Au politicienii de la Bucureşti capacitatea să îşi asume un plan strategic pentru Republica Moldova?

Victoria candidatului PSRM, Igor Dodon, în alegerile prezidenţiale de la Chişinău cu ajutorul tacit al Guvernului lui Plahotniuc şi prin fraudarea masivă a votului va schimba raportul de forţe pe scena politică moldavă, anulând cel mai probabil reformele implementate de guvernele pro-europene din perioada 2009-2015.

Situaţia politică din Republica Moldova a confirmat faptul că fără o construcţie solidă pro-europeană, în rândul elitei politice moldave nu se poate influenţa deciziile vectorului politic. În această ecuaţie, şi România are partea ei de vină pentru că a adoptat o poziţie pasivă încă din  toamna anului trecut când oligarhul Vlad Plahotniuc a scos din scenă PLDM şi pe liderul acestuia, Vlad Filat. Dacă după consumarea  acestui  moment, forţele de dreapta de la Chişinău nu erau lăsate la cheremul lui Plahotniuc, un candidat comun asumat din timp de acestea şi sprijin de Bucureşti l-ar fi învins fără probleme pe putinistul Igor Dodon. Un asemenea scenariu nu era imposibil de pus în scenă de politicienii de la Bucureşti dacă am fi avut un ”plan stretegic” asumat de toţi factorii de decizie care să cuprindă etapizat şi pe mai mulţi ani, direcţia care trebuie urmată în chestiunea Republicii Moldova. Un plan strategic  devine o necesitate dacă factorul politic de la Bucureşti, indiferent dacă are o ideologie politică de dreapta sau de stânga, îşi doreşte să realizeze unirea cu românii de peste Prut în următorii 25, 35 sau 50 de ani. Un asemenea obiectiv nu se confiscă politic pentru voturi şi nici nu se trâmbiţează în stradă de oameni vânduţi politicului şi serviciilor de informaţii, ci se construieşte atent în zeci de ani: politic, economic, cultural şi social. Ce se va întâmpla cu zecile de milioane de lei alocate în spaţiul Republicii Moldova de statul român?. Cum va continua România să îşi dezvolte relaţiile bilaterale cu Chişinăul  în epoca lui Igor Dodon?. Întrebări la care politicienii români ar fi trebuit să aibă deja variante de lucru dar la Bucureşti partidele politice se află în campanie electorală iar şeful statului este absent în astfel de chestiuni de forţă majoră. Cum va sprijini Bucureştiul pe liderul PAS, Maia Sandu?. Răspunsul la aceste întrebări încă nu-l ştim şi probabil că nu-l vom şti vreodată însă Maia Sandu este câştigul Republicii Moldova din epoca oligarhului Plahotniuc. Fără o reţea de partid puternică în spate, Maia Sandu a dovedit că poate juca politic la nivel înalt şi chiar suporta invectivele politicienilor putinişti, sprijiniţi de clerici ortodocşi afiliaţi Bisericii Ortodoxe Ruse. Dacă va fi sprijinită de Bucureşti şi de Bruxelles să îşi dezvolte partidul şi să îşi construiască o imagine solidă în opoziţie cu regimul lui Dodon, va fi câştigătorul alegerilor parlamentare din 2018. Alegerile prezidenţiale de la Chişinău au legitimat un preşedinte paravan pentru liniştea oligarhului Vlad Plahotniuc pentru că Igor Dodon nu va avea curajul să îl scoată din jocul politic moldav. Cu Dodon preşedinte, Plahotniuc mai stă liniştit câţiva ani la butoanele politicii moldave. În schimb, Bucureştiul a pierdut un tempo dar nu şi războiul în acest spaţiu geopolitic. Pentru moment, Republica Moldova este un stat eşuat în războiul geopolitic dintre Est şi Vest cu un preşedinte care va juca cel mai probabil în funcţie de interesele Kremlinului dacă va obţine bani pentru economia moldavă aflată deja  în colaps . Dar Bucureştiul ce va face?. Cel mai probabil va asista pasiv la episoadele de autoritarism pe care Dodon le va implementa la Chişinău iar politicienii de la Bucureşti vor construi majorităţi după alegeri şi vor cauta să câştige bunăvoinţa preşedintelui absent. În momentul de faţă, preşedintele României are şansa să demareze negocierile cu partidele politice pentru asumarea unui pact strategic pentru Republica Moldova, după modelul celui din 1995 de la Snagov care a marcat demararea negocierilor de preaderare la UE. Pe de altă parte, foştii preşedinţi  Ion Iliescu, Emil Constantinescu au ratat un asemenea plan pentru că s-au mulţumit cu poduri de flori, cu donaţii de carte iar Traian Băsescu  cu cetăţenia moldavă. Fără un asemenea plan strategic dezvoltat pe direcţii clare asumate de toţi politicienii indiferent de culoarea politică, unirea cu Republica Moldova va rămâne doar un deziderat electoral.