Băsescu, despre dosarul Revoluţiei: Lazăr a făcut o operaţiune de PR, crezând că va da peste cap pe toată lumea

Băsescu, despre dosarul Revoluţiei: Lazăr a făcut o operaţiune de PR, crezând că va da peste cap pe toată lumea

FOTO Inquam Photos/Justinel Stavaru

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că trimiterea Dosarului Revoluţiei la instanţă a fost o operaţiune de PR a procurorului general Augustin Lazăr, precizând că rezultatul este lipsit de credibilitate atât timp cât audierile continuă în acest dosar.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Mi se pare că domnul procuror general Lazăr a făcut o operaţiune de PR. Înţeleg că acum continuă investigaţiile, audierile. Este greu să explici din punct de vedere juridic faptul că după înaintarea dosarului la instanţă, mai continuă audierile. S-a terminat cu audierile. Părerea mea asta este că domnul Lazăr a făcut o operaţiune de PR, crezând că va da peste cap pe toată lumea, însă este lipsit de credibilitate rezultatul”, a declarat Traian Băsescu, duminică seară, la România TV.
 
El spune că în dosarul Revoluţiei au fost găsiţi trei vinovaţi, Băsescu afirmând că nu înţelege ce caută pe acea listă fostul comandant al Aviaţiei.
 
“Dânsul vine cu 3 vinovaţi: Voican Voiculescu, domnul preşedinte Iliescu şi generalul Rus, care era comandantul Aviaţiei. Vă rog să mă credeţi că îmi e greu să înţeleg ce a avut comandantul Aviaţiei, că nu am văzut bombardamente de aviaţie în timpul Revoluţiei. Probabil faptul că l-a evacuat pe Ceauşescu să fie un motiv, nu îmi dau seama. Dar este clar că a fost un anunţ pripit, o operaţiune de PR eşuată, din păcate”, a precizat fostul şef al statului.
 
Traian Băsescu a mai declarat că au fost mii de dosare anchetate de parchetele militare care s-au finalizat cu condamnări pentru mulţi generali şi ofiţeri superiori de la Revoluţie.
 
“Au fost condamnaţi în multe alte procese pentru că să ştiţi că acesta nu este singurul dosar. Cred că au fost mii de dosare anchetate de parchetele militare, care s-au finalizat cu condamnări pentru mulţi generali, pentru mulţi ofiţeri superiori, pentru mulţi comandanţi de companii. Deci la baza Armatei. Mi-e foarte greu să am o explicaţie de ce s-a anunţat înaintarea în instanţă, dar continuă ancheta. Este o operaţiune de PR pe care domnul Lazăr nu avea dreptul să o facă. A crezut că întoarce dezbaterea publică, ori acest lucru este greşit”,a precizat Băsescu.
 
Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat în 8 aprilie că Secţia parchetelor militare a înaintat instanţei rechizitoriul în dosarul Revoluţiei. În acest dosar, Ion Iliescu şi Gelu Voian Voiculescu sunt inculpaţi pentru infracţiuni contra umanităţii.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările