Dar nu numai despre aceştia este vorba.

Câştigătorii sunt, la rândul lor dezamăgiţi.

A trecut prima noapte de după alegeri.

A trecut şi momentul anunţării rezultatelor oficiale.

S-au stins - sau sunt pe cale  - şi ultimele focare care mai ardeau pe la unele secţii electorale unde ba nu ieşea numărătoarea, ba plecau sau intrau nişte cetăţeni cu buletine de vot sub braţ. Noaptea ca hoţii.

A venit ora bilanţului adevărat pentru partidele politice, cel care se face cu martori puţini.

Partidul Naţional Liberal a aflat că, deşi a câştigat, a cam pierdut pentru că nu a câştigat cât putea să câştige.  

Partidul Social Democrat a aflat că, da, a cam pierdut, dar, poate, a şi câştigat pentru că nu a pierdut cât putea să piardă.

USR+ a aflat că, dacă a câştigat la centru, şi prin alte centre, cam pe aici se rezumă – şi se opreşte - victoria.

UDMR a aflat că mai mult de atât nu se poate. Köszönöm!

Mişcarea Populară a aflat că nu e chiar atât de populară.

Pro România a aflat că sigla sa se poate scrie şi cu literă mică: ”pro România”.

Partidul Umanist... şi aşa mai departe... a aflat că relevanţa sa e în mâinile unui domn cu dosar şi condamnare. Nedefinitivă, desigur, dar ce e definitiv la noi?

Verzii au aflat că au uitat replica liderului lor, actorul acela...

Independenţii au aflat că e bine că există. Dar atât e de ajuns.

Ceilalţi? Dumnezeu cu mila, că nu mai e spaţiu şi pentru ei.

Iar bilanţurile, chiar şi la partidele mari, nu sunt întotdeauna lucruri plăcute. Se întâmplă demisii, dacă oamenii înţeleg, sau demiteri, dacă ţin neapărat să le repeţi.

Se adună trupele pentru cel de-al doilea război electoral al toamnei. Partidele fac un ”team building” cam de vreo lună, aşa, nişte paranghelii de refacere, cu respectarea strictă a tuturor regulilor de distanţare socială (sau fizică?, neee, socială e mai bine), până când se deschide din nou campania de lipit afişe, de suit pe stâlpi pentru agăţat cât mai sus şi mai la vedere feţe zâmbitoare şi rotunde de viitori aleşi. Sau de viitori dezamăgiţi.

Şi o luăm de la capăt:

Unu. Se vor retransmite către alegători cele patru sute cincizeci şi patru de mii, trei sute nouăzeci şi două de promisiuni, defalcate pe termene: imediat (s-o credeţi voi!), săptămâna viitoare (ce atâta grabă?), anul viitor (şi la mulţi ani), înainte de încheierea mandatului (noi de aicea nu plecăm);

Doi. Taberele îşi vor împărţi formulele de apelare permise tuturor (hoţi, pungaşi, dobitoci, imbecili, penali, neghiobi, proşti, cretini, tâmpiţi, nerozi, netoţi, slabi de minte, huooo) şi pe cele pe categorii de electorat (ciumă roşie, galbenă, albastră, albă etc., bolşevici – se ştie cine, securişti cu caş la gură – se ştie cine, aprozii lui Sică – se ştie cine, unguri – se ştie cine, mitomanii lu' ăla micu – se ştie cine);

Trei. Cine ştie ce altceva se mai întâmplă prin sedii de partide sau prin restaurante la şosea, la Sinaia sau din Deltă.

Vorbind de dezamăgiţi, eram cât pe-aci să-i uit pe ceilalţi. Alegătorii. Sunt şi ei pe aici.

Anul acesta, însă, mai cu noroc. Sentimentul că au un drept constituţional de exercitat, vorba unui fost coleg de-al meu, acum în diaspora de peste Canal, durează.

Iar dacă se ambiţionează parlamentul şi pune de un complot cu Covidul Nou, 6 decembrie ar putea să fie undeva prin martie.

Cei care, din răutate, au pus pe FB filmuleţe cu încheierea Marii Asfaltări Electorale, ciripit de păsărele, alea, alea, vor trebui să le şteargă. Se va lucra în continuare. Pentru binele cetăţeanului.

Şi atunci de unde dezamăgirea? Şi unde?

Desigur, nu va fi peste tot. Şi nu chiar imediat. Deocamdată sunt doar semne că nu e chiar ceea ce ţi-ai dorit.

De pildă ai votat galben, ca la Iaşi, şi afli că fără roşu nu te descurci în Consiliul Local.

Sau ai votat oameni care să se apuce de treabă, dar ei continuă să numere, şi să socotească, şi să numere...

               

Deocamdată, dezamăgirile alegătorilor sunt prea crude pentru a conta.

Ca să nu fie dezamăgiţi şi să voteze în cunoştinţă de cauză, unii alegători fost ”tămâiaţi” cu sume de la 10 roni, pe la Podu Iloaiei, Iaşi, la 200 roni, un caz la Măgurele. Cel puţin aşa spune presa, nu ştiu dacă e adevărat. Prima sumă e chiar mică de tot, echivalentul cu adevărat al unei găleţi de plastic. Cealaltă e ceva mai consistentă.  Că nu mai suntem chiar rupţi în spate cum eram acum 30 de ani.

Aş vrea să greşesc dar, probabil, în multe locuri din ţară va fi singurul lucru pe care îl vor primi alegătorii de la aleşii lor, în acest mandat.