Avocatul Poporului: Sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu OUG privind migraţia aleşilor excedează competenţa instituţiei

Avocatul Poporului: Sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu OUG privind migraţia aleşilor excedează competenţa instituţiei

Ordonanţa de urgenţă privind migraţia aleşilor locali, pe masa AP FOTO Adevărul

Avocatul Poporului (AP) a transmis, sâmbătă, că sesizarea Curţii Constituţionale (CC) în legătură cu Ordonanţa de urgenţă privind migraţia aleşilor locali excedează competenţa instituţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Avocatul Poporului a transmis, sâmbătă, într-un comunicat, răspunsul instituţiei la solicitările de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la Ordonanţa de urgenţă nr. 55/ 2014, formulate de Petre Boştină, Monica Macovei, Bogdan Dumitru, Gheorghe Misaca, Dan Munteanu, Mircea Ioan Popa, APADOR- CH, Partidul Naţional Liberal, Partidul Poporului - Dan Diaconescu, Petcu Cîjlaru Valeria, Mircea Ioan Popa, Cristian Iulian Neagoe, Mădălina Cochinescu, PNL-Filiala Sector 4, Ţârcă Viorel, Tamba Dumitru, Septimius Pârvu şi Mihai Marchidan.

„Aşa cum am subliniat şi în alte ocazii, Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu stabileşte pentru Avocatul Poporului obligativitatea sesizării Curţii Constituţionale, aceasta fiind o atribuţie pe care legiuitorul a lăsat-o la latitudinea sa, legitimat de rolul pe care îl îndeplineşte în protecţia drepturilor fundamentale ale cetăţeanului, iar raţiunea acestei învestiri circumscrie obiectivele excepţiei funcţiei constituţionale a Avocatului Poporului - apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice”, se arată în comunicat.

Avocatul Poporului apreciază că "petiţia formulată vizează în special raporturile dintre autorităţile publice, aspecte ale funcţionării democraţiei constituţionale care presupun o analiză şi o abordare cu predilecţie politică", ceea ce ar obliga instituţia "să-şi depăşească poziţia sa de neutralitate şi de obiectivitate şi să se implice în controverse partizane".

"Sub acest aspect, menţionăm că soluţionarea problemei semnalate este de competenţa Parlamentului şi a Guvernului, deoarece, în realitate, aceasta vizează raporturile constituţionale dintre Parlament, Preşedintele României şi Guvern. Fără îndoială, aspectele sesizate excedează competenţei instituţiei Avocatul Poporului, al cărei rol este apărarea drepturilor şi libertăţilor
persoanelor fizice, în sensul stabilit de art. 58 din Legea fundamentală", se arată în comunicat.

AP mai apreciază că rezolvarea problemei sesizate revine Parlamentului, deoarece art. 115 alin. (5) din Constituţie stabileşte că ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la camera competentă, iar art. 115 alin. (7) din Constituţie instituie competenţa Parlamentului de a aproba sau respinge printr-o lege, ordonanţele cu care a fost sesizat.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală (PL-x nr. 392/2014) a fost adoptat de Camera Deputaţilor, ca urmare a depăşirii termenului de 30 de zile pentru pronunţare, fiind înaintat Senatului.

OUG care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, în 28 august, de Guvern. Aleşii locali au putut opta pentru un partid până pe 17 octombrie.

Premierul Victor Ponta a declarat atunci că îşi asumă OUG privind migraţia aleşilor, pentru că trebuie făcută dreptate.

Ambasada SUA s-a declarat îngrijorată în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea actului normativ.

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a declarat, pe 27 august, că face un apel la Guvern şi la "responsabilitate" să nu emită ordonanţa de urgenţă referitoare la "transferul primarilor" şi a cerut Avocatului Poporului, pe care l-a acuzat de "sabotarea democraţiei" să o atace la CC dacă ordonanţa va fi aprobată.

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a făcut plângere la DNA, pe numele vicepremierului Liviu Dragnea, pentru iniţierea OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali, parchetul începând urmărirea penală "in rem", pentru abuz în serviciu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările