Belarus, ultima revoluţie din Europa?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Putem oare să ne imaginăm fără strângere de inimă o Românie care, în 1989, îl alunga pe Ceauşescu şi dărâma naţional-comunismul doar pentru a înlocui un dictator cu un altul? Unul chiar mai longeviv, agăţat de putere vreme de aproape 30 de ani, aşa cum este încă preşedintele Belarusiei, Lukaşenko. Care ar fi fost soarta unei Românii care ar fi rămas blocată într-un regim opresiv şi conectată economic şi politic aproape exclusiv cu Estul?

E un exerciţiu trist de imaginaţie la care suntem aproape obligaţi în aceste zile, când vedem cum toate libertăţile cetăţeneşti sunt încălcate în Belarus, deşi suntem în anul 2020, iar comunismul a căzut de trei decenii. Din 1994, în Belarus, un dictator conduce ţara cu mână de fier şi nu vrea să recunoască vremea schimbării. Iar ca orice dictator, când se vede confruntat de cetăţeni, foloseşte intimidările, torturarea contestatarilor şi ameninţarea familiilor. Represiunea e soluţia în momentul în care argumentele au dispărut.

În decembrie 89, eram student la Timişoara, iar începând cu ziua de 16, am trăit Revoluţia anticomunistă alături de colegi de-ai mei pe străzile şi în pieţele oraşului. Au fost zile miraculoase, în care simţeam că suntem gata de orice sacrificiu pentru a ne câştiga libertatea. Scandam “Libertate, te iubim,/Ori învingem, ori murim!”, şi chiar am văzut cum unii au plătit preţul suprem pentru ca noi să fim liberi. De aceea, celor din generaţia mea evenimentele din Belarus probabil le amintesc de ceea ce am trăit şi noi în urmă cu 30 de ani. Recunoaştem în manifestanţii din Belarus aceeaşi poftă nestăvilită de a trăi în sfârşit cu adevărat liberi.

Pentru că, în Belarus poporul s-a săturat pur şi simplu de un regim condus de preşedinte autoritar, „ultimul dictator al Europei” după cum l-a numit presa occidentală. Apucăturile dictatoriale au putut fi observate în modul cum s-au desfăşurat alegerile. În loc să accepte desfăşurarea lor democratică, liderul din Belarus preferat atitudinea de tip Stalin: nu contează cine votează, contează cine numără voturile. 

UE trebuie să ia atitudine în ceea ce priveşte situaţia din Belarus. Nu mai putem sta impasibili când cetăţenii acestui stat, care încearcă să-şi spună oful, sunt bătuţi şi arestaţi. Mai ales noi, românii, ştim prea bine ce a însemnat un regim opresiv, în care ni s-a băgat pumnul în gură şi am fost ameninţaţi la fiecare semn de contestare a vieţii pe care o duceam. Cred că solidarizarea ar trebui să vină mai ales de la ţările ex-comuniste, trecute prin experimente politice care ne-au adus cu decenii în urmă, în loc să ţinem pasul cu occidentul.

Eşecul statelor controlate cu mână de fier de un partid-stat sau de un dictator e incontestabil la întreaga scară a istoriei. Istoria ne arată că nu există dictaturi de succes, care să fi ţinut pasul cu statele conduse de principiile libertăţilor democratice. Statele cu o conducere autoritară au făcut implozie pentru că au rămas atât de mult în urmă de lumea democratică, încât orice schimbări structurale s-ar fi făcut, sfârşitul nu putea fi decât amânat. Singura necunoscută privind schimbarea cerută e timpul: atât din partea autorităţilor care vor ceda solicitărilor, dar şi a contestatarilor care vor îmbunătăţirea vieţii lor.

Nu cred că soluţia optimă este apelul la Vladimir Putin ca punte a dialogului între UE şi Belarus. Să nu uităm că regimul condus de Putin se face vinovat de încălcări flagrante ale drepturilor omului, proteste paşnice fiind oprite prin intervenţia violentă a forţelor de ordine, iar opozanţii politici sunt eliminaţi prin mijloace violente, atunci când nu sunt condamnaţi de facto la exil.

Nu în ultimul rând, tot Rusia este ţara unde la sfârşitul lunii aprilie, în doar o săptămână, trei medici implicaţi în eforturile de a combate Covid-19 au murit după ce au căzut de la diferite etaje din spitale. Paradoxul este că toţi trei avertizaseră autorităţile că strategia guvernului pentru combaterea pandemiei e deficitară.

Nu ar fi pentru prima dată când sunt luate sancţiuni împotriva Belarusului. Reamintesc celor mai tineri şi celor care nu îşi mai aduc aminte că UE, prin Consiliul Uniunii Europene, a mai luat decizia îngheţării fondurilor şi a resurselor în 2012. De altfel, sancţiunile au fost prelungite aproape an după an, principalul motiv fiind faptul că autorităţile s-au opus eliberării prizonierilor politici. 

Ultima decizia a Consiliului Uniunii Europene privind Belarusul a fost luată în februarie 2020, moment când a fost stabilit faptul că măsurile restrictive împotriva acestei ţări trebuie prelungite până în februarie 2021.

De altfel, Belarusul se află într-o companie „selectă” a ţărilor pentru care Uniunea Europeană a decis sancţiuni. Alături de Belarus găsim state ca Somalia, Sudan, Sudanul de Sud, Siria, Libia, Republica Centrafricană, Guineea, Republica Democratică Congo, Iran, Liberia, Zimbabwe şi, nu în ultimul rând, Federaţia Rusă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite