Băsescu nu-şi uită prima dragoste. Mesajul preşedintelui la sărbătorirea a 140 ai Academiei Navale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu a trimis un mesaj cu prilejul sărbătoririi a 140 ai Academiniei Navale de la Constanţa
Traian Băsescu a trimis un mesaj cu prilejul sărbătoririi a 140 ai Academiniei Navale de la Constanţa

Academia Navală ”Mircea cel Bătrân”, de la Constanţa, împlineşte astăzi 140 de ani. Cu această ocazie, preşedintele Traian Băsescu a ţinut să transmită un mesaj personal. Ceremonia de la Constanţa a fost specială anul acesta. La festivitate au fost invitaţi, pentru prima dată în istorie, toţi absolvenţii Academiei.

În mesajul său, şeful statului, care a absolvit Institutul de Marină "Mircea cel Bătrân" în 1976, îi felicită pe profesorii şi absolvenţii Academiei "pentru că au asigurat continuitatea unei tradiţii de care România este mândră şi au contribuit la formarea unei elite şi a unor modele umane demne de urmat".

"Statutul de ţară riverană la Marea Neagră a impus României necesitatea de a avea o flotă puternică şi o şcoală de marină capabilă să pregătească ofiţeri de elită. Marina română a reprezentat, de la începuturile sale, o instituţie centrală pentru construcţia unei Românii moderne, dornice să răspundă exigenţelor progresului. Academia Navală «Mircea cel Bătrân» este simbolul unei tradiţii care îi leagă pe fondatorii acestei prestigioase instituţii de cei care vor duce mai departe excelenţa şcolii de marină din România. Este un simbol al statorniciei, dăinuirii şi deopotrivă al actualităţii. Aniversările sunt momente de bilanţ pentru fiecare dintre noi. Aşa este şi cea de astăzi pentru majoritatea dintre cei care suntem prezenţi aici, chiar şi numai cu sufletul, absolvenţi ai bătrânei şi, totuşi, mereu tinerei şcoli de marină. Pe timpul celor patru ani de institut, în sălile de curs şi la bordul navei-şcoală «Mircea», am învăţat cu toţii multe", arată preşedintele în mesajul său.

El mai spune că a învăţat o profesie care şi acum, la 35 de ani de la absolvire, este actuală şi este căutată şi a învăţat ce înseamnă să fie parte a unei echipe, să fie uniţi şi să împarte bune şi rele.

"Aici am legat prietenii la care ţin şi astăzi, de aici am pornit către lumea nemărginită a apelor, înfruntând-o cu curaj, iubind-o cu pasiune. Şcoala de marină românească este importantă mai ales din perspectiva valorilor pe care le cultivă şi le-a cultivat dintotdeauna în societate: onoare, curaj, camaraderie, responsabilitate faţă de misiunea şi obiectivele asumate. În actualul context naţional şi internaţional, educaţia pe care tinerii o primesc în cadrul Academiei nu este doar conformă celor mai înalte standarde, ci impune, prin prestanţa şi performanţele sale, un nivel cu totul aparte. Profesionalismul de care dau dovadă marinarii pe timpul misiunilor încredinţate, îndeosebi cele internaţionale sub egida NATO şi UE, cu preponderenţă în ultimii 10 ani, îşi are rădăcinile în pregătirea pe care au primit-o pe timpul studiilor în această importantă instituţie de învăţământ superior. Permiteţi-mi, vă rog, ca unul care a parcurs mii de mile marine la bordul navelor comerciale româneşti, să reamintesc, şi cu acest prilej, bunul nume şi recunoaşterea profesională de care se bucură marinarul român în lume", mai afirmă Băsescu în mesajul către profesorii şi absolvenţii Academiei Navale "Mircea cel Bătrân".

"În încheiere, doresc să îmi exprim încă o dată preţuirea şi respectul profund faţă de cei care îşi dedică viaţa unei cariere pe mare, în numele valorilor pe care le împărtăşim împreună. Vă rog să primiţi, domnilor profesori, sincera mea recunoştinţă, iar dumneavoastră, camarazi - absolvenţi şi cadeţi - urarea: «Bun cart înainte!». La mulţi ani Academiei Navale «Mircea cel Bătrân»!", îşi încheie Băsescu mesajul.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite