Băsescu: E un progres enorm al justiţiei faţă de locul în care era în 2004, când stabileaţi la sediul PSD din Kiseleff cui se fac dosare şi cui nu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu a declarat în plenul Senatului că susţine modificarea legilor justiţiei.
Traian Băsescu a declarat în plenul Senatului că susţine modificarea legilor justiţiei.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat miercuri, la „Ora Guvernului”, în cadrul dezbaterii privind raportul GRECO, că justiţia a evoluat în perioada 2004-2014 de la situaţia în care „la sediul PSD din Kiseleff se stabilea cui se fac dosare şi cui nu”. Acesta a mai precizat că ultimii 14 ani au arătat că „sunt necesare modificări la legile justiţiei” şi a susţinut că „cea mai mare parte a modificărilor aduse acum sunt corecte”.

Liderul PMP Traian Băsescu a vorbit miercuri, la dezbaterea din plenul Senatului privind raportul GRECO pe legile justiţiei, despre „progresul enorm al justiţiei faţă de locul în care era în 2004” când se „stabilea cui se fac dosare şi cui nu” la sediul PSD din Kiseleff. Acesta a menţionat că în 2010-2014, locul de întâlnire s-ar fi mutat la vila K2, „unde se întâlneau Dragnea, Ponta, Maior, Coldea, Kovesi şi Dâncu”.

„Esenţial este ca această legislaţie pe care o modernizaţi şi o modernizăm acum să evite abuzurile şi să plece de la premisa că respectarea drepturilor fundamentale ale omului este piatra de temelie a unei Românii moderne. Este una dintre erorile pe care eu le-am făcut în mandatul meu şi să nu mai fie făcută în continuare. Am vorbit doar de justiţie, n-am vorbit şi despre respectarea drepturilor fundamentale Şi vă spune asta un om pe care şi PNL şi PSD l-au acuzat pentru cum a organizat justiţia. Vreau să vă spun aici că îmi asum responsabilitatea pentru tot ceea ce ţinea de preşedinte în evoluţia justiţiei din 2004 până în 2014, cu cele bune şi cu erorile făcute. Rostul procesului care are loc acum în Parlament este de a aduce revizuiri necesare în scopul evitării abuzului pe care nimeni nu îl poate contesta că nu s-a făcut, cel puţin în procesul de anchetă penală. Aş vrea să profit de această dezbatere ca să vă spun încă o dată că ce s-a făcut în perioada 2004-2014 este un progres enorm al justiţiei faţă de locul în care era în 2004, când la sediul PSD stabileaţi dumneavastră cui se fac dosare şi cui nu. Se pare că, între timp, aţi progresat şi, în perioada 2010-2014, se stabilea unde se fac dosare la o vilă numită K2 unde se întâlneau Dragnea, cu Ponta, cu Maior, cu Coldea, cu Kovesi cu Dâncu. Mai vreţi nume?”, a spus Băsescu.

Totodată, fostul preşedinte a susţinut că modificările la legile justiţiei sunt necesare şi a explicat în plen că pe cele mai multe dintre ele le consideră corecte. De asemenea, liderul PMP a mai adăugat şi că înfiinţarea secţiei speciale pentru magistraţi în Parchetul General este „o demagogie”, acea secţie existând deja în interiorul DNA, iar mutarea într-o structură „mult mai neutră” fiind, deci, un progres.

„Aş începe, salutând raportul GRECO. Este un raport care atenţionează asupra unor teme şi nu asupra unor realităţi ale legilor, pentru că nici în momentul de faţă nu avem legile promulgate. După raportul GRECO, legile au trecut prin ciurul CCR şi convingerea mea este că au fost aduse la limita de constituţionalitate care este greu de contestat de oricine. Aş face o remarcă specială pentru a diminua demagogia chiar din Senat. Se agaţă foarte mulţi de crearea acelei secţii speciale pentru magistraţi în Parchetul General, dar, dragi colegi, această secţie există în DNA, o direcţie a Parchetului General. Faptul că se duce într-o structură mult mai neutră decât DNA eu cred că este un progres al legislaţiei. În al doilea rând, legile justiţiei sunt din anul 2004 şi 303, 304 şi 317 sunt legi care au fost scoase destul de rapid pentru că România era în plin proces de negociere. Cei 14 ani au arătat că sunt necesare modificări şi eu susţin că cea mai mare parte a modificărilor aduse sunt corecte”, a explicat Traian Băsescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite