Băsescu, jurnaliştilor germani: O bucurie a mandatului meu este că am reuşit să ţin justiţia departe de influenţa politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la Berlin, că instituţiile statului român au început să lupte fără menajamente cu corupţia, iar un merit al mandatului său de preşedinte este că a reuşit să ţină justiţia departe de influenţa politică.

„Am văzut formulări de multe ori nefericite spunând «Corupţia în România este sistemică, corupţia în România este endemică». Contrazic aceste afirmaţii. Vreau să ştiţi că instituţiile statului român au început să lupte fără menajamente cu corupţia şi este dacă vreţi o bucurie a mandatului meu că am reuşit să ţin justiţia departe de influenţa politică prin atribuţiunile pe care un preşedinte ales direct le are“, a spus Băsescu, la o conferinţă de presă cu jurnaliştii germani.

Preşedintele a amintit de condamnarea unor miniştri şi a unor parlamentari. „În momentul de faţă în România au fost condamnaţi definitiv şapte miniştri. De asemenea, au fost definitiv condamnaţi 18 membri ai Parlamentului. În acelaşi timp, deja au condamnări într-o primă instanţă alţi cinci miniştri şi alţi circa 20 de parlamentari. Deci instituţiile statului român nu se mai joacă cu politicienii corupţ“, a mai spus Băsescu.

Preşedintele României se află astăzi într-o vizită oficială în Germania, pentru a se întâlni cu omologul său, Joachim Gauck, şi cu Hans-Gert Pöttering, fost preşedinte al Parlamentului European.

Traian Băsescu şi-a anunţat abia în această dimineaţa plecarea spre Berlin, unde are o întrevedere cu Hans-Gert Pöttering, fost preşedinte al Parlamentului European, după participarea la conferinţa federală de presă cu jurnaliştii acreditaţi la Bundestagul german.

Programul preşedintelui Băsescu continuă în Germania, în această seară, când acesta va fi primit de şeful statului german la Munchen, în timp ce în paralel, sunt în curs lucrările Conferinţei de Securitate.

Citiţi mai multe pe această temă

Băsescu, la Berlin: Obiectivul nostru este să intrăm în zona euro în 2018 - 2019

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la Berlin, că obiectivul României este de a intra în zona euro în 2018 - 2019. Pe de altă parte, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că România mai are nevoie de încă zece ani până la aderarea la zona euro.

Unde se decide soarta Ucrainei?

Discuţia majoră priveşte limitele viitoare ale spaţiului UE şi cele ale Uniunii euroasiatice, cu toate componentele şi dimensiunile inerente unei asemenea negocieri: politice, economice, sociale şi de securitate. Implicaţiile fiecărei dimensiuni sunt enorme deoarece chiar şi această discuţie face parte integrantă din alta, cea de reformulare a marilor zone de influenţă şi control, tema profundă a tuturor mişcărilor de plăci tectonice care, inevitabil, vor duce la reaşezări spectaculoase ale spaţiului geopolitic al acestui început de secol XXI.

Europa se pregăteşte pentru ce e mai rău în Ucraina

La întâlnirea de urgenţă convocată de grupul de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia) miercuri, la Budapesta, liderii celor patru ţări au anunţat că se pregătesc pentru ce poate fi mai rău, în cazul Ucrainei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite