Avem deci, cel puţin în principiu, cine să răspundă, dacă are ceva de spus, dacă are argumente şi curajul de a ieşi la luptă (ceea ce mă îndoiesc profund, vitejia lor fiind arondată exclusiv bătăliilor fratricide din ligheanul naţional) la ceea ce este încă o jignire enormă la adresa României, excelent formulată, într-un context foarte bine ales şi exact în momentul în care efectele ei pot fi cele mai dureroase deoarece apărând într-o succesiune de atacuri al căror efect este discreditarea de durată a ţării noastre.

Mă refer la afirmaţia viceprim-ministrului şi ministrului de Interne italian Salvini care, potrivit publicaţiei Il Messaggero şi site-ului TGcom24.Mediaset.it a spus că „există un import de sclavi din ţări comunitare: România şi Bulgaria. Le voi scrie colegilor mei din aceste ţări pentru că, dat fiind că fac parte din Uniunea Europeană, trebuie să ia la rândul lor măsuri pentru controlul mijloacelor de transport şi persoanelor. Obiectivul este o gestionare transparentă a transporturilor, aş spune chiar un sistem public de transporturi, pentru a opri afacerile grupurilor de crimă organizată“.

Este astfel oficializată, la cel mai înalt nivel, o idee care a circulat intens în ultima perioadă în mai multe ţări europene, discutată la Bruxelles în diverse formate mai mult sau mai puţin oficiale la care au participat politicieni naţionali şi oficiali din instituţiile comunitare: România este una dintre sursele majore de export „la negru“ a forţei de muncă, milioane de persoane care, prin practicarea unui dumping social la scară extinsă, ar pune în primejdie pieţele naţionale de muncă. Sunt, în acest sens, mai ales în ultimul an, sute şi sute de articole, studii şi comunicări ştiinţifice, care de care cu concluzii mai teribile şi apocaliptice. Vreţi un exemplu? Iată ce spunea, în foarte influentul jurnal La Croix (de orientare puternic conservatoare) Bereng Margaritelli comentând Indicele 2017 asupra sclavajului modern:



„Cele mai grave încălcări ale legislaţiei din UE sunt înregistrate în România şi Italia, adică forme severe de muncă forţată, sclavaj şi contrabandă cu persoane. România este ţara care a înregistrat cea mai mare degradare a situaţiei la scară mondială: în cadrul indexului care face clasamentul ţărilor în funcţie de riscul pe care-l prezintă în materie de prezenţă a sclaviei (primul loc fiind echivalent cu riscul cel mai ridicat), România a urcat 56 de locuri doar într-un singur an de zile, trecând de la locul 122 la 66.“

Şi dacă este aşa, atunci unde este problema cu ce-a zis viceprim-ministrul italian? Nu asta e realitatea?
Sunt mai mult probleme. Toate atingând statutul României în context european.

1. României, astfel, i se confirmă din nou statutul de „ţară problemă“ în estul european, în tandem cu fraţii noştri bulgari, fiind nominalizată acum de către una dintre ţările fondatoare ale UE drept ţară-sursă din care pleacă reţelele ce furnizează sclavi în Europa şi nu numai. Este absolut deajuns pentru ca, în Raportul MCV, să fie notată această observaţie ca semnalizare oficială din partea unui Stat Membru şi concluziile vor fi evidente.

2. României i se adresează în modul cel mai deschis rugămintea-avertisment de a pune la lucru instituţiile cu competenţe în domeniu, cele care ar trebui să fi putut, în prezenţa unei foarte clar exprimate voinţe politice, să identifice reţele respective şi să le demanteleze. Sau, dacă sunt incapabile să facă asta, să ceară sprijin internaţional.

3. României i se transmite şi un alt semnal de atenţie, tocmai pentru a nu fi deosebit de surprinsă de ceea ce va urma. Sigur, în spusele de acum ale domnului Matteo Salvini, este vorba despre românii care lucrează în regim de sclavi în fermele agricole. Ei vor fi supuşi controalelor severe şi, dacă va fi cazul, odată cu ţiganii din taberele neautorizate, vor fi trimişi acasă în România.



Dar acesta este primul sector unde vor fi demarate controale severe. Super-sever şi exhaustive. Mai mult însă, asemenea controale vor fi demarate şi în alte ţări occidentale, cele care, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin discret, susţin de ceva timp necesitatea absolută de a se „face curăţenie“ pe diverse pieţe naţionale, ocupate acum - se spune - de românii care acceptă orice condiţii, oricât ar fi ele de grele sau înjositoare. Noile legislaţii europene privind „muncitorii detaşaţi“ de asta au fost redactate şi votate în Parlamentul European şi nu am auzit pre vreunul dintre europarlamentarii noştri să se opună cu indignare. Acum, fireşte - şi asta anunţă Salvini - urmează etapa a doua, cea a implementării legislaţiei respective. De către ei şi de către noi.

România de acum plăteşte pentru neştiinţa şi nepregătire, dar şi lipsa totală de informaţie relevantă a liderilor politici care, de decenii, au permis, au favorizat uneori prin întârzierea nepermisă de legislaţii corespunzătoare pentru dezvoltarea investiţiilor şi pieţei naţionale a muncii, a fluxului enorm de „căpşunari“, cei lăudaţi intens la un moment dat pentru că erau singura sursă de venit pentru familiile rămase acasă de izbelişte, în sărăcie şi fără perspectiva unor locuri de muncă.

Sigur, suntem puşi sever la colţ şi umiliţi pentru cazuri reale. Dar asta nu înseamnă că se poate generaliza, nedrept şi în lipsa unor statistici precise, statutul românilor plecaţi la muncă în străinătate. Nu se poate afirma că suntem ţară-sursă de sclavi în Europa anului 2018 tocmai pentru că este vorba despre situaţii punctuale, adevărat foarte grave şi profund condamnabile, dar în niciun caz fenomenul plecării de forţă de muncă din estul Europei în general şi cel din România în special nu poate fi asimilat cu un export comunitar de sclavi. Mai ales că statisticile arată care este ponderea în acest adevărat exod de populaţie (peste 20 de milioane de oameni) plecat din ţările sărace din centrul şi estul continentului nostru, a celor cu pregătire superioară sau cu foarte înaltă specializare, cei care au acum cariere excepţionale în Europa şi în lume.

Mi-aş fi dorit ca responsabilii noştri politici să răspundă în vreun fel la această situaţie deoarece, cred eu, ea nu priveşte doar subiectul explicit al acuzelor. Părerea mea este că ar trebui să se vadă dincolo de miza imediată şi să se înţeleagă că remarcile respective pot anihila sau afecta grav reputaţia ţării care, doar peste câteva luni, va prelua Preşedinţia Consiliului UE. O va face, doamnelor şi domnilor guvernanţi, în calitate asumată şi acceptată de sursă principală a sclavajului modern în Europa?

De ce nu vrea nimeni să vorbească despre asta în acest an al Centenarului în care, pe plan extern, chiar nu existăm, nu ne vedem, nu ne facem auziţi şi încasăm doar fără număr?

Păcat de această batjocură totală de România.