Băsescu: „Eu mă rog la Dumnezeu ca premierul să cheltuiască banii pe care eu i-am adus“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu este sceptic faţă de capacitatea Guvernului de a cheltui banii UE
Traian Băsescu este sceptic faţă de capacitatea Guvernului de a cheltui banii UE

Preşedintele Traian Băsescu spune că se roagă la Dumnezeu ca Victor Ponta să cheltuiască banii alocaţi prin bugetul Uniunii Europene, el afirmând despre premier: "Până una alta îi are de mişcat pe ăştia care sunt îngheţaţi de când a venit la guvernare".

Întrebat, joi, la Primăria Cluj-Napoca, dacă a mai avut vreo discuţie cu premierul Victor Ponta pe tema bugetului UE, şeful statului a spus că nu are relevanţă dacă această discuţie a avut loc sau nu.

"Eu mă rog la Dumnezeu ca premierul să cheltuiască banii pe care eu i-am adus că, dacă reuşeşte, înseamnă că a făcut şi el o treabă bună, dar până una alta îi are de mişcat pe ăştia care sunt îngheţaţi de când a venit la guvernare", a spus Traian Băsescu.

Bugetul UE pentru perioada 2007-2013 a fost de 994 de miliarde. Bugetul 2014-2020, adoptat de Consiliu, este de 960 de miliarde. Este prima dată în istoria UE când bugetul scade. "În aceste condiţii, faptul că România reuşeşte o creştere de 18% este un lucru foarte bun şi este şi cel mai important procentaj de creştere dintre toate cele 28 de state", afirma, vinerea trecută, preşedintele Băsescu, după lucrările Consiliului European.

Premierul Victor Ponta declara, tot vinerea trecută, agenţiei MEDIAFAX că este foarte dezamăgit de rezultatul final al alocării bugetare UE petru România, care este prezentat să pară mai bun, dar de fapt este foarte rău faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene şi practic nu s-a obţinut niciun euro în plus faţă de noiembrie, iar" legenda cu preşedintele Băsescu mare negociator a murit".

Şeful statului a făcut apel, duminică, la europarlamentarii români să susţină fără rezerve bugetul UE în PE, aşa cum acesta a fost stabilit la Consiliul European, el argumentând că România va fi dezavantajată în cazul respingerii şi a stabilirii apoi a unor bugete anuale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite