Binomul capro-varzist (II). Comitete şi comisii

Cu înţelepciunea lui, bazată pe o îndelungată experienţă, Bulă a formulat enunţul „Dacă vrei să nu rezolvi o problemă, atunci înfiinţează o comisie“. Adăugând aici şi termenul „comitet“ (care dă şi expresia „băiat de comitet“), ne reîntâlnim cu I. L. Caragiale, cu expresia „comitete şi comiţii“.

În Parlamentul României, după alegerile din 2016, au apărut tot felul de comisii, ca ciupercile după ploaie. Fiind ale Parlamentului, rolul acestor comisii nu poate fi decât unul: să analizeze diverse situaţii cu caracter problematic, pentru a vedea cum pot fi îmbunătăţite Legile. Deci, rolul lor nu este acela de a judeca pentru a sancţiona, aceasta fiind sarcina fundamentală a Puterii judecătoreşti, categoric nu a Puterii legislative. Profesorul Constantin Pârvulescu, într-o emisiune TV, atrăgea atenţia că numărul mare al comisiilor din Congresul SUA se justifică, întrucât acolo Preşedintele are o putere foarte mare. Ceea ce nu este cazul la noi. Preşedintele României are puteri limitate, puteri pe care actuala Putere politică încearcă să le limiteze şi mai mult. Într-o recentă intervenţie la TV, Călin Popescu Tăriceanu afirmă ferm, fără să clipească o clipă, că potrivit Constituţiei, ţara noastră este o „republică parlamentară“. Cum să fie curat „parlamentară“, dacă ea este „semi-prezidenţială“, deci şi „semi-parlamentară“!? Dânsul interpretează Constituţia cum „îl taie capul“, deci potrivit unei libertăţi libertine de gândire şi de vorbire. Aşa cum mai spuneam, România continuă un proces de tranziţie, în care conflictul de bază se dă între două tendinţe: dictatura, care este virtuală, şi anarhia, care este parţial reală. Înclinaţia spre dictatură le aparţine - egal sau inegal - lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu. Dânşii afirmă sus şi tare că Preşedintele Klaus Johannis este dictator, întrucât blochează toate măsurile propuse de PSD-ALDE, în vederea asigurării fericirii întregului popor. Încât, aşa cum avem expresia „Hoţul strigă, hoţule!“, tot aşa putem spune aici „Cei doi dictatori strigă, dictatorule!“

Ca să fie tacâmul comisiilor unul complet, vine Călin Popescu Tăriceanu cu propunerea unei noi comisii, care ar asigura chiar „sarea şi piperul“ tacâmului. Ea se numeşte pur şi simplu „Comisia pentru adevăr şi reconciliere“. La auzul acestei denumiri, te poate duce gândul la relaţia colocvială dintre Iisus şi Pilat. La întrebarea lui Pilat „Cine eşti tu?“, Iisus răspunde simplu şi ferm „Eu sunt Adevărul“. Uimit, chiar uluit, Pilat vine cu replica absolut sceptică „Ce este Adevărul!?“, ca şi cum acesta ar fi doar o iluzie deşartă. Într-o lume complet  bulversată de anarhia tuturor opiniilor, Călin Popescu Tăriceanu vine cu o comisie care va stabili „Adevărul şi numai Adevărul“, adică unul lipsit de orice întrebare sau îndoială. Bulă i-ar putea spune „Adevărul gol-goluţ“. Iar dacă este vorba de „reconciliere“, vine întrebarea simplă: oare cine cu cine trebuie să se reconcilieze“? Deocamdată, răspunsul rămâne suspendat în aer, dacă nu chiar în vid. Puterea şi Opoziţia n-au cum să fie reconciliate, războiul lor, purtat în timp de pace, fiind unul pe viaţă şi pe moarte, deci de supravieţuire. Apoi, „mişcarea străzii“ nu poate fi liniştită, împăcată, cetăţenii având dreptul să-şi exprime opiniile şi atitudinea faţă de măsurile abuzive ale Guvernului şi Parlamentului, cu o foarte abil conservată majoritate. Putem lua şi alţi factori sau forţe şi vom ajunge la acelaşi rezultat: nu ştim pe cine cu cine vrea să reconcilieze Călin Popescu Tăriceanu. Cel puţin teoretic, nu este exclus să fie vorba nu de o „re-conciliere“, ci de continuarea unei „concilieri“ sau „împăcări“ între varza socială a lui Dragnea şi capra personală a lui Tăriceanu.

De la „căpăţânile“ Binomului capro-varzist ne putem aştepta mai departe la orice, dar absolut la orice. Despre Statistică, inclusiv Vladimir Ilici Lenin (Ulianov) spunea că este „o armă revoluţionară“. Numai că şi datele statistice pot fi interpretate „în fel şi chip“ (Marx), în funcţie de interese, în primul rând de cele economico-financiare. Ne limităm la două exemple. Recent, s-a iscat un conflict grav în jurul deciziei CCR privind revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, la propunerea lui Tudorel Toader. Întrucât nu se ştie dacă acest conflict este sau nu este constituţional, respectiv care ar putea fi soluţia lui, s-a propus organizarea unui Referendum. Aici, decide numărul statistic al votanţilor, care aleg între Da şi Nu, la o aceeaşi întrebare. Trecem peste faptul că tema şi întrebarea acestui Referendum au fost schimbate de binomul PSD-ALDE de câteva ori, în câteva luni. Ne trezim însă cu opinia „liberă“ a lui Călin Popescu Tăriceanu, care afirmă că Referendumul este specific doar societăţilor „totalitare“, nu şi celor liberale, cu adevărat democratice. Îţi îngheaţă mintea auzind aşa ceva. Dar, ne putem  explica fenomenul, având în vedere că PSD a câştigat alegerile doar cu 17% din întreaga populaţie a ţării, ceea ce nu-l împiedecă să urle „sus şi tare“ că reprezintă întregul popor, adică România întreagă (chiar dacă încă nu complet întregită, reîntregită).

Potrivit Purtătorului de cuvânt al SRI, în perioada menţionată, numărul mandatelor solicitate a fost de 28.784, iar numărul celor la care li s-au restrâns drepturile şi libertăţile (cei apăraţi doar de Binomul capro-varzist) este de 20.907.

Al doilea exemplu este mai simplu, dar la fel de elocvent. Manda Iulian Claudiu, Şeful Comisiei parlamentare de analiză a SRI, face public un document încărcat de cifre. Este vorba de mandatele de interceptare şi de supraveghere, emise în perioada 2004-2016. Cifrele sunt fabuloase, încât SRI, prin purtătorul de cuvânt, Ovidiu Marincea, s-a văzut obligat să intervină, pentru a corecta erorile. Aici, o paranteză e necesară. Numerele aritmetice (1,2,3...X) nu se dilată şi nu se contractă. Apoi, cum spunea Balzac, 0 (zero) este nul, dacă îl iei în sine, dar valoarea lui creşte sau scade, în funcţie de poziţia lui faţă de celelalte cifre, căci 0,1 este ceva, iar 10 (zece) este cu totul altceva. Or, Claudiu Manda (sfătuit probabil de Tanda, sau de Tanti Olguţa) îl pune pe 0 (zero) după cifre, încât sinteza finală a românilor chinuiţi de veghea SRI-ului se ridică la peste 6.000.000 (milioane). Vorba Cronicarului „Ţi se sparie gândul!“ Dar Ovidiu Marincea lămureşte şi sursa erorii tovarăşului Manda. Acesta confundă mandatele eliberate de Judecători, şi care îi vizează pe toţi hoţii mărunţi, mici şi mijlocii, cu mandatele eliberate de SRI, şi care se referă la marii corupţi (baroni). Aceştia reprezintă un veritabil pericol naţional, întrucât ei ajung să fie stăpâni pe o mare parte din avuţia naţională. Potrivit Purtătorului de cuvânt al SRI, în perioada menţionată, numărul mandatelor solicitate a fost de 28.784, iar numărul celor la care li s-au restrâns drepturile şi libertăţile (cei apăraţi doar de Binomul capro-varzist) este de 20.907. Nici nu e aşa de mult faţă de dezastrul în care se află ţara, la capitolul „avuţie naţională“. Traian Băsescu poate să o cârmească exact atâta cât vrea, încoace şi încolo, după mişcările blondei sale costaricane, cert este că a avut  dreptate când afirma odinioară despre corupţie că este „un pericol naţional“.

P.S. Sâmbătă, la ora 20, se vor întâlni Capra bine dresată cu Varza neplivită, dar bine udată (plouată, chiar poluată) Sau, în altă expresie, poetică nu politică, se vor întâlni Ţapul cel fălos şi Căpriorul cel mustăcios, cu Varza cea de din jos. Nu ştiu precis dacă suntem mai aproape sau mai departe faţă de „Capra cea râioasă“ a lui Ion Creangă.