Blaga îi răspunde lui Băsescu: „Să nu creeze tranşee peste care nu se vor putea construi punţi după alegeri“

Blaga îi răspunde lui Băsescu: „Să nu creeze tranşee peste care nu se vor putea construi punţi după alegeri“

Preşedintele PDL Vasile Blaga GOTO David Muntean

Liderul PDL Vasile Blaga îi atrage atenţia preşedintelui Traian Băsescu asupra faptului că atacă PDL, singurul partid care l-a ajutat să devină preşedinte şi să treacă peste două suspendări.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Îl rog pe domnul preşedinte Băsescu să nu creeze tranşee peste care nu se vor putea construi punţi după aceste alegeri. Domnul preşedinte Traian Băsescu poate să mă atace oricând, mi-am asumat acest lucru. Dar nu-i voi permite să atace PDL. Acest partid, şi numai acest partid, l-a ajutat şi i-a fost aproape de fiecare dată caând a avut probleme (în cele doua suspendari), precum şi în devenirea sa politică (alegerile prezidţntiale)“, a scris Blaga, pe contul săud e Facebook.

Liderul PDL îi aminteşte că democrat-liberalii au fost alături de Băsescu în toate momentele grele. „Eu îi recunosc meritul de a fi un candidat de excepţie, dar îi amintesc domnului preşedinte Basescu că fără cei 300.000 de membri PDL care s-au luptat pentru domnia sa, niciodată nu ar fi devenit ceea ce este din punct de vedere politic. Eu nu aştept din partea domnului preşedinte Băsescu niciun gest de recunoştinţă pentru că el nu crede că în politică se fac asemenea gesturi. Dar cred ca acest partid merita sa fie respectat“, a mai spus Blaga.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că Vasile Blaga este o mare dezamăgire pentru el. „Vasile Blaga, dacă va avea un eşec, va fi în stare să caute orice soluţie pentru a se salva. Va avea un eşec dacă nu va face 20% la europarlamentare. De asta a promovat atât de timpuriu candidatul Predoiu. Blaga e o uriaşă dezamăgire pentru mine“, a spus şeful statului, la emisiunea „Evenimentul Zilei“.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: