Băsescu, critici dure pentru AUR: La guvernare ar prăbuşi ţara. Şoşoacă ar fi bună de şefă de galerie la Dinamo şi Simion la Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu, fostul preşedinte al României. FOTO: Facebook Traian Băsescu
Traian Băsescu, fostul preşedinte al României. FOTO: Facebook Traian Băsescu

Fostul preşedinte Traian Băsescu a adus o serie de critici dure la adresa noii formaţiuni intrate în Parlament, AUR, dar şi la adresa celor mai vocali membri ai partidului: Diana Şoşoacă şi George Simion.

„Cred că doamna senator Şoşoacă ar fi bună de şefă de galerie la Dinamo şi Simion şef de galerie la Steaua. Mărturisesc că, în ziua votului, când vedeam că nu intră PMP în alegeri, am întrebat: 'Ce partid e ăsta? AUR ăsta? Cine sunt ei?' Au apărut peste noapte cu un suport extraordinar în Diaspora”, a declarat Traian Băsescu.

Acesta susţine că membrii partidului AUR nu au ceva de spus ţării, „în afară de vadimisme n-au mare lucru de spus".

„Însă deosebirea dintre ei şi Vadim este că Vadim era un om citit. Ei sunt semidocţi care îşi latră patriotismul şi aşa-zisul antisistem, poziţiile antisistem. Dacă i-ai pune să guverneze, n-ar fi în stare să facă nimic, ar prăbuşi ţara”, a adăugat Traian Băsescu, duminică seara pentru Realitatea PLUS.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite