Avocatul Poporului: Sper că afirmaţiile purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei nu reprezintă punctul de vedere al preşedintelui

Avocatul Poporului: Sper că afirmaţiile purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei nu reprezintă punctul de vedere al preşedintelui

Foto MEDIAFAX

Avocatul Poporului şi-a anunţat, joi seară, surprinderea faţă de afirmaţiile purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei vizând demersul instituţiei conduse de Victor Ciorbea de a ataca la Curtea Constituţională articolul 2 din Legea 90/2001, exprimându-şi speranţa că afirmaţiile respective nu reprezintă punctul de vedere al preşedintelui României şi nici al reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Avocatul Poporului îşi exprimă surprinderea faţă de afirmaţiile făcute astăzi (joi, n.r.) de către purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale şi speranţa că acestea nu reprezintă punctul de vedere al preşedintelui României şi nici al reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale", arată reprezentanţii Avocatului Poporului.
 
Potrivit unor precizări făcute de purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului, petiţiile şi dezbaterile din spaţiul public, din luna decembrie 2016, cu privire la prevederile Legii nr. 90/2001 au determinat Avocatul Poporului să analizeze aspectele semnalate, pentru a stabili dacă este necesară sau nu sesizarea din oficiu.
 
"Constatând că se impune un asemenea demers, Avocatul Poporului a decis examinarea îndeplinirii condiţiilor pentru sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu anumite prevederi ale Legii nr. 90/2001. În acelaşi timp, constatând apariţia în spaţiul public a unor intense dezbateri exclusiv politice pe acest subiect, Avocatul Poporului a stabilit ca o decizie privind constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea art. 2 din această Lege să fie luată după finalizarea procesului politic şi instituţional de învestire a viitorului Guvern", arată reprezentanţii instituţiei conduse de Victor Ciorbea.
 
Instituţia consideră că această amânare este dovada că sesizarea Curţii nu a fost făcută pentru a favoriza unul sau altul dintre actorii politici.
 
"În plus, Avocatul Poporului a hotărât să ia o decizie după învestirea viitorului Guvern şi pentru a nu examina actul normativ sub presiune mediatică. Totodată, Avocatul Poporului nu a dorit ca, printr-un eventual demers al său, să afecteze sau să întârzie procesul democratic de învestire a cabinetului, având în vedere că procedura în faţa Curţii Constituţionale presupunea şi solicitarea punctelor de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului", mai spun reprezentanţii Avocatului Poporului.
 
Ei mai susţin că Avocatul Poporului nu a examinat Legea nr. 90/2001 timp de 16 ani deoarece acest aspect din actul normativ nu s-a aflat în dezbatere publică, iar instituţia nu dispune de resursele necesare pentru a examina lacunele întregii legislaţii a ţării.
 
"Referitor la afirmaţiile purtătorului de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale privind periculozitatea demersului de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la art. 2 din Legea nr. 90/2001, Avocatul Poporului subliniază că argumentele de neconstituţionalitate vizează, în esenţă, principiul conform căruia reprezentanţii celor trei puteri ale statului trebuie să îndeplinească aceleaşi criterii de integritate şi moralitate pentru ocuparea unei funcţii publice", precizează Avocatul Poporului.
 
 
"Preşedintele României este indignat de acţiunea din această dimineaţă a Avocatului Poporului, o acţiune cu un unic beneficiar", a spus ea.
 
Dobrovolschi a mai spus că preşedintele României este surprins şi de ”rapiditatea cu care Avocatul Poporului doreşte să devină util noii majorităţii politice”. Ea a spus că legea a apărut în 2001 ca un demers care sprijinea integrarea României în UE şi în NATO, şi nu vede motivele pentru care, după 16 ani, se doreşte modificarea ei.
 
Dobrovolschi a invocat texte din Constituţie care permit ca, prin lege, să fie introduse motive suplimentare de incompatibilitate în cazul demnitarilor, astfel încât legea nu ar trebui să fie neconstituţională.
 
"Strădaniile unei persoane condamnate penal de a deveni premier nu intră în agenda Avocatului Poporului, nu ar trebui să se afle printre obiectivele Avocatului Poporului. (...) Preşedintele României trage un semnal de alarmă, pentru că toţi românii trebuie să înţeleagă cât de periculos este un astfel de demers. Practic, prin demersul Avocatului Poporului se poate deschide poarta condamnaţilor penali să ajungă să ne conducă", a spus Dobrovolschi.
 
Întrebată dacă Avocatul Poporului ar trebui să demisioneze, Mădălina Dobrovolschi a spus că "Avocatul Poporului ar trebui să asculte cu foarte mare atenţie mesajul din partea preşedintelui şi să analizeze argumentele acestuia din toate punctele de vedere".
 
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, joi, pentru News.ro, că a trimis la Curtea Constituţională sesizarea în privinţa Legii 90/2001 care prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.
 
Întrebat de News.ro dacă instituţia pe care o conduce a trimis la CCR o sesizare în privinţa Legii 90/2001, Victor Ciorbea a spus: ”Da, am depus la Curte”.
 
Potrivit Avocatului Poporului, Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu articolul 2 din Legea 90/2001.
 
Acest articol prevede: ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările