Baconschi a fost demis pentru declaraţiile dure la adresa protestatarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teodor Baconschi a fost revocat din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaraţiile susţinute de acesta la adresa protestatarilor, a anunţat, luni, în Parlament premierul Emil Boc.

Ministrul de externe Teodor Baconschi a vorbit, săptămâna trecută, într-o postare pe blogul său, în termeni foarte duri, despre protestele ce au loc în mai multe orașe mari ale țării.

Acesta scria că „devine clar pentru toţi românii de bine" că a început „încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii", el susţinând că alegerea o va face „România care munceşte", nu „mahalaua violentă şi ineptă încolonată".

"Opţiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranţă sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care munceşte, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii", a fost contextul în care au apărut comentariile răutăcioase.

Ministrul a încercat să îndulcească vorbele pe care le-a aruncat asupra populației, declarând în 20 ianuarie că protestele paşnice şi autorizate sunt un drept democratic şi constituţional şi că în plină criză economică există asemenea acţiuni publice în toate capitalele europene.

"Era deci normal să se formeze şi la noi, în Agora, o astfel de supapă, pentru exprimarea unor nemulţumiri pe care le putem foarte bine înţelege, sunt nemulţumirile exprimate de foarte multe categorii socio-profesionale. În acelaşi timp, nu în stradă vom găsi soluţia acestor probleme, o vom găsi în Parlament, în acţiunea Guvernului, în redresarea economiei, în menţinerea echilibrului macroeconomic, financiar, în stimularea iniţiativei private şi a investiţiilor, şi totodată în măsura în care şi pe plan internaţional dăm despre ţara noastră un semnal de stabilitate", a menţionat vineri ministrul.

Cuvintele jignitoare pe care Baconschi le-a publicat pe blogul său, care momentan este indisponibil, nu au fost uitate de premierul Boc care a decis astăzi revocarea sa din funcția de ministru al Afacerilor Externe.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite