Cum l-a atacat Dan Barna pe Klaus Iohannis după ce şi-a depus candidatura pentru Cotroceni

Cum l-a atacat Dan Barna pe Klaus Iohannis după ce şi-a depus candidatura pentru Cotroceni

Dan Barna alături de Dacian Cioloş, înainte de depunerea semnăturilor pentru prezidenţiale. Foto Inqaum Photos / Octav Ganea

Liderul USR Dan Barna şi-a depus vineri, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru Cotroceni, după ce a reuşit să strângă aproape 400.000 de semnături. Barna e convins că va ajunge în finala pentru Cotroceni şi l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că "a fost un pompier pentru momentele în care casa lua foc şi se prăbuşea".

Întrebat despre preşedintele Klaus Iohannis, Barna a afirmat: ”Vechea clasă politică, actualul preşedinte Klaus Iohannis, PNL, ne spun constant că mai bine nu se poate. Noi sunem că se poate mai bine. Preşedintele Iohannis a fost un pompier pentru momentele în care casa a luat foc şi se prăbuşea. Eu cred că dacă era un gospodar mai atent şi mai diligent, poate nu ajungeam să uăm foc de atâtea ori în ultimii ani”.

Reprezentanţii Alianţei USR-PLUS au sosit, vineri, la sediul BEC cu listele de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Dan Barna şi au anunţat că aproape 400.000 de persoane au semnat. 

Vineri, la ora 12.00, îşi va depune candidatura şi actualul preşedinte Klaus Iohannis.

Joi, şi-au depus candidatura Viorica Dăncilă din partea PSD, şi Theodor Paleologu, din partea PMP, iar sâmbătă îşi vor depune candidaturile Kelemen Hunor, din partea UDMR, şi  Mircea Diaconu, susţinut de Pro România şi ALDE.

Primul tur al alegerilor va avea loc în 10 noiembrie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: