Băsescu: „Efortul meu major până la încheierea mandatului va fi diminuarea faliei din societatea românească”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu FOTO: Mediafax
Traian Băsescu FOTO: Mediafax

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a făcut astăzi prima declaraţie de presă de la anunţarea ultimelor rezultate ale Biroului Electoral Central. Băsescu susţine că prioritatea mandatului său este diminuarea „faliei” create în societatea românească.

Traian Băsescu a lansat un apel către toate partidele politice prin care le solicită să-l susţină în procesul de diminuare a acestei falii din societatea românească. De asemenea, el a atenţionat că principalii duşmani ai poporului român în acest moment sunt criza financiară şi seceta. În acelaşi timp, Băsescu a accentuat faptul că România trebuie să-şi redobândească credibilitatea în ochii ţărilor europene, iar rezultatul referendumului reprezintă, în opinia preşedintelui suspendat un prim  pas în acest proces.

Principalele declaraţii ale lui Traian Băsescu

  • BEC confirmă cifrele numărătorii paralele. Aş vrea să spun câteva gânduri. În primul rând, aş remarca faptul că românii, în majoritatea lor, circa 10,5 milioane, nu au participat la referendum sau au spus NU propunerii de suspendare a preşedintelui şi aici trebuie să înţelegem că naţiunea română are 22 de milioane de cetăţeni şi nu doar 7 milioane. Dacă cineva îşi propune să-i reprezinte doar pe cei 7 milioane, eu ca preşedinte nu pot să fiu decât preşedinte pentru toţi cei 22 de milioane.
  • Semnalul pe care eu l-am preluat este că românii îşi doresc un echilibru al puterilor statului şi nu sunt dispuşi  să pună în mâna nimănui toate instituţiile statului. În ultimii 10 ani, acesta a fost comportamentul constant al românilor când au fost chemaţi la vot. Cer USL să înceteze războiul împotriva instituţiilor statului. Trebuia ca împreună să consolidăm instituţiile şi nu să le supunem partidelor. A fost unul dintre obiectivele celor 8 ani de mandat şi nu voi renunţa la acestă continuă consolidare a instituţiilor statului faţă de partide. Partidele nu au ce căuta în modul de activitate al instituţiilor independente. Acest referendum ne-a arătat că în politică trebuie să existe limite. Simplul fapt că ai o majoritate nu-ţi permite să încalci legea. Limitele stabilite de constituţie, iar românii exact in acest sens au acţionat ieri cei 19 milioane de electori.
  • Eu propun tuturor politicienilor, indiferent de partidul din care fac parte să aibă în vedere că eforturile, sacrificiile pe care le-au făcut românii în aceşti ultimi 3 ani de criză nu trebuiesc risipite, neglijate sau neluate în calcul de dragul bătăliei poltice. În fapt bătălia cu instituţiile statului este o bătălie antinaţională.
  • O altă concluzie a acestui referendum este aceea că în societatea românească s-a creat o falie uriaşă. O falie care devine principalul risc pentru naţiunea română. Din acest motiv, obiectivul major al activităţii mele până la încheierea mandatului este diminuarea sau dacă va fi posibil eliminarea acestei falii.
  • Nu este o falie care a apărut peste noapte, îşi are originile în istoria noastră postdecembristă.
  • Efortul meu major până la încheierea mandatului va fi diminuarea cât mai mult.
  • O falie ideologică care îşi are rădăcinile în 13-16 iunie '90, o falie economică, o falie socială. Toate aceastea fac această societate românească să fie extrem de polarizată
  • Împotriva acestei polarizări îmi permit să afirm că voi dedica cea mai mare parte a efortului mandatului meu cât a mai rămas. O altă urgenţă majoră la care însă trebuie să participe şi guvernul este reconstrucţia credibilităţii României. Sigur prin modul de a acţiona la referendumul de ieri poporul român a creat o bună premisă pentru redobândirea credibilităţii în primul rând românii au aratat că nu acceptă abuzurile atunci când ele vizeaza constituţia şi instituţiile statului că nu acceptă o lovitură de stat.
  • Dincolo de acţiunea românilor care s-a încheiat aseară politicienii trebuie să convingă partenerii că 3-6 iulie a fost doar o rătăcire şi nu mod de a acţiona sistematic în România. Va fi greu să convingem pe partenerii noştri europeni să aibă aceeaşi încredere în noi ca înainte de data de 3 nu avem altă soluţie decât să respectăm toţi valorile UE, ale statelor democratice. Prioritatea politică este exact reconstruirea credibilităţii României.
  • Aş atenţiona în mod deosebit Guvernul că România are doi duşmani extrem de puternici. Primul este criza economică. Este o criză ce se manifestă în toată Uniunea Europeană, de accea, este extrem de puternică. Leacul împotriva crizei nu se află numai în România de aceea eliminarea efectelor crizei este extrem de dificilă şi numai prin solidiaritate şi elemente comune corect prezentate publicului. Vom reuşi să depăşim elementele dificile care urmează. Un al doilea mare duşman este seceta. Agricultura este puternic lovită de secetă şi efectele nu vor întârzia să apară în trimestrul 3 şi trimistrul 4.
  • Cei doi duşmani, criza şi seceta, cu siguranţa, sunt de competenţa activităţilor Guvernului, dar oricând le pot sta la dispoziţie cu experienţa şi cu susţienerea măsurilor corecte pe care eventual ar fi dispuşi să le ia.
  • Aş vrea să fac 2 menţiuni: una este legată de procesul electoral. Cred că este obligaţia instituţiilor statului şi voi veghea imediat după ce voi reveni pe funcţie ca responsabilii pentru iregularitati să răspundă. Este nepermis ca procesele electorale să fie viciate de iregularităţi concepute, pregătite şi executate în timpul votului. Va fi o misiune extrem de importantă a instituţiilor statului pentru că nu trebuie să lăsăm nimănui impresia că în România procedeul electoral o poate fi viciat după bunul plac al partidelor.
  • România va suferi daune enorme ca urmare a loviturii de stat din 3-6 iulie. Convingerea mea este că cei care au organizat această lovitură de stat eşuată prin referendum trebuie să răspundă în faţa instituţiilor statului. Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru votul lui, dar oricine poate fi tras la răspundere care emite acte care au ca obiectiv blocarea actiunilor instituţiilor statului.
  • Fac încă o dată menţiunea ca apelul meu la partidele politice la guvernul este să realizăm acel parteneriat care să diminueaze falia din societatea românească. Cred că s-a ajuns la limita pe care societatea românească o poate suporta şi pentru a nu lua măsuri de diminuare înseamnă a accentua riscurile sociale din România.
  • Statul român  avea instituţii solide, puternice şi corect reprezentate. Ele au devenit vulnerabile în care o majoritate a spus că „nu-mi mai pasă de reguli, de constituţie şi legi, fac eu legea”, atunci orice stat devine vulnerabil.
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite