Aud că Ministerul Educaţiei mai pregăteşte o sesiune de examinare, prin februarie, când tânărul cu BMW va veni din nou să-şi dea Bac-ul. Nu sunt sigur că la plecare va folosi chiar aceleaşi cuvinte, dar sunt sigur că va primi cam aceleaşi note. Până atunci însă, deşi fără Bac, porţile universităţii îi sunt deschise. Contra unei taxe pe care, evident, şi-o permite, el poate urma noile colegii de pe lângă facultăţi, înfiinţate prin ordonanţă de urgenţă şi destinate celor fără Bac. Tare aş fi vrut ca toţi cei care au semnat şi contrasemnat ordonanţa să fi avut atunci în faţă chipul acelui tânăr şi în urechi sudalma pe care a azvârlit-o prin geamul maşinii. Poate s-ar mai fi gândit...

Câteva universităţi de stat şi private au anunţat ferm că refuză să înfiinţeze aceste colegii, invocând numeroase argumente logice, juridice şi academice. Unul dintre argumente este acela că universităţile, prin natura lor, asigură o pregătire preponderent teoretică, finalizată prin examene de licenţă, masterat şi doctorat. În schimb, scolile postliceale, cu care sunt asimilate aceste noi colegii, sunt obligate prin programa analitică să asigure două treimi de pregătitre practică din ansamblul cunoştinţelor transferate cursanţilor. Or e discutabil că universităţile au, de pe o zi pe alta, dotarea tehnică necesară pentru a asigura acest nivel de pregătire practică. Aşa încât, deşi colegiile se înfiinţează chiar din această toamnă, nu avem niciun fel de informaţii sau garanţii privind calitatea şi cantitatea de cunoştinţe şi aptitudini cu care absolvenţii lor vor finaliza acest nou tip de studii. În mod cert nu vor avea cunoştinţele teoretice pe care le furnizează o facultate veritabilă, dar e posibil să nu le aibă nici pe cele practice pe care le asigură o postliceală onestă.

Însă ordonanţa de urgenţă în discuţie administrează o lovitură năprasnică nu atât universităţilor, prin deteriorarea standardelor academice, cât mai ales Bacalaureatului însuşi.

Un fragment dintr-un interviu luat fostului preşedinte rus Boris Elţîn a devenit, în unele manuale de jurnalism, exemplu la rubrica „aşa nu”. La câţiva ani după ce a devenit preşedinte, un jurnalist i-a adresat lui Elţîn următoarea întrebare dublă: „În ce relaţii sunteţi acum cu Mihail Gorbaciov şi în ce măsură credeţi că va mai reveni el în prim-planul vieţii politice?”. La care Elţîn a răspuns: „Nu, nu cred că va mai reveni în viaţa politică”. Aţi înţeles ce s-a întâmplat, nu? Jurnalistul i-a pus două întrebări într-una singură, iar Boris Elţîn, cu premeditare sau pur şi simplu din instinct, a răspuns la cea mai uşoară. Fără îndoială, natura relaţiilor dintre cei doi lideri ar fi fost un răspuns mult mai interesant decât părerea lui Elţîn despre revenirea lui Gorbaciov.

Exact aceeaşi greşeală au comis – nu ştiu dacă deliberat sau din prostie – şi cei care au decis înfiinţarea colegiilor de pe lângă facultăţi. Din anul 2011, de când s-a luat măsura banală, dar extrem de eficientă de supraveghere video a examenelor, Bacalaureatul nu mai e nici pe departe formalitatea care ajunsese în ultimii 20 de ani. A devenit o bornă în jurul căreia trebuia organizat tot efortul de aducere a învăţământului românesc la standardele europene. În loc să susţină acest efort, autorii ordonanţei le-au oferit elevilor alternativa lejeră – similară celei de-a doua întrebări din interviul cu Elţîn.

Institutele de sondare a opiniei publice sunt acum prea ocupate cu campania electorală, dar găsesc că ar fi extrem de util de realizat un sondaj printre elevii de clasa a XII-a, care să arate câtor dintre ei le-a trecut deja prin cap să opteze pentru aceste colegii, ca să scape de bătaia de cap numită Bacalaureat. Un răspuns ferm vom avea abia în vara anului viitor, când vom afla numărul celor înscrişi la Bac, şi atunci vom putea măsura efectele ordonanţei.

Deşi îl urăsc sincer pe fostul ministru Daniel Funeriu, urmaşii săi din fruntea Ministerului Educaţiei n-au îndrăznit să abolească cea mai radicală măsură de reformă pe care acesta a aplicat-o: Bacalaureatul „pe bune”. Aşa că au găsit o modalitate ca să o ocolească, prin ordonanţă de urgenţă. Vor umple ţara cu semi-ingineri, sub-profesori, cvasi-specialişti – oameni cu care piaţa muncii nu are ce face. Dar tipul cu BMW se va putea lăuda cu un carton pe care stă antetul unei universităţi.