faţa sălii de spectacol. „Noi nu suntem personaje politice, am fost desfiinţaţi gratuit. Piesa nu este una politică! Nu avem nicio legătură cu personajele la care vă gândiţi! Ne judecaţi fără să ştiţi despre ce este vorba", turuie fără pauză, fumând şi gesticulând nervos, actriţa care o interpretează pe „blondă" în piesa de teatru.

„Sper să vină preşedintele"

Succesul neaşteptat de a juca în impunătoarea sală de la Cotroceni îi dă chiar un sentiment de respect actriţei care o întruchipează pe „blondă". „Ce să spun eu despre Elena Udrea!? N-am nicio legătură cu ea! Şi, oricum, ar fi şi culmea să o critic când aici sunt la ea acasă!", scapă porumbelul tânăra artistă. Sesizând „eroarea", se fâstâceşte şi adaugă imediat: „Asta să nu scrieţi!" Nici „chiorul" şi nici „piticul" nu sunt mai liniştiţi în aşteptarea spectacolului. „Eu joc în piesa asta, dar nu sunt niciunul dintre personajele la care vă gândiţi. Nu eu am scris scenariul şi nici regia nu-mi aparţine. Avem un text pe care îl jucăm, atâta tot, altceva nu ne interesează", explică printre dinţi unul dintre actori. „Este o metaforă! Nu este parodiat nimeni! Iar noi, oricum, suntem apolitici!", continuă exasperat celălalt actor.

Pregătiri în sala de spectacole de la Palatul Cotroceni   Foto: Mircea Păun

image

Obţinem şi un rezumat. «Blonda, chiorul şi piticul» este despre viaţa oamenilor, despre cei care au credite, spre exemplu!", explică didactic un alt artist, subliniind imediat: „Sper ca preşedintele să vină şi să se amuze!" De altfel, umorul dovedit de şeful statului în multe situaţii a stat la baza invitaţiei, în opinia actorilor din spatele personajelor-simbol. „Cruzimea presei" care le-a judecat „pe nedrept" prestaţia actoricească îi blochează pe actori în scaunele din sală: „Nu începem să repetăm, până nu plecaţi!"

Titlu doar pentru succes

„Noi nu facem abuz de defecte fizice", explică şi regizorul piesei de teatru, Ştefanis Lupu. „Piesa duce în altă direcţie! A fost un titlu bine găsit de care aveam nevoie pentru succesul piesei care este, de fapt, o satiră socială în care fiecare dintre noi este prezent", a mai arătat regizorul, care a avut şi un mesaj clar pentru preşedintele Traian Băsescu, căruia i-au fost rezervate două locuri în sală: „Nu trebuie să rateze piesa asta! Iar dacă nu poate ajunge, îl aşteptăm în continuare". Potrivit lui Lupu, cei de la Administraţia Prezidenţială le-au promis „un bis" sau chiar două, în cazul în care colaborarea va funcţiona. Cu sau fără preşedinte, „succesul" ar fi garantat azi în condiţiile în care invitaţiile în sala de 150 de locuri au fost distribuite rudelor şi prietenilor actorilor, numai 30 fiind atribuite Administraţiei Prezidenţiale.

"Ce să spun eu despre Elena Udrea!? N-am nicio legătură cu ea! Şi, oricum, ar fi şi culmea să o critic când aici sunt la ea acasă!''
Adriana Drăguţ Jighirgiu interpreta „blondei"

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite