Băsescu: România riscă să deterioreze relaţiile cu SUA. Dragnea şi Tăriceanu pot reprezenta Parlamentul la defilarea de 1 Decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu, fost preşedinte al României. FOTO Mediafax
Traian Băsescu, fost preşedinte al României. FOTO Mediafax

Senatorul PMP Traian Băsescu a declarat miercuri că România este în situaţia în care riscă să deterioreze relaţiile cu SUA. El i-a acuzat pe şefii Camerelor că au transmis SUA declaraţia în numele Parlamentului fără să o supună la vot, spunând, ironic, că pot ei reprezenta Parlamentul la defilarea de 1 Decembrie, la recepţia de la Cotroceni sau „alături de Daea, să vândă oaia“.

„România este în situaţia în care riscă să deterioreze nişte relaţii pentru o proastă şi defectuasă înţelegere a modului în care lucrează Guvernul SUA. Aş pleca de la conţinutul comunicatului purtătorului de cuvânt al Departamentului de stat. Prin acest comunicat nu se interzice discutarea acestor legi, ci el are două semnificaţii în analiza mea: este o expresie a neîncrederii şi face parte la prevederile din proiectul transmis de ministrul Justiţiei. Nu este vorba despre vreo interdicţie dată Parlamentului, aşa cum încearcă unii să interpreteze comunicatul sau cum se răţoiesc Tăriceanu şi Dragnea“, a declarat Băsescu, la Parlament, citat de News.ro

Fostul preşedinte a mai spus că scrisoare trimisă de SUA nu pune la îndoială suveranitatea Parlamentului de la Bucureşti, ci atrage atenţia asupra unor prevederi din pachetul de legi pentru Justiţie: „Comunicatul Departamentului de Stat nu pune sub semnul întrebării suveranitatea Parlamentului, ci să se dea atenţie unor prevederi din pachetul lui Tudorel Toader”.

„Ei reprezintă Parlamentul, dar pot să-l reprezinte la defilarea de la 1 decembrie, la recepţia  de la Cotroceni, pot să-l reprezinte alături de Daea, să vândă oaia, dar nu pot să reprezinte Plenul celor două Camere fără discutarea documentului şi votarea lui”, a mai spus Băsescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite