Avem aceeaşi limbă, trebuie să avem şi aceeaşi ţară

Recunoaşterea limbii române de către Curtea Constituţională de la Chişinău ca limbă oficială a Republicii Moldova reprezintă afirmarea oficială a apartenenţei celor două state româneşti la acelaşi popor. Avem aşadar aceeaşi limbă, aceeaşi cultură, acelaşi suflet, aceiaşi eroi, ce ne mai lipseşte dacă nu decizia finală de a fi împreună, punând capăt unei rupturi nedrepte?

Decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău prin care limba română este recunoscută ca limbă oficială a Republicii Moldova reprezintă o afirmare deschisă a apartenenţei celor două state româneşti la acelaşi popor. Prin această decizie istorică, se pune capăt falsificării istoriei de către adversarii românismului şi se încheie epopeea ficţiunii moldovenismului şi a limbii moldoveneşti, create anume pentru a separa şi diviza cele două părţi ale poporului român.

Recunoaşterea limbii române de către Curtea Constituţională de la Chişinău este, în egală măsură, o victorie împotriva consecinţelor pactului Ribbentrop - Molotov şi a graniţei arbitrare care a fost trasată pe Prut prin care acelaşi popor a fost împărţit în două.

Decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova se înscrie în direcţia pe care a luat-o cel de-al doilea stat românesc de a-şi asuma identitatea românească şi europeană şi de a porni pe un drum care să-i asigure viitorul şi securitatea.

În condiţiile în care limba română este limba oficială a ambelor state româneşti, aspiraţiile spre reunificare pornite de pe ambele maluri ale Prutului îşi primesc o susţinere fundamentată pe apartenenţa cetăţenilor celor două ţări la aceeaşi cultură, spiritualitate, istorie şi identitate.