Băsescu, după condamnarea lui Niţă: Acum înţelegem de ce Şică Mandolină a devenit un „om de nădejde“ care merită să facă denunţuri pentru înaltă trădare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Fostul preşedinte Traian Băsescu comentează condamnarea lui Constantin Niţă la închisoare cu executare, spunând că fostul ministru a fost denunţat de Urdăreanu, care l-a denunţat şi pe Ludovic Orban, achitat însă. "Abia acum înţelegem de ce Sică Mandolină a devenit un „om de nădejde” care merită să facă denunţuri pentru înaltă trădare", spune Băsescu.

"Omul de afaceri Urdăreanu l-a denunţat pe fostul ministru Constantin Niţă că i-a cerut şpagă şi Constantin Niţă a fost condamnat la patru ani de închisoare. Tot omul de afaceri Urdăreanu l-a denunţat şi pe Ludovic Orban că i-a cerut şpagă, dar Ludovic Orban a fost achitat. Abia acum înţelegem de ce Şică Mandolină a devenit un „om de nădejde” care merită să facă denunţuri pentru înaltă trădare. Şi, uite aşa, cine nu sare primeşte condamnare. PS - doar observ şi eu", scrie Băsescu pe Facebook, vineri dimineaţă, postarea fiind intitulată "Cine nu sare primeşte condamnare".

Fostul ministru al Energiei Constantin Niţă a fost condamnat, joi, de magistraţii instanţei supreme, la o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu 30.000 de euro şi peste 300.000 de lei ca să intervină la primarul Iaşiului pentru atribuirea unui contract firmei UTI privind managementul traficului din oraş. Decizia instanţei este definitivă, iar fostul ministru a fost încarcerat la Penitenciarul Codlea.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite