Bilanţ politic - câteva fapte pentru un final de an încins

Nu vreau să comentez vorbe, sunt alţii mult mai bine pregătiţi pentru asta. În analiza politică, ceea ce contează este analiza faptelor şi a efectelor faptelor (exemplu de diferenţă: dacă spui că ieşi de la guvernare, dar nu o faci, e doar vorba, utilă pentru ratinguri TV, dar fără efect faptic, instituţional).

Sunt câteva fapte care merită notate, pe acest final de an, care marchează un 2013 oarecum disonant. În jocul de putere dintre cei trei (Băsescu, Ponta, Antonescu), trebuie să analizăm şi modul în care îşi folosesc funcţiile pe care le au pentru a puncta.  
 
-     Traian Băsescu începuse anul cu un control total pe justiţie, pe CSAT şi pe politica externă a României. Atât îi rămăsese după ce, pe rând, anul trecut, a pierdut majoritate parlamentară, Guvern, aleşi locali şi chiar partid. Pe parcursul anului, a pierdut preeminenţă pe politica externă (ba chiar a fost marginalizat, dacă vedem cine cu cine s-a întâlnit anul acesta), a pierdut monopolul pe justiţie (unde tabăra USL a punctat prin înlăturarea lui Daniel Morar, prin echilibrarea balanţei la CCR şi chiar prin îndepărtarea procurorului Papici de o funcţie de conducere), iar CSAT a devenit irelevant (în condiţiile în care deciziile nu se mai pot lua decât în consens cu Guvernul). Pentru a compensa, preşedintele pare că foloseşte instituţia prezidenţială pentru a boicota cât poate (şi cât îi permite legea) actul de guvernare, întârziind legi, amânând promulgări şi făcând sesizări la Curte. După compromisul făcut de Ponta, care a cedat 3 luni în legătură cu aplicarea indexării accizei pe carburanţi, preşedintele a pierdut şi acest instrument (următorul buget va trebui promulgat de viitorul preşedinte). Pentru a simplifica, Traian Băsescu a pierdut, în acest an, şi mai mult. Mai are doar un an în funcţie până când îşi pierde imunitatea, iar resursele sale de putere depind, în prezent, de trei elemente: (1) disponibilitatea de influenţa justiţia pentru a forţa răzbunări politice suplimentare, (2) capacitatea Mişcării Populare de a deveni un partid cu priză populară, important public şi cu rezultate la europene şi (3) disponibilizatea celorlalţi (Antonescu sau Ponta) de a-i cădea în capcane şi de a se faulta singuri, pentru a-i da noi muniţii preşedintelui.
 
-     Crin Antonescu a început anul ca partener egal al premierului Ponta, lider în sondajele de opinie, prezidenţiabil cert şi incontestabil, cu un partid fidel şi cu proiecte importante în faţă (precum modificarea Constituţiei, care părea a fi trambulină de lansare în campania prezidenţială). Pe parcursul anului, Antonescu a pierdut proiectul modificării Constituţiei, atât pentru că l-a tergiversat foarte mult în primele luni ale anului (care ar fi trebuit să fie folosite mult mai intens), cât şi pentru că, atunci când au început şicanele opozanţilor în legătură cu legea referendumului, a preferat un joc pasiv, de aşteptare. Acum, modificarea Constituţiei este clar un proiect amânat şi cu şanse minime de realizare.

A pierdut câteva bătălii importante, din cauza nehotărârii sale în legătură cu poziţionarea publică (a început ca radical anti-Băsescu, dezamăgit de pactul de coabitare, într-un moment în care românii doreau linişte, iar preşedintele era liniştit, lăsând guvernul să funcţioneze; şi a renunţat la discursul anti-Băsescu în momentul în care acesta şi-a reactivat ofensiva anti-guvern şi în care electoratul USL voia strângerea rândurilor). Efectul palpabil? Scădere constantă şi continuă în sondajele de opinie, până la momentul în care, în prezent, este la scoruri comparabile cu preşedintele Traian Băsescu. Scăderea s-a oprit, dar reluarea creşterii va fi dificil de făcut, mai ales că preşedintele PNL mai are la dispoziţie câteva luni pentru acest lucru. În acelaşi timp cu scăderea din sondaje, au început criticile la adresa partenerilor de guvernare şi şicanele care au început să irite membrii PSD şi care i-au făcut pe mulţi dintre aceştia din urmă să nu şi-l mai dorească pe Crin Antonescu drept candidat. Mai mult, ceea ce părea că funcţionează peste tot, relaţia personală dintre Antonescu şi Ponta, a fost subminată tot mai mult, în special în ultimele luni, de declaraţii incredibile ale preşedintelui liberal, care nu şi-a dat seama că, în acest fel, îşi ostilizează cel mai puternic aliat din PSD.

În fine, pe parcursul aceluiaşi an, strategia adoptată în interiorul propriului partid a dus la apariţia de tensiuni, suficient de mari pentru ca preşedintele PNL să fie forţat să ceară vot deschis atunci când nu e sigur că este ascultat de colegii săi.

În plus, în prea multe rânduri, pe parcursul anului, i-a dat dreptate preşedintelui Băsescu, în detrimentul partenerului său de alianţă, l-a atacat şi pe primarul general, Sorin Oprescu şi a dat impresia că preferă o reorientare spre fosta Alianţă DA, în locul relansării USL. 2013 a fost un an al destructurării pe aproape toate planurile pentru Crin Antonescu, iar în 2014 resursele de care dispune ţin de următoarele lucruri: (1) capacitatea de a-şi refideliza partidul şi electoratul liberal, pentru a obţine un scor convingător la alegerile europene, unde trebuie să fie clar peste PDL; (2) capacitatea de a-şi convinge colegii să iasă de la guvernare, pentru a forţă un joc de opoziţie. De notat că, pe parcursul acestui an, Crin Antonescu a făcut foarte puţin pentru a-şi contura proiectul prezidenţial, lucrul cu adevărat important şi pe care românii care aveau încredere în Crin Antonescu şi l-au dorit (până acum, esenţa programului său era simplă: Antonescu, omul care îl dă jos pe Traian Băsescu; prin retorică sa recentă, şi-a pierdut chiar şi această esenţă). Rămâne de văzut dacă un proiect efectiv va apărea în perioada următoare (notă ‒ un proiect nu înseamnă doar un material pe hârtie, cu principii şi idei. Înseamnă decizii, echipe, gesturi, demersuri efective, care pot să oglindească un viitor concret).
 
-     Victor Ponta începuse anul ca premier, lider al unui PSD cu număr mare de aleşi, partener al lui Crin Antonescu, într-un pact de colaborare instituţională cu Traian Băsescu, şi cu sarcini executive dificile (reamintesc faptul că 2013 a fost anul în care urma începerea plăţii datoriilor făcute la FMI, în care fondurile europene erau blocate din cauza corupţiei PDL şi în care trebuia ştearsă impresia proastă lăsată de România partenerilor internaţionali după tumultoasa vară a anului 2012). Nu fac un bilanţ al acţiunilor de guvernare (el ar fi pozitiv, dacă ne-am lua doar după analizele externe ‒ vezi The Economist, care îi ceartă pe britanici că se sperie de România, o ţara în creştere şi cu o dinamică de invidiat), fac un bilanţ al gesturilor de putere făcute de liderii politici. Or, în acest context, văd câteva lucruri interesante: în faţa presiunii aleşilor locali de a prelua controlul total asupra justiţiei, premierul a rezistat, şi a făcut gesturi corecte (apreciate afară, chiar dacă au fost criticate de susţinătorii duri din ţară). S-a menţinut în sondaje la un nivel de credibilitate ridicat (practic, erodarea sa este relativ mică, în ciuda unui an de atacuri şi dispute intense), şi-a consolidat poziţia în partid temperând elanul colegilor din teritoriu, dornici şi să consume mai intens guvernarea (din episodul Codului Penal eu iau consecinţele reale, nu isteriile media. Or, consecinţele reale sunt că nu s-a schimbat nimic din imunitatea parlamentarilor).

În plus, şi-a reparat imaginea externă printr-un tur de forţă de vizite externe (notă: disputele recente sunt văzute în exterior mai degrabă ca o problemă a Parlamentului şi nu a premierului); în ţară, are în spate un Guvern eficient şi fidel (episodul de ieri, când miniştrii liberali i-au fost mai degrabă fideli lui decât lui Crin Antonescu este elocvent), şi o majoritate parlamentară disciplinată şi funcţională. Anul următor, pentru premier, depinde major de capacitatea acestuia de a face performanţă în plan executiv şi de a menţine PSD pe aceeaşi linie ‒ care ar putea duce la obţinerea unui număr suplimentar de mandate de europarlmentari, faţă de ce are în prezent.  
 
Sondajele pe care le văd, nu doar cele făcute de CSCI, dar şi ale altor institute, confirmă că aceste concluzii sunt percepute şi de publicul larg. Anul 2013 se încheie în ofensivă pentru USL, în ansamblu, şi în defensivă pentru Traian Băsescu. În cadrul acestui tablou, singurul care trebuie să decidă unde se situează rămâne Crin Antonescu.