Baconschi, ambasador la Paris în 2009, îl contrazice pe Hrebenciuc: S-a votat cu cinci ştampile, 270 de voturi pe oră

Baconschi, ambasador la Paris în 2009, îl contrazice pe Hrebenciuc: S-a votat cu cinci ştampile, 270 de voturi pe oră

Teodor Baconschi - foto Eduard Enea

Fostul ambasador al României la Paris în 2009, Teodor Baconschi, scrie pe Facebook că afirmaţiile făcute de Viorel Hrebenciuc la audierile din Comisia de anchetă privind prezidenţialele de atunci nu sunt adevărate, pentru că media de vot la Paris era de un om la minut, nu la fiecare 15 secunde, votându-se cu cinci ştampile, iar astfel de cifre mari la acea secţie s-au înregistrat şi în 2007, dar şi în 2014.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Întrucât comisia parlamentară pentru anchetarea alegerilor prezidenţiale din 2009 şi-a început lucrările, dl. Hrebenciuc susţine dinaintea ei că au fost mari probleme în Diaspora (săraca, mereu e de vină, pentru votul ei constant «necorespunzător»). Dau iarăşi, inclusiv pentru uzul presei, cifrele legate de Ambasada de la Paris, pe care cu cinste am servit-o ca şef de misiune (căci nu degeaba m-or fi făcut francezii comandor al Legiunii de Onoare), dar care mi-a mâncat ulterior nervii, din cauza calomniei politico-mediatice pe care am suportat-o, deşi am câştigat în justiţie un proces contra acestei defăimări şi am un al doilea proces pe rol", scrie Baconschi.

El afirmă că în 2007, la referendumul de suspendare a lui Traian Băsescu, ambasador la Paris era Sabin Pop, fost consilier de stat al lui Adrian Năstase, înregistrându-se atunci 3.447 de voturi în 12 ore, respectiv 287 voturi pe oră. La prezidenţialele din 2009, în turul I, au fost 2.377 de voturi, iar la turul al doilea 3.785, într-un program de 14 ore, respectiv 270 voturi pe oră.

Recordul a fost înregistrat în 2014, cu 4.150 de voturi la o secţie şi 3.528 la a doua, cu o medie de 296 şi, respectiv, 253 voturi pe oră.

„Prin urmare, în 2009, la Paris, s-au prezentat 3.785 de alegători, care au votat între orele 7-21. Au votat aşadar 270 de persoane pe oră, având la dispoziţie cinci ştampile de vot. În medie, în fiecare cabină au votat 54 de persoane pe oră, deci ceva mai mult de 1 minut de persoană. Afirmaţia conform căreia s-ar fi înregistrat în medie un vot la fiecare 15 secunde este neadevărată, media fiind de peste 1 minut pentru un vot", explică Baconschi.

El precizează că numărul mare de votanţi înregistraţi la Paris nu e o noutate, fiind o normă.

„Reamintesc că la turul doi al alegerilor prezidenţiale au fost prezenţi în comisia din care, de altfel, ambasadorul nu făcea parte, reprezentanţi ai PNL şi ai alianţei PSD-PC, care au semnat procesul verbal fără a reclama vreo fraudă sau neregularitate. Nici Comisia de Apărare a Senatului României, care i-a audiat pe reprezentanţii MAE la 15 decembrie 2009, nu a formulat la adresa mea sau a diplomaţilor ambasadei de la Paris vreo acuzaţie. De altfel, preşedintele comisiei la acea vreme, dl. Teodor Meleşcanu, a declarat cu binecunoscutul domniei sale fair-play, că nu are nimic de reproşat diplomaţiei române pentru vot", mai scrie Baconschi.

Hrebenciuc: alegerile din 2009 au fost fraudate

Fostul şef al campaniei PSD pentru prezidenţialele din 2009, Viorel Hrebenciuc, a declarat, marţi, în comisia de anchetă, că este de părere că alegerile au fost fraudate, pentru că au fost secţii în care au votat peste 1.050 de persoane în 14 ore, ceea ce el consideră a fi imposibil. Întrebat de ce nu a fost contestat acest lucru la vremea încheierii proceselor verbale, Hrebenciuc a dat vina pe "oboseala" reprezentanţilor PSD din secţii.

El a explicat în faţa comisiei că este de părere că alegerile au fost fraudate pentru că fizic nu se putea vota în multe secţii în ritmul în care s-a votat. Fostul şef de campanie al lui Geoană a spus că, potrivit simulărilor şi calculelor de la acea vreme, cu două ştampile şi două cabine de vot, într-o secţie de votare puteau vota cel mult 1.050 de persoane în 14 ore (între ora 07.00 şi 21.00) şi de aceea Legea electorală a prevăzut ca o secţie să servească unui maximum de 2.000 de persoane, în ideea că prezenţa la vot este în medie de 50%.

Autor:
Stefan Pana

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările