Blaga explică de ce PDL nu a atacat Statutul parlamentarilor la CC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga Foto Adevărul
Vasile Blaga Foto Adevărul

Liderul democrat-liberal Vasile Blaga a declarat, luni, că PDL nu a atacat la Curtea Constituţională Statutul parlamentarilor, din cauza unei necorelări între gupurile parlamentare, care nu au sesizat că a fost vorba despre o procedură de urgenţă.


„A fost o necorelare între grupurile parlamentare pentru că, din păcate, nu au sesizat că a fost vorba de o procedură de urgenţă, deci două zile. Practic, a doua zi trebuia depus şi a treia zi, când s-au prezentat, termenul era depăşit“, a susţinut Blaga, menţionând că a avut o discuţie „destul de aspră“ pe această temă în BPN.

În altă ordine de idei, Blaga a spus că declaraţiile de duminică ale şefului statului, potrivit cărora opoziţia pierde orice oportunitate, reprezintă părerea acestuia şi nu le comentează: „Este părerea domniei sale, nu o comentez“.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va decide luni dacă promulgă modificările la Statutul parlamentarilor,mai exact dacă retrimite actul normativ Legislativului sau îl trimite la Curtea Constituţională.

Preşedintele a subliniat că, dacă va decide să retrimită legea la Parlament pentru clarificări, nu va face acest lucru pentru a şicana pe cineva, ci datorită experienţei pe care o are de a lucra cu Uniunea Europeană.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite