Băsescu, întâlnire cu baronii români şi preşedinţi consiliilor regionale din Republica Moldova. Temele de discuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit vineri cu reprezentanţi ai Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, preşedinţi de consilii regionale din Republica Moldova şi cu preşedinţi de consilii judeţene din România, pentru a discuta despre, printre altele, despre importanţa reprezentată de introducerea Republicii Moldova printre statele a căror cetăţeni vor putea circula fără viză în spaţiul Schengen.

„Preşedintele Traian Băsescu s-a interesat de stadiul transmiterii proiectelor de modernizare a instituţiilor de învăţământ preşcolar şi şcolar din Republica Moldova care sunt finanţate de România. În cadrul întrevederii, s-a discutat şi despre importanţa proiectului de interconectare energetică, în special, a Gazoductului Iaşi - Ungheni, ca sursa alternativă pentru aprovizionarea cu gaz a Republicii Moldova. În timpul întâlnirii, s-a discutat, totodată, şi despre motivele pentru care cooperarea transfrontalieră este una dintre metodele cele mai eficiente de integrare în spaţiul european“, se arată într-un somunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului a abordat în discuţie şi subiectul liberalizării vizelor pentru statele terţe. „Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, le-a vorbit preşedinţilor de consilii raionale şi judeţene despre decizia asumată, în această săptămână, la Bruxelles, prin semnarea de către reprezentanţii Parlamentului European şi ai Preşedinţiei elene a Uniunii Europene, a Regulamentului 539/2001 prin care se stabileşte lista cetăţenilor statelor terţe care nu au nevoie de viză pentru a circula în spaţiul Schengen“, se mai rată în documentul citat.

Anterior, preşedinţii de Consilii regionale din Republica s-au întâlnit şi cu premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite