Băsescu, despre afirmaţia lui Nicolăescu: S-au spus atâtea trăsnăi, încât una în plus nu mai contează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, joi, întrebat cum comentează afirmaţia lui Eugen Nicolăescu despre necesitatea unui al doilea tur de scrutin la referendum, că "la cât de multe trăsnăi s-au spus, una în plus nu mai contează".

"S-au spus atâtea trăsnăi, încât una în plus nu mai contează", a spus Basescu, întrebat în legătură cu afirmaţia lui Eugen Nicolăescu despre un al doilea tur al referendumului.

Întrebat cât crede că mai durează până când CC va anunţa decizia privind referendumul, Băsescu a spus: "Păi sunt contestaţii multe".

El a făcut aceste declaraţii la sosirea la sediul său de campanie.

Liderul PNL Eugen Nicolăescu susţine că dacă CC va invalida referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, atunci Parlamentul are o singură cale, în sensul continuării consultării populare cu un al doilea tur de scrutin, el precizând, pentru RFI, că este vorba despre opinia sa personală.

Curtea Constituţională a reluat, joi dimineaţă, şedinţa pe tema rezultatului referendumului de demitere a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite