Cererea DNA privind ridicarea imunităţii lui Tăriceanu, trimisă la Comisia juridică. Cum s-au comportat liderii PSD şi ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos/George Calin
FOTO Inquam Photos/George Calin

Biroul permanent al Senatului a decis trimiterea cererea DNA de ridicare a imunităţii preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu la Comisia juridică. Coaliţia PSD-ALDE nu a mai pus solicitarea DNA în mapa membrilor BP, ci au discutat pe documentele sigilate, potrivit surselor participante.

UPDATE A fost pusă în prima şedinţă a Biroului permanent această solicitare, azi (n.r. luni). Adresa de înaintare, referatul şi documentele se află la Comisia juridică. Am repartizat-o către Comisia juridică. În conformitate cu prevederile Regulamentului, cei de la Comisia juridică au timp maxim cinci zile să prezinte un calendar şi un raport preliminar în aşa fel încât să înţelegem şi noi când va fi audierea domnului senator şi când va întocmi un raport”, a declarat Claudiu Manda, la finalul şedinţei Biroului permanent.

UPDATE Biroul Permanent al Senatului a decis trimiterea cererii DNA de ridicare a imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu la Comisia juridică, potrivit unor surse din conducerea Senatului. Această structură ar urma să-l cheme la audieri pe preşedntele Senatului şi, după analiza documentelor, să redacteze un raport. 


Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică seara, la România TV, că cererea DNA prin care se cere avizarea urmăririi penale a sa reprezintă un demers politic, el exprimându-şi convingerea că în dosar e vorba de ”multă maculatură”. Tăriceanu a susţinut că în mandatul său de premier nu s-a făcut nicio plată către Microsoft.

”E din nou un demers politic, aşa cum se vede în ultima vreme - acţiuni prin care o serie de lideri politici se doresc a fi scoşi din cursă. Mi s-a intentat acţiunea de mărturie mincinoasă acum doi ani, am fost purtat pe la procuratură, apoi prin instanţe, ca să ajung să fiu achitat. Au văzut că nu merge aşa, au încercat cu asta”, a afirmat Tăriceanu.

El a spus că se foloseşte ”o tehnică” - ”aruncă în spaţiul public lucruri teribile, nu ai posibilitatea să te aperi şi lumea dacă vede la tv spune «o fi ceva»”.

Tăriceanu a susţinut că cererea DNA ar fi motivată de faptul că se apropie alegerile europarla„A fost pusă în prima şedinţă a Biroului permanent această solicitare, azi (n.r. luni). Adresa de înaintare, referatul şi documentele se află la Comisia juridică. Am repartizat-o către Comisia juridică. În conformitate cu prevederile Regulamentului, cei de la Comisia juridică au timp maxim cinci zile să prezinte un calendar şi un raport preliminar în aşa fel încât să înţelegem şi noi când va fi audierea domnului senator şi când va întocmi un raport”, a declarat Claudiu Manda, la finalul şedinţei Biroului permanent.mentare şi alegerile prezidenţiale de anul viitor, iar el este cotat în sondaje peste preşedintele Klaus Iohannis, în timp ce partidul pe care îl conduce şi-a dublat intenţia de vot faţă de 2016. ”Deci există nişte interese undeva”, a adăugat Tăriceanu.

DNA a cerut aviz pentru urmărirea penală a preşedintelui Senatului, într-un dosar vizând presupuse fapte de luare de mită, pe care le-ar fi comis în perioada în care era premier (2004 - 2008).

Cererea a sosit la Senat miercuri după-amiază.

Miercuri seara, Călin Popescu Tăriceanu susţinea că la Senat nu s-a primit vreo cerere a DNA pentru avizarea urmăririi sale penale, el afirmând că ”sunt unii «la butoane» care se gândesc că îşi pot păstra funcţiile sau oameni politici care mai cred că aşa se câştigă alegeri şi se pun guverne”.

Vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda a declarat, joi, că a primit solicitarea DNA de ridicare a imunităţii preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, după ora 15.00, însoţită de 73 de volume, fiecare având între 150 şi 300 de pagini. Manda a precizat că nu l-a anunţat pe Tăriceanu cu privire la dosarul venit de la DNA, preferând în schimb să confirme public ceea ce presa scrisese deja. „Nu l-am informat că nu l-am informat. E un subiect delicat şi am preferat să nu am dialog cu domnia sa”, a spus Manda.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firmă austriacă pentru a interveni pentru încheierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite