Avem un nou guvern, condus de Ludovic Orban. Filmul apariţiei sale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul Ludovic Orban
Guvernul Ludovic Orban

Foarte bun discursul lui Ludovic Orban de prezentare al noului Guvern. Diagnoză clară pe fiecare domeniu şi măsuri realiste propuse. Fără cuvinte pompoase şi cu cifre clar explicate.

Arată bine parlamentul fără PSD. Şi alţi aleşi care nu vin astăzi la serviciu, în frunte cu eternul Ponta Sper ca la alegerile următoare românii să îşi aleagă reprezentanţi care să îi respecte.

Ludovic Orban a vorbit liber. Înlocuieşte un prim ministru demis, care a citit cu dificultate de pe foi. Este, cu siguranţă, din altă categorie umană şi politică.

Varujan Pambuccian a fost astăzi regele retoricii, cu un discurs de 30 de secunde. A spus, fără grabă, câţi membri ai grupului sunt prezenţi şi că votează toţi guvernul. A fost şi singurul care nu era îmbrăcat la costum. Nici prea trecut pe la frizer.

Dan Barna a avut un discurs corect. După toate ezitările din ultimul timp ale USR+, pare un semnal clar că şi-a dat seama că vor guverna alături de PNL anul viitor. Probabil că această clarviziune vine odată cu conştientizarea eşecului la alegerile prezidenţiale, care îl poate lăsa fără şefia propriului partid. Sper să fie "chemaţi acasă câinii" gherilei digitale, care latră fără noimă, de mult timp, la PNL şi la Iohannis.

ALDE a rămas cu lupta contra statului paralel. Botezată "drepturile fundamentale ale omului şi protejarea contra abuzurilor". Eternul Vosganian a primit rolul de a spune că votează guvernul , dar cu obiecţiuni, mă înţelegi, cum ar veni, principiale. Un Caţavencu cu barbison alb, într-un costum sclipicios albastru deschis.

Marius Paşcan de la PMP a vorbit foarte frumos. O surpriză plăcută. A fost singurul care a reamintit de relaţia cu Basarabia. Este posibil că acest mic partid, născut că o jucărie politică pentru Elena Udrea, să aibă un viitor. Un partid conservator şi unionist. Este loc pentru aşa ceva pe scena politică.

UDMR votează guvernul, dar rămâne vigilentă. Hunor era la un pas să se declare iarăşi domnişoară de onoare.

Tudose zis Terente a profitat de ocazie şi i-a dat una după ceafă lui Ponta. Sunt amândoi maeştri la jocuri de culise fără eleganţă, să fie la ei acolo.

Au votat guvernul şi câţiva PSD-işti. Boicotul încercat de cel mai mare partid parlamentar a eşuat jalnic. Cel mai penibil moment, după cel al demiterii propriului guvern, Grindeanu, prin moţiune de cenzură. Deşi au câştigat detaşat alegerile, încep să devină nesemnificativi. O lecţie despre pericolul beţiei puterii.

Avem un guvern nou. Cu atribuţii limitate, pentru o perioadă de maxim un an. Au de reparat, pe cât se poate, dezastrul lăsat de PSD şi să organizeze alegerile de anul viitor.

Să îi dorim succes!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite