Barna: Moţiunea de cenzură a PSD este un exerciţiu stupefiant de iresponsabilitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Barna Inquam Photos/Lavinia Cioaca
Dan Barna Inquam Photos/Lavinia Cioaca

Preşedintele USR Dan Barna a criticat joi moţiunea de cenzură depusă de PSD, catalogând-o drept „un exerciţi stupefiant de iresponsabilitate”. Acesta argumentează că o criză politică nu va rezolva criza sanitară şi economică cu care se confruntă la ora actuală România.

„Avem o criză sanitară, avem o criză economică şi domnul Ciolacu insistă să avem şi o criză politică.

Cum rezolvă căderea guvernului numărul de paturi ATI? Cum face o moţiune de cenzură deficitul să scadă? Cum crede PSD că are căderea morală să decidă cine trebuie să guverneze România după ce au lăsat în urmă dezastrul pe care îl ştim cu toţii?

Domnule Ciolacu, haideţi să lăsăm alegerile să decidă cine merită să guverneze. Nu mai e mult până atunci. Mai aveţi încă timp să renunţaţi la moţiune şi să vă concentraţi atenţia către nevoile reale ale cetăţenilor acestei ţări. Printre ele nu a fost niciodată o criză politică”, a afirmat joi Dan Barna pe Facebook.

Senatul şi Camera Deputaţilor ai fost convocate joi într-o sesiune extraordinară comună pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiată de PSD împotriva Guvernului Orban, denumită „Guvernul PNL - de la pandemie la pande-mită generalizată”.

Vezi şi: PNL sesizează CCR pe tema moţiunii de cenzură

E pentru prima oară când un partid depune moţiune de cenzură în sesiune extraordinară. „În 30 de ani nu s-a întâmplat aşa ceva. Niciun partid politic nu a depus moţiune de cenzură în vacanţa parlamentară. Sesiunea extraordinară, de fapt e vacanţă parlamentară. Sesiunea extraordinară se convoacă tocmai pentru că este vacanţă parlamentară”, a spus premierul Ludovic Orban. În replică, Marcel Ciolacu a spus: „Nu am văzut niciun articol care să împiedice o moţiune în timpul sesiunii extraordinare. Nu e nicio problemă să se voteze în sesiunea extraordinară sau în cea ordinară”.

Potrivit preşedintelui CCR Augustin Zegrean, Constituţia nu interzice depunerea unei moţiuni de cenzură în sesiune extraordinară. Însă moţiunea depusă de PSD în sesiune extraordinară trebuie votată în aceeaşi sesiune, aşadar până la începutul lunii septembrie, când începe sesiunea ordinară, explică Augustin Zegrean pentru Adevărul. Altfel, s-ar încălca Legea fundamentală.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite