Băsescu îi cere lui Ponta să renunţe la acciza de şapte eurocenţi: „Se pune o presiune inutilă asupra consumatorului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a transmis o scrisoare către liderul Executivului, Victor Ponta, în care îi solicită acestuia să renunţe la introducerea accizei suplimentare la benzină.

În text, Băsescu susţine că introducerea accizei suplimentare de şapte eurocenţi va „pune o presiune mult prea mare asupra mediului economic, dar şi asupra consumatorului individual“.

În continuare, preşedintele enumeră efectele pe care le-ar genera introducerea accizei: creşterea preţurilor, pierderea competitivităţii în cazul transporturilor, frânarea dezvoltării în sectorul agricol, dar şi „dezechilibru semnificativ între puterea de cumpărare şi venituri“.

„În cazul transportatorilor, creşterea accizei cu 7 eurocenţi pe litru va conduce la pierderea competitivităţii la nivel regional, cu impact direct asupra cifrei de afaceri. În plan intern, această majorare va forţa societăţile de transport să transfere aceste costuri asupra beneficiarilor finali, generând, astfel, o creştere a preţurilor“, estimează Băsescu şi adaugă că majorarea accizei ar afecta şi agricultura, „mai ales în cazul în care condiţiile meteo nu vor fi la fel de favorabile ca şi în anul anterior“.

„Având în vedere cele menţionate anterior, vă rog, domnule prim-ministru,
să luaţi în considerare renunţarea la aplicarea măsurii de creştere a accizei la carburant, dat fiind că bugetul aprobat pentru anul 2014 include rezerve care pot fi folosite astfel încât această creştere de preţuri nu este necesară.De asemenea, am convingerea că măsurile luate pentru reformarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) vor genera o mai bună colectare a veniturilor în anul 2014, aşa cum v-aţi angajat public“, încheie preşedintele Traian Băsescu.

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a declarat marţi, la Adevărul Live, că, din introducerea accizei suplimentare de şapte eurocenţi la fiecare litru de carburant se vor colecta, până la finalul anului, două miliarde de lei la bugetul de stat. Potrivit ministrului, renunţarea la această măsură ar putea afecta plata pensiilor, dar şi a salariilor pentru bugetari.

„Vreau să vă spun de la început: mie nu-mi face plăcere să pun nicio taxă, dacă ar fi după mine n-aş pune-o pe niciuna (nici acciza suplimentară, nici «taxa pe stâlp» –n.r.), cred că nimănui nu-i place să facă acest lucru. Dar, câteodată, aceste taxe sunt necesare pentru a acoperi nevoile de la bugetul de stat şi, cum am spus şi înainte, aceşti bani se duc în şcoli, în spitale, în autostrazi. E vorba de bugetul general consolidat. Se duc la toate nevoile pe care le avem în statul român“, a mai spus Petrescu.

Citeşte şi:

Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor: Dacă nu introducem această acciză de 7 eurocenţi, riscăm să nu mai plătim pensiile

Din introducerea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe fiecare litru de carburant se vor colecta până la finele anului două miliarde de lei, iar neîncasarea acestei sume ar putea crea probleme la plata cheltuielilor curente, a declarat Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite