Dl. Băsescu mi s-a părut cu desăvârşire fals atunci când mima siguranţa şi omniscienţa în tot ceea ce debita pe vremea în care era ba ministru al Transporturilor, ba primar general al Capitalei. Astăzi este cum nu se poate mai ridicol şi mai neconvingător în clipa în care încearcă să răstălmăcească afirmaţia făcută în urmă cu ani potrivit căreia România nu ar fi avut nevoie de autostrăzi. Având în vedere dezastrul cu care se confruntă transportul feroviar, dezastru care a început încă în vremea nenumăratelor sale ministeriate, probabil că dl. Băsescu credea la fel de incompetent că ţara nu ar fi avut nevoie nici de trenuri. Aşa se  explică poate că un număr însemnat de vagoane nu ies la socoteală.

Nu am crezut nici o clipită în sensibilitatea afişată atunci când acelaşi domn Traian Băsescu a desăvârşit şi pecetluit cu acel nesincer Dragă Stolo scoaterea din joc şi trecerea pe linie moartă a ex-candidatului la prezidenţiale Teodor Stolojan. Cu toate acestea, l-am votat în 2004 pentru postul de preşedinte. Am făcut-o cu o serioasă şi de neuitat strângere de inimă numai fiindcă aveam frisoane la gândul că ar putea să câştige mult prea îngâmfatul şi autoritarul Adrian Năstase. Cel  care schimonosise de tot justiţia cu complicitatea doamnei Rodica Stănoiu, e drept, mult mai subtil decât avea să o facă mai aproape de zilele noastre Liviu Nicolae Dragnea în tandem cu marele profesor şi rector ieşean Tudorel Toader. Dar şi cu azi atât de vocalul domn Călin Popescu-Tăriceanu Rupe Lanţurile. Unde mai pui că acelaşi domn Năstase , astăzi de profesiune pensionar şi blogger,  aproape că izbutise să pune căluş presei. Atunci, în toamna anului 2004, în secunda în care am aruncat cu mare viteză în urnă votul am fost străfulgerat de gândul că vor urma cinci ani dintre cei mai agitaţi. Au fost zece, adică două mandate, amândouă au reprezentând o imensă, sinistră păcăleală. Din păcate, înghiţită pe nemestecate de o bună parte a marilor valori intelectuale ale ţării.

Preţ de zece ani bătuţi pe muche s-a mimat reformarea instituţiilor Statului, europenizarea, introducerea legii şi a ordinii. La fel cum s-a mimat şi condamnarea comunismului. Nu neg defel importanţa Raportului final al Comisiei prezidenţiale conduse de dl. Vladimir Tismăneanu, nu uit condiţiile dramatice în care a fost acesta prezentat în faţa Parlamentului. Nu uit însă nici de câte argumente a fost nevoie pentru ca dl. Băsescu să fie convins de necesitatea morală a condamnării comunismului la fel cum nu pot trece sub tăcere nici faptul că după aceea nu s-a mai întâmplat nimic. Foştii securişti şi foştii înalţi activişti şi-au primit pe mai departe pensiile imense invocându-se absenţa cadrului legislativ, or nu de legi se împiedica Traian Băsescu atunci când voia să îşi impună în vreun fel voinţa. Dovadă stând felul  în care în anul 2010 acelaşi preşedinte a amputat fără nici un fel de mustrare de conştiinţă salariile oricum mici ale bugetarilor. Totul în vreme ce el şi distinsele lui fiice, Eba şi Ioana, îşi umflau fără probleme conturile şi îşi înmulţeau cu neruşinare şi în văzul lumii proprietăţile imobiliare. Nu pot uita nici cât de deficitare au fost la capitolul imagine şi nu doar în această privinţă ultimele şase luni ale celui de-al doilea mandat, luni în cursul cărora principala preocupare a d-lui Băsescu a fost impunerea ca om politic şi apoi lustruirea şi încercarea de scoatere la vopsea a persoanei doamnei Elena Udrea. Ale cărei malversaţiuni începuseră să fie date în vileag de crema Serviciilor secrete care se pregăteau să îşi schimbe stăpânul.

Nu m-a mirat defel să aflu că, în sfârşit CNSAS, s-a hotărât să dea în vileag şi să recurgă la serviciile justiţiei spre a dovedi ceea ce bănuiam cu toţii. Şi anume că dl. Traian Băsescu nu avea cum să fie inocent în relaţia cu fosta Securitate. L-am urmărit cu o acută senzaţie de rău zilele trecute pe sus-numitul domn Băsescu încercând să ne păcălească că habar nu avea cu ce se ocupau Contrainformaţiile din instituţiile din Armată şi că habar nu avea că fusese legendat şi că era unul şi acelaşi cu cel care ciripea şi semna cu pseudonimul Petrov.

Pe de altă parte, nu pot să fiu în vreun fel de acord cu faptul că un limbut şi un caracter zero, aşa cum este un ins pe nume Radu Cristescu, dezgustător lătrău şi aviator politic aterizat mai nou în grădina PSD-ului care deja i-a şi recompensat trădarea cu un post de secretar de Stat, a contrafăcut şi pus la vedere ceva ce l-ar incrimina încă şi mai tare pe dl. Băsescu-Petrov. Apreciez, desigur, faptul că CNSAS, respectiv doamna Germina Nagât şi dl. Mădălin Hodor, au denunţat cu maximă promptitudine contrafacerea. Una ticăloasă şi de mari proporţii. Nu cred însă că ajunge, Nu ştiu ce gânduri are în această privinţă şi în relaţie cu respectivul fost amic şi tovarăş de luptă Cristescu dl. Băsescu însuşi. La urma urmei, este treaba domniei-sale. Corect mi s-ar părea însă ca CNSAS, ca instituţie în custodia căreia se află arhivele Securităţii şi care ar trebui să vegheze ca acestea să nu fie traficate, să îl cheme urgent în faţa justiţiei. Pentru a se da un semnal că a le contraface înseamnă infracţiune. Nu de alta, dar în discuţie se află însăşi credibilitatea instituţiei.

Cea a d-lui Traian Băsescu nu mă interesează pentru simplul motiv că nu există.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro