Continuă să se plângă mulţi, frustraţi (şi nu fără motiv) de aroganţa lui Klaus Iohannis. Potrivit căruia, „nu poate exista…nicio dezbatere cu un candidat …care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori".

Dar nu e oare adevărată afirmaţia lui? Nu se poate justifica oare cuvânt cu cuvânt? N-a rămas PSD PCR? S-a reformat oare acest partid al ciumei roşii, iar noi, întârziaţi cum suntem, n-am aflat? N-a dat regimul Dragnea semne că va scoate România de pe parcursul ei european? Nu s-a dedat partidul ventrilocului semianalfabetei care vrea să conducă ţara la călcarea în picioare a statului de drept ca să ofere impunitate infractorului şef şi să facă scăpată de gratii şi şleahta lui de penali?

Despre ce vorbim? Şi cu cine? Poate exista un schimb de idei cu Dăncilă? Dar oare are ea idei, fie şi fixe? De bună seamă că sfetnicii ei au o obsesie: dezbaterea pe care le-o refuză Iohannis. Absenţa acestei dezbateri pune reflectoarele pe situaţia ingrată în care se află o ţară ca România, care, deşi membră a NATO, ca Turcia, ba chiar şi a UE, ca Franţa şi Germania, e mai departe decât crede de orice normalitate democratică. Fiindcă o astfel de normalitate înseamnă, că ne place sau nu, ca şeful statului să dea socoteală înainte de a fi reales.

Este aici o dilemă insolubilă. Trebuie vorbit. Dar n-ai cu cine. Dar chiar n-ai? Sau, inspirat de idiosincraziile stângii occidentale, care, oripilată de rapănul real sau presupus al populismului, a decratat că nu se discută cu ”extremiştii”, KWI a hotărât cu de la sine putere că n-ar avea cu cine? Să fim serioşi. PSD a ignorat regulile jocului democratic cu o obstinaţie demnă de o cauză mai bună. Când i-a venit la îndemnă le-a violat. A săpat justiţia. I-a desfiinţat independenţa. A făcut din ţară, strâmbând legile statului şi codurile sale, un rai al marilor corupţi, al ucigaşilor, al violatorilor şi spărgătorilor, al tâlharilor de drumul mare. I-a pus sub control pe magistraţi, torpilând statul de drept. Şi i-a şifonat ţării durabil imaginea externă, trădând interesele românilor chiar şi când nu s-a concentrat să-i devalizeze astfel încât hoţii să nu fie traşi la răspundere.

E incontestabil că PSD e un partid extremist. Care şi-a probat de altfel inadecvarea la democraţie revărsând asupra românilor potopuri de fake-news şi căldări de lături xenofobe şi antisemite, marca Olga Vasilescu, potrivit căreia Iohannis s-ar şi vedea „şef de lagăr de concentrare”.

Dar dacă, în numele democraţiei preşedintele se crede îndreptăţit să excludă de la dialog această grupare extremistă şi pe nedemna reprezentantă a PSD, oare de ce organizează el o ”dezbatere” cu goarnele unor posturi de agitprop pesedist? Ba chiar cu două din categoria celor mai imunde organe de propagandă? De ce le dă dreptul reprezentanţilor Antena 3 şi RTV să pună întrebările pe care i le refuză protejatei lor, Dăncilă? De dragul publicului lor captiv, care nu se mai face bine de atâţia amar de ani? N-ar fi fost elementar să dea socoteală cu adevărat? Şi-anume doar unor ziarişti critici, în stare să ceară socoteală în mod credibil, fără ca preşedinţia să-i pună în rând cu manipulatori?

De ce aplică preşedintele standarde duble? De ce nu se gândeşte că-şi torpilează astfel legitimitatea, trişând în loc de a da seamă realmente, de vreme ce-i va determina pe mulţi să absenteze de la urne şi să-i sporească vulnerabilitatea în cazul unei viitoare suspendări? Crede oare altfel taciturnul şef al statului român că-şi face un serviciu excluzând majoritatea ziariştilor în ”ţarcul mut”, cum potrivit a numit colegul meu, Cristi Ştefănescu, perimetrul gazetarilor obligaţi, la întâlnirea cu Iohannis, să tacă? Şi unde sunt ziariştii străini? Unde e presa internaţională? E-n alt ţarc mut.

E, pesemne, în tristul ocol al oilor care, ca prea mulţi evreii în epoca nazistă, se lasă duse la tăiere, din moment ce ziariştii apuseni sunt fie indiferenţi, fie nu mai îndrăznesc să-şi strige din răsputeri oroarea provocată de dictatori, de regimuri totalitare şi de abominabilele lor crime. De pildă sila de comuniştii chinezii, al căror aparat represiv a început să omoare studenţi protestatari militând pentru democraţie în Hongkong, după ce a înghesuit în lagăre de reeducare (poate, cine ştie, ca la Piteşti) aproape un milion de uiguri. Sau dezgustul iscat de hulpavii ayatolahi ai teocraţiei persane, care, din sete nemăsurată de câştig şi de sânge vărsat de terorişti în Israel, Liban sau Yemen, au triplat şi cvadruplat preţul benzinei, sugrumându-i economic, într-o ţară plină de ţiţei, pe iranienii de rând.

Dar la acestea UE şi majoritatea ziariştilor ei tac asurzitor. Îi lasă pe mult detestaţii şi vituperaţii americani să protesteze, în timp ce Europa ia parte, ipocrit şi laş, la aplicarea de standarde duble.

De pildă statului evreu, căruia CJUE i-a impus marcarea de produse din teritorii controversate, ca Iudeea, în timp ce asupra staului evreu cădeau sute de rachete lansate de Jihadul Islamic, un grup terorist finanţat şi înarmat de iranieni. În răstimp, birocraţia europeană, care pretinde că ar îngrijora-o antisemitismul drapat în antisionism, cocoloşeşte regimul iranian şi face scăpate alte ţări, de pildă China comunistă, ocupanta Tibetului, de decizii de marcare similară. Vai de biata democraţie. 

Nu se poate vorbi cu Dăncilă? Dar cu goarnele ei se poate? Şi dacă tactiturnul Iohannis vorbeşte cu cine nu trebuie, de ce tac asurzitor locvacii ziarişti străini când e să apere oameni şi populaţii însetate de libertate? Spre a-l parafraza pe Martin Luther King, în final nu ne vom aminti de vorbele încărcate de ură ale duşmanilor noştri, ci de trădarea tăcerii înţelegătoare a "prietenilor" noştri.

Oare ce mai valorează libertatea, dacă apărătorii ei autentici au ajuns să fie marginalizaţi, vitregiţi, ignoraţi şi dispreţuiţi în autoproclamatul bastion al "valorilor europene"?

Petre Iancu - Deutsche Welle